Nimic nou...

Stie cineva...

2009-09-12T23:26:00.006+03:00

...ce daunator am aici? Si cum as putea scapa de el?

Asa arata unele frunze de la zorele, dar se intinde si la celelalte. In fiecare an cam pe vremea asta patesc asa. Eu credeam ca sunt omizi de la teiul din fata, dar acum cred ca am si omizi dar si altceva, frunza asta are o boala, nu e atacata de omizi -cred...

Mi-a inflorit si asa ceva - cred ca e ochiul boului - dar foarte mica si anemica, din cauza bolii asteia.

Doar vajnicele mele urzici nu-mi fac nici un fel de probleme!

Astept ajutor de la voi si va multumesc anticipat!

Aa, SCUZE ca nu raspund la comentarii, este pentruca nu pot, nu stiu ce se intampla, o sa mai cercetez problema...

Lumina sau intuneric.

2009-09-12T00:06:00.002+03:00

"M-am surprins pierzând brusc si total contactul cu realitatea înconjurătoare. Nu mai aveam nici un fel de perceptii vizuale, auditive sau tactile. Cele cinci simturi încetaseră cu desăvârsire să mai functioneze. Deturnată de la prelucrarea semnalelor senzoriale, mintea mea fusese integral absorbită într-un tărâm duhovnicesc. Era captiva unui eveniment spiritual.Am văzut atunci simultan două elemente distincte: pe de o parte, o lumină albă, lină si odihnitoare, desi foarte intensă si strălucitoare; pe de altă parte, un întuneric adânc si dens.La început, atentia mi-a fost atrasă de întuneric. Mi-a provocat un sentiment de frică, dar si un anume fel de fascinatie. Desi mă cuprinseseră frisoane de spaimă, eram stăpânit în acelasi timp de o mare curiozitate, înaintând deci cu mintea către acest întuneric, am perceput dimensiunile actului în sine al negării. Cu cât mă afundam mai mult, cu atât mai dens devenea întunericul, si cu atât mai accentuată negatia. Exista în ea o putere uriasă, o anumită „măretie“ - as îndrăzni să spun. Era ipostaza negativă a realitătii.Pe cât de mult eram atras de lumină, pe atât de tare mă atrăgea si întunericul. Simteam izvorând dintr-o parte un ocean de iubire; din cealaltă, un abis nemărginit de ură. Altruismul la cotele lui absolute emana din acea lumină, în vreme ce întunericul se arăta generator al egoismului absolut. Prin respingerea luminii, prin aversiunea manifestă fată de ea, întunericul plăsmuia un alt tărâm fiintial.Asadar, simteam emanând din întunericul în care mă afundasem sălbăticia dezlăntuită, rebelă, nebună, distrugătoare si autodistrugătoare a negării pure. Fără să pot vedea ceva în jurul meu, auzeam râsete grotesti si asurzitoare adâncindu-se în beznă ca într-un ocean, înaintasem foarte putin în întuneric. Ca si când as fi băgat numai capul în apă. Adâncul oceanului doar îl intuiam. felul în cAm înteles însă puterea păcatului, atractia lui, tentatia lui, substanta lui; pe de altă parte, am înteles si non-existenta lui, impotenta lui extremă. El este nimic altceva decât o „lipsă“. în spetă, absenta luminii. Pe cât de înfricosător devine din momentul în care te câstigă, pe atât este de rizibil si de neputincios când te tii departe de el prin felul in care traiesti. Nu poate birui decât pe cineva care cedează de bună voie, prin liberă alegere.M-am tras înapoi cu groază si repulsie. Am înaintat spre lumină si am pătruns în ea, însă nu foarte adânc; numai ce am trecut hotarul. Mă aflam foarte aproape de limita despărtitoare, însă m-a mângâiat atât de mult, mi-a dat atâta sigurantă... M-a umplut de viată, de pace, de bucurie, de cunoastere. Eram coplesit de iubirea si de generozitatea cu care îmi revărsa darurile sale, pe care le ignorasem până atunci si de care nu eram vrednic.La scurt timp după aceasta, totul s-a terminat brusc, exact asa cum si începuse. A fost o lectie profundă, de numai câteva minute. Nici un cuvânt n-ar putea-o explica. Mi-a revelat distinctii subtile, sensuri adânci si însemnate, care covârsesc atât limbajul comun, cât si ratiunea însăsi. O veritabilă revelatie. Dar, mai presus de orice, un test prin care a fost pusă la încercare intentia mea lăuntrică. A fost vădită dispozitia precumpănitoare a inimii mele.Din fericire, desi la început s-a miscat către întuneric, în cele din urmă inima mea a aflat odihnă în lumină. Si tot din fericire, lumina m-a primit.Ce era lumina? în Evanghelia după Ioan, Hristos spune: Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric (Ioan 12, 46); iar Apostolul tâlcuieste: Dumnezeu este lumină si nici un întuneric nu este întru El (I Ioan 1, 5).Acest eveniment m-a initiat în taina libertătii de alegere a oamenilor si a îngerilor. Ei au fost înzestrati de Dumnezeu cu liberul darbitru, astfel încât nu suferă nici un fel de constrângeri în a se misca după bunul lor plac în plan duhovnicesc si in sfera realitatii.Atât îngerii cât si oamenii înclină spre bine sau spre rău ca rezultat al unei dispozitii si decizii strict personale. Intr-un anume sens, ei se plăsmuiesc pe sine fără nici un fel de îngrădiri. îsi conferă singuri un proiect ontologic, hotărând asupra modului în care vor exista. Această libertate a lor este cel mai mare dar pe care l-au primit de la Dumnezeu.Intâia fiintă care a dat la un moment dat o rea întrebuintare libertătii sale a fost arhanghelul Lucifer. El este marele răzvrătit, „creatorul“ si stăpânul întunericului. Era însă absolut liber, iar la un moment dat a ales lepădarea, ruperea de Dumnezeu, si perseverează până astăzi în această optiune. La fel se întâmplă cu toti oamenii care se întorc împotriva lui Dumnezeu, consfintindu-si astfel în deplină cunostintă de cauză autodistrugerea. Există o doză de nebunie în acest gest. Trebuie subliniat că ei nu au fost creati spre rău, ci singuri au decis să dea curs acestei patimi nebunesti a orgoliului.Dumnezeu respectă într-atât libertatea cu care El însusi si-a înzestrat făpturile, încât n-o anulează nici măcar atunci când aceasta se întoarce împotriva Lui. Preferă să folosească alte nenumărate moduri de a le atrage din nou, cu multă gingăsie, aproape de iubirea Lui. …..oamenii răi nu vor cu nici un chip să se schimbe! Ei ajung la o asemenea pervertire încât aleg moartea în locul vietii, ura în locul iubirii, durerea în locul fericirii, răul în locul binelui. Si toate acestea fără o cauză precisă, fără un motiv anume... Mintea li se clatină în fata dimensiunilor irationalului. Astfel se distrug de unii singuri, autocultivându-si această nebună vanitate care sugrumă sufletele.Diavolul refuză totdeauna căinta.Ii multumesc lui Dumnezeu că mi-a dăruit să trăiesc această experientă, întrucât, necrezand mai inainte că pot exista oameni pur si simplu rău intentionati, mă expuneam unor pericole care m-ar fi putut costa chiar viata. Port înlăuntrul meu convingerea că prin rugăciunile bătrânului am primit acest dar duhovnicesc, dobândind astfel cu prisosintă răspunsul la întrebările pe care i le pusesem în legătură cu gurusii („De ce să fie răi? N-au nici un motiv...“)."(http://www.sfaturiortodoxe.ro/
marii-initiati-india-parintele-paisie/36-lumina-sau-intuneric.htm)

Zilele Bucurestiului!

2009-09-10T21:12:00.002+03:00

PROGRAMUL ZILELOR BUCURESTIULUI

12 Septembrie – ora 10:00 – Parcul Herastrau: Carnavalul Copiilor, care va avea loc in fiecare zi pina la orele 16:00.
Muzeul Literaturii Romane gazduieste o expozitie de pictura si grafica,

Galeria Municipiului Bucuresti ne prezinta o expozitie de pictura, decoratiuni interioare si arta fotografica,
Muzeul Taranului Roman va adaposti (luni, 14 septembrie, de la orele 20:00) Gala Filmului – Bucurestiul Interzis,
Muzeul Municipiului Bucuresti organizeaza (pe 17 septembrie), in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, simpozionul cu tema “550 de ani de la atestarea documentara a orasului Bucuresti”,
Si tot MMB organizeaza (pe 18 septembrie), in Parcul Herastrau, lansarea colitei filatelice aniversare “Bucuresti 550”
Expozitia “Ctitorii ale domnitorilor romani in Cetatea de Scaun a Bucurestilor” ne asteapta in Pasajul Universitatii (vineri, 18 septembrie),
Biblioteca Metropolitana gazduieste simpozionul international “Cartea – Romania – Europa”, iar
Sala de Marmura de la Cercul Militar v-a pregatit o expozitie de tablouri cu licitatie ( pe 20 septembrie, de la orele 17:00).

In noaptea dintre 19 si 20 septembrie – Noaptea alba a Bucurestilor – nu mai putin de 12 muzee si institutii ne asteapta cu portile deschise pina la orele 3 dimineata: • Muzeul George Enescu• Muzeul National de Arta al Romaniei• Muzeul de Geologie• Muzeul National de Istorie• Muzeul Literaturii Romane• Muzeul Municipiului Bucuresti• Muzeul de Arta Vasile Grigore• Muzeul Hartilor Vechi• Muzeul National de Arta Contemporana• Palatul Curtea Veche• Observatorul Astronomic• Muzeul Militar NationalArcul de Triumf va fi deschis vizitatorilor intre 18 si 20 septembrie cu expozitia “Legiunea Romana din Italia in timpul primului Razboi Mondial”. Teatrele bucurestene vor pune in scena spectacole gratuite pe 19 si 20 septembrie, dupa cum urmeaza:

• Teatrul Bulandra – Richard al III-lea se interzice (ora 19:00)• Teatrul Bulandra – Parcul Bazilescu – A douasprezecea noapte (ora 20)• Teatrul Nottara – Sala George Constantin, 19 sept – Doi pe o banca (19:30)• Teatrul ODEON – Pyram si Thisbe (ora 19:00)• Teatrul Mic – Parcul Sebastian, 19 sept – Se joaca pe gaura cheii (ora 20:00)• Teatrul de Comedie – Sala Studio – Domnisoara Iulia (ora 19:30)• Teatrul de Comedie – Sala Mare, 19 sept – Sunt un orb (ora 19:00) - Sala Mare, 20 sept – Poker (ora 19:00)• Teatrul Tandarica – sediu, 19 sept - Cenusareasa (ora 11:00)• Teatrul Tandarica – Parcul Sebastian, 19 sept – Pacala (ora 10:00)• Teatrul Ion Creanga – Piata Constitutiei, 19 sept – Palaria cu surprize (ora 11:00)• Teatrul evreiesc de stat – Parcul Titanii, 19 sept – Care de asi cu valet (ora 20 :00)• Teatrul C. Tanase – Teatrul de vara Herastrau – Nimic despre papagali (ora 20 :00)• Teatrul Excelsior – Parcul Titanii, 19 sept – Vacanta vesela (ora 10:00)• Teatrul Metropolis – sediu, 19 sept – Zaruri si carti (ora 20:00) • Teatrul Masca - Bucurestii Noi, 19 sept – Gardienii se intorc (ora 20:00)- Bd. Uverturii, 20 sept – Prostia omeneasca (ora 11:30)• Opera Comica pentru Copii – Piata Constitutiei, 20 sept – Balul Ispravnicesei (ora 11:00)

Intre 12 si 20 septembrie, Teatrul National Bucuresti gazduieste, la Galeria etaj III-IV, o expozitie de fotografie realizata in colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze si MNAC – Caleidoscopul Chinei – Stilul de viata contemporan al chinezilor.

Seara zilei de 12 septembrie va fi incununata cu un spectacol care va arata in termeni metaforici geneza Bucurestiului. Evenimentul, organizat sub “bagheta” ARCUB, va avea loc in Piata Constitutiei si va incepe la orele 20:30.

Toata saptamina aniversara Centrul Istoric va fi din nou in prim plan, ca inima a manifestarilor culturale. Strada Carada va fi locul in care ne vom bucura de spectacole Art Show, Comedy Show, Cutia Istoriei, de mini recitaluri ale unor solisti romani renumiti si de un tirg de produse realizate manual - toate sunt posibile cu ajutorul Fundatiei Culturale ARTEX, in colaborare cu Scoala de Arta a Municipiului Bucuresti. Asociatia Tinerilor din Romania pentru Cultura si Normalitate se alatura Zilelor Bucurestiului cu un program cultural de exceptie, finantat din fonduri proprii.
Ulita Traditiei si Mestesugului – Parcul Herastrau
Fanfara Studentilor de la Conservator – Parcul Herastrau
Next Generation Pop Simphony (Vlad Mirita, Acapella, Nico, Sistem, Alex, Smiley, Elena Gheorghe, Orchestra simfonica, dirijor Daniel Jinga) – Teatrul de vara Herastrau, 13 sept (ora 22:30)
Spectacol de dansuri de societate – Teatrul de vara Herastrau, 16 sept (ora 20:30)
Spectacol Nicolae Voiculet (Folktronica) – Teatrul de vara Herastrau, 17 sept (ora 20:30)ATRCN a pregatit si o prezentare de moda realizata de creatori romani, ce va avea loc la acelasi Teatru de vara din Herastrau, pe 15 septembrie, incepind cu ora 20:30.

Soprana Angela Gheorghiu si cunoscutul tenor Vlad Mirita vor sustine un concert unic, de inalta tinuta artistica, pe scena din Piata Constitutiei, pe data de 19 septembrie, de la orele 21:00 – manifestare realizata de Institutul pentru Dezvoltare Durabila . Obiceiurile populare romanesti si imaginile Bucurestiului de alta data nu vor lipsi.

Centrul de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare al Municipiului Bucuresti va organiza zilnic, intre 12 si 20 septembrie, in Piata Constitutiei, un Tirg de Mesteri Populari. CCVTC a pregatit, in aceeasi locatie, o parada a costumelor de epoca (12, 13, 18, 19, 20 septembrie) si o plimbare cu trasura pe Bulevardul Unirii (12, 13, 18, 19, 20 septembrie).

Nu vor lipsi fanfara si celebra bataie cu flori “la sosea” - in Piata Constitutiei pe 12 septembrie, de la ora 17:00.

Programele artistice organizate de CCVTC se vor tine lant:• Seara Romaneasca – Piata Constitutiei, 18 sept (ora 18:45)• Spectacol de minoritati (turco-tatari, rromi, germani, rusi si lipoveni) – Piata Constitutiei, 19 sept (ora 12:00)• Spectacol de minoritati (italieni, polonezi, aromani si germani) – Piata Constitutiei, 20 sept (ora 12:00)

Si pentru ca unora le place jazz-ul, ARCUB ne invita pe 19 septembrie, de la orele 20:30, in Piata George Enescu, la un concert Florin Niculescu cvintet.

Holul Primariei Municipiului Bucuresti va fi – in perioada 15-20 septembrie – gazda expozitiei de pictura Vitalie Butescu.

Regia Autonoma de Transport Bucuresti, care implineste 100 de ani de existenta, organizeaza pe 19 septembrie, incepind cu ora 10:00, Caravana Timpului: o parada de la tramvaiele cu cai la cele mai noi tramvaie produse la RATB-URAC.

Musafirul!

2009-09-09T20:50:00.008+03:00

Cu siguranta este cel mai asteptat musafir in "gradina" din balcon!Pana apucam sa-mi iau aparatul , disparea. Asa ca m-am bucurat mult cand l-am prins pe hotoman! Fiindca nu-l puteam poza unde era, l-am luat si l-am asezat usurel pe scandura de sub jardiniere. Sigur ca s-a prefacut "mort"! Si ca sa nu-i mai pun inimioara la grea incercare, i-am pus o frunza "la nas" - a "inviat"instantaneu! Apoi m-am chinuit nitel, cu o mana sa tin frunza si cu alta sa-l pozez pe frumos!

O minune!

Brancardierul roman

2009-09-09T20:15:00.002+03:00

Brancardierul român

Andrei PLESU

Cînd intri într-un spital occidental, intri într-o maşinărie. Iar cînd ieşi, mort sau viu, porţi toate însemnele procedurilor standard prin care ai trecut. Nici o surpriză, nici o aproximaţie, nici un mister. Cînd intri într-un spital românesc, intri într-o pagină de literatură. Lucrurile se desfăşoară imprevizibil, ezită între moţăială şi perplexitate, între precipitări palpitante şi lentori turceşti, între reguli aspre şi relativism balcanic. Ai parte şi de duioşii materne (capeţi pastiluţe şi păpică,eşti invitat să ridici mînuţele şi să-ţi scoţi pijămăluţa), dar şi de bruftuluială pedagogică sau de plictisite răceli funcţionale. E aventuros, e omeneşte, e "plin de viaţă". Precaritatea stimulează imaginaţia. Toţi, medici, infirmiere şi pacienţi, caută soluţii ingenioase pentru probleme care, în mod normal, se rezolvă rutinier. Bunăvoinţa alternează cu exasperarea, organizarea lasă mereu spaţiu de joc pentru manevre arbitrare, ghinioane sau noroace. E aventuros. provocator. Nu te plictiseşti. Adică e ca şi în afara zidurilor spitalului. Nu eşti în altă lume: eşti acasă! Şi fiecare se descurcă cum poate.

În ultima vreme, am avut parte şi de eficienţa apuseană şi de lirica proză autohtonă. Am amintiri de neşters. De pildă întîlnirea cu un brancardier din cutare spital (local), unde trebuia să fiu cercetat cardiologic. Cercetarea cu pricina implica, după încheierea ei, mai multe ore de imobilitate. In banalele spitale capitaliste, eşti dus la locul faptei cu patul (pe rotile) din salon şi eşti adus înapoi cu acelaşi pat. La noi, patul din salon e un pat stabil, matrimonial, greu de mutat din loc. Aşa că te duci pe jos şi te întorci pe o targă ambulantă. Problema e că trebuie să ajungi de pe targă în pat fără să te mişti. Problema e şi că targa nu încape în rezerva în care se află patul. E momentul în care intră în scenă brancardierul: un băiat mărunţel şi binevoitor, obligat să rezolve lucrurile prin mijloace proprii.

"Trebuie să vă pun în pat", mă anunţă, tehnic, amicul.

"Şi cum facem?", întreb eu, oarecum încurcat.

"Vă iau în braţe!"

"Matale nu ştii ce spui!" - zic, surîzînd zburdalnic. "Am peste o sută de kile!"

"Nu-i nimic, sînt obişnuit!", răspunde bonom preopinentul, aducînd un candid omagiu bunăstării dîmboviţene, cu efectele ei radicale asupra siluetei.

Pînă să fac o listă de argumente descurajante, omul se pune pe treabă. Scoate dintr-o geantă un brîu de piele, o chingă, o cingătoare din cele pe care şi le pun hamalii de mobile şi piane, ca să ridice greutatea mai uşor, fără risc de hernie. Se înhămează rapid, cu mişcări experte şi, pînă să perorez compătimitor, mă ia în braţe, ca pe un prunc hipertrofic, lovit de dambla... Mă pomenesc cu nasul în gîtlejul lui şi văd o mică apocalipsă organică: vene care se dilată, gata să pocnească, şi o parcelă de piele care se învineţeşte ameninţător. Brancardierul e, poate, salvarea mea, dar eu sînt, cu siguranţă, apoplexia lui. Am ajuns în pat cu o conştiinţă vinovată şi cu un durabil amor frăţesc pentru binefăcătorul meu. Aşa ceva nu poţi trăi într-un "stabilament" civilizat. Orice contact uman, orice emoţie, orice frison psihanalitic sînt excluse.. Şi, în vreme ce spitalul apusean e un loc fără memorie, spitalul nostru strămoşesc e o interminabilă sursă de amintiri, ca aceea pe care tocmai am povestit-o. Apropo: există şcoli care să formeze brancardieri? Sau trebuie să umplem spitalele cu filozofi reciclaţi, capabili să ia în braţe, prin puterea gîndului, pacienţi de mare tonaj? Dar asta e o problemă de reformă a învăţămîntului, pe care guvernul şi preşedinţia o vor tranşa ferm, dacă nu acum, măcar în mandatul următor.
--

Doar o parere.

2009-09-09T15:25:00.003+03:00

Despre filmul "Binecuvantata fii, inchisoare!"

Nu mi-a "spus" nimic. Imi pare rau. Pentru cei neavizati - in credinta, in suferinta - nu convinge, pentru cei avizati, e "subtire", inconsistent, jucat si trucat. E doar o opinie. Cred ca se minimalizeaza si ca amploare, si ca traire, tragedia suferita de acesti oameni. Ei au scris si cartile lor "emana" duhul in care au trait ei , sunt autentice si tulburatoare -ceea ce nu pot spune deloc despre acest film. Suferinta si credinta nu pot fi mimate, sunt trairi prea personale si dramatice. Poate este necesar filmul pentru cei tineri si romantici (poate mai exista combinatia asta...). Am mari indoieli. Cred ca sunt necesare cartile scrise de acesti oameni, nu insa filmele. Poate nu suntem in stare sa facem astfel de filme. Ma gandesc ca daca s-ar fi apucat un rus sa faca un asemenea film ar fi iesit altceva. Sau poate pur si simplu citirea unei carti este tot un act personal, petrecut in intimitate si adanc, pe cand vizionarea unui film este un act public, nu stiu, cumva "la vedere".

Pur si simplu m-a durut ca s-au apropiat de subiect.

Nasterea Maicii Domnului

2009-09-08T15:45:00.002+03:00

Astazi s-a nascut Maica Domnului.
Ma gandeam aseara ca e de neinchipuit minunea nasterii Celei ce-L va purta in pantece si-L va naste pe Dumnezeu. Ca de fapt ramanem mereu muti in fata minunilor Lui.

Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

Astazi multumesc mamei mele ca a rabdat dureri si chinuri ca sa ma nasca si apoi m-a rabdat cat am crescut si...ma mai rabda si acum!Zilele noastre de nastere sunt si zilele mamelor noastre care au acceptat sa ne nasca si si-au asumat toata durerea pe care oricum ar fi o presupune calitatea de mama.
La multi ani tuturor celor ce poarta numele Maicii Domnului!

De dor si of...

2009-09-04T22:15:00.011+03:00

...ce mai infloreste pe balcon. Trandafirul japonez - deci 5 ani am asteptat sa-i vad florile. Din diferite motive pierdea bobocii. In vara asta l-am scos constiincioasa pe balcon insa sperante sa vad flori la el n-am mai avut. N-am avut eu sperante dar a avut el bunavointa! Nu vreti sa stiti cat mi-am tinut respiratia in zilele in care bobocii erau imensi si se plecau, grei...Se pare ca asta e solutia in general vorbind - sa-ti iei adio, sa-ti scoti din cap, pa-pa -si atunci s-ar putea sa se intample...

Cata blanda indrazneala la el...

Aici am niste tufe al caror nume nu il stiu. Florile miros atat de frumos, de tipul regina-noptii (care anul acesta a lipsit pana la urma, devorata la stadiul de frunze de nu stiu ce fioros daunator) si infloresc seara - cu siguranta le stiti toti.

Gingasie mirata si curioasa...

Preferatele mele sunt cele albe- care mai vireaza bizar si-n roz!

Arlechin!

O poza mai veche putin cu ultimii condurasi...

(scuze, am pus aceeasi poza de 2 ori!)

Zorele (cele albastre n-au vrut)
Si iubitul meu busuioc!

Nu v-am mai plictisit cu urzicile mele care au crescut de-mi ajung pana la brau, au inflorit in toate nuantele de bleu-lila si acum asteapta sa le recoltez semintele - ceea ce nu se va petrece, se va petrece numai o taiere mai drastica...

Nu stiu cum ar arata gradina mea, sau mai bine zis viata mea daca as avea o gradina -nu stiu daca as putea sa ma mai ocup de altceva, ma gandesc ca sunt exagerata, probabil voi avea gradina mea cand ma voi mai tempera, deocamdata nu o merit...bun, n-o s-o merit niciodata dar poate totusi si asa Doamne o sa faca ceva in sensul asta...

Maine postez ceva special -pentru mine! BUBURUZE!! Mor dupa ele!

Despre disponibilizari si alte masuri "anti-criza"

2009-09-04T10:32:00.002+03:00

Fiindca o buna prietena se afla in situatia de-a lua niste decizii legate de pseudomasurile "anti-criza" dictate de guvernantii nostri incompetenti si orbiti complet de interese personale care frizeaza patologicul de multa vreme, am luat decizia asta de-a atrage atentia asupra unor aspecte in contextul mentionat.
Probabil multi deja stiu cum stau lucrurile, de pilda stiu ca nu poate fi nimeni obligat sa efectueze un asa-zis "concediu fara plata", acesta fiind reglementat ca drept al angajatului si nu ca obligatie (nici ca drept al angajatorului). Masura asta nu poate fi catalogata ca "anti-criza" in contextul in care de felul in care sunt utilizati banii publici nu da nimeni relatii si presa semnaleaza de ani de zile nereguli majore in cheltuirea banului public fara ca vreun organ competent sa se autosesizeze pe aceste teme si sa cerceteze, potrivit rolului pe care reglementarile in vigoare il confera acestor organe, neregulile semnalate. As vrea sa subliniez necesitatea ca cei obligati (presati, santajati, intimidati - toate metodele astea pe care le stim cu totii foarte bine) la efectuarea unor asemenea concedii fara plata sa se adreseze fara nicio teama instantelor de judecata, actiunile sunt scutite de taxe, nu costa nimic, cauzele se judeca cu celeritate si castigarea lor este certa. Faptul ca noi in general suntem delasatori in asemenea situatii sau ne lasam intimidati sau influentati de prejudecati privind justitia in tara asta este principala cauza a nedreptatilor pe care le suferim. Mai avem o foarte mare problema : dezbinarea. Asa cum sunt reglementarile legale in tara asta in prezent, cu toate hibele lor, ele permit totusi repunerea in drepturi sau pastrarea/apararea drepturilor, cu conditia sa nu fim lenesi si sa nu plecam de la premise false.
In ceea ce priveste disponibilizarile, este necesar sa se faca anumite distinctii. Pe de o parte este vorba de distinctia intre mediul privat si cel public. Serviciul public -lato sensu- este un serviciu reglementat care trebuie indeplinit in mod obligatoriu, statul este obligat sa organizeze si mentina prestarea serviciilor de interes public. Cu alte cuvinte, daca un privat poate renunta la anumite activitati, poate ajunge pana la inchiderea activitatii respective, in domeniul bugetar acest lucru nu este posibil. Atentie- si aceasta este o alta distinctie necesar a fi facuta - la activitatile parazite organizate de stat -sub forma agentiilor dar si a nenumaratelor servicii, cabinete, etc - care intr-adevar permit "scurgerea" banului public in buzunarele anumitor bugetari (via firme private, ca regula) si care nu sunt prevazute ca obligatorii in functionarea statului! Acolo este nevoie de disponibilizari si inchiderea "activitatilor", atentia intr-acolo trebuie indreptata, sumele importante de bani publici pe acolo se pierd. Cei insarcinati cu intocmirea listelor de disponibilizari ar trebui sa nu faca exces de zel si sa dea dovada de discernamant si responsabilitate, sa citeasca bine (sa ceara asistenta juridica pentru clarificare si interpretare) reglementarile cu privire la reducerile de personal, reducerea activitatii, reorganizare, disponibilizare, sa nu se grabeasca in a decide , de exemplu, ca o activitate poate fi asigurata de un angajat care mai asigura si alta/alte activitati! Asa ceva nu este legal si va asigur ca nu vor putea reglementa asa ceva (nici nu se pricep, nici n-au timp, mizeaza si pe nestiinta si frica si obedienta noastra)- iar daca ar face-o, ar fi neconstitutional oricum. Din nou indemn la apelarea la justitie! Daca suntem furati intr-un mod incredibil este si vina noastra!
Daca ajungeti in situatia de disponibilizat iarasi va indemn sa apelati la justitie. Se vor grabi sa disponibilizeze fara respectarea normelor legale in vigoare, asa ca veti castiga cu certitudine. Mai precizez ca desfacerea contractului de munca pentru necorespundere profesionala este anevoioasa, presupune parcurgerea - obligatorie, sub sanctiunea nulitatii! - a anumitor proceduri si in final oferirea unei alternative (sub forma unui alt loc de munca in aceeasi institutie sau sub alte forme).
Am scris in mare graba despre cateva aspecte, n-am tratat exhaustiv problema si sunt inca multe de spus. Sa nu credeti ca din lefusoarele voastre amarate se va salva tara de criza! Nu va amagiti cu gandul ca avem guvernanti care intentioneaza sa" scape tara de criza"! Apelati la justitie cu incredere si evitati starea asta de descurajare, indolenta, chiar viclenie, incercati sa va aparati drepturile in mod demn si legal, se poate!

O zi de vara la tara...

2009-09-03T20:50:00.014+03:00

Din respect fata de criza nationala (nu stiu, mai e si internationala?) am decis ca in vara asta sa nu risipim banii personali (exemplu fiindu-ne guvernantii - si nu numai- cu banii nostri,pe care dupa cum stiti cu multa chibzuinta si inteligenta ii -era sa zic arunca,of...-cheltuiesc, investesc, spre binele, sporul si propasirea neamului, asa...) pe concedii trandave si imperialiste. Nu stiu daca a fost inteligibila fraza asta. Voiam sa spun ca am facut doar scurte excursii prin imprejurimile Bucurestiului nostru drag (si noi lui ii suntem pesemne tare dragi din moment ce nu ne da drumu' deloc sa ne ducem, asa...) Poza de sus imi pare de-un farmec nebun, pacat ca e facuta - ca toate aceste poze - cu telefonul. Intra la capitolul vehicule rurale. Ca si cele de mai jos.

Poza de mai jos are ceva de strutocamila, n-as sti sa zic despre ce e vorba, dar merge.

La capitolul case care imi plac, mai jos 3 poze. M-a amuzat prima - casa cu numarul 1!

Aici este dovada vie si de necontestat a cinstei romanului. Ce nu s-a inteles? Strat de legume si flori in afara curtii, pe marginea drumului! Fara niciun stres!

Un copac...cu struguri!

Si tartacute inca necoapte ( dar am primit o poala de tartacute coapte-galbene-frumoase de la o bunicuta numai zambet!)

Ne-am facut un prieten care ne-a insotit buna parte din excursie... Aici se odihneste un pic, destul de dezamagit...presimtea ca ne vom desparti...

Avea Gica Petrescu un cantec - ''Uite-asa as vrea sa mor...'' Cam asta e ideea pentru urmatoarele trei poze...Asa as vrea sa mor, ingropata in flori in curtea casei mele...Hai ca nu-s morbida, sper doar sa nu mor la bloc ( de altfel cred ca la bloc nu poti nici sa traiesti si nici sa mori...nimic asa esential nu se poate la bloc!)

Scopul excursiei nu a fost exclusiv recreativ, dar nici n-as spune ca ne-am ales cu altceva...

Mai cautam!

Iar despre suferinta...

2009-09-03T13:27:00.003+03:00

Nu ma doare atat suferinta din jurul meu (si din mine), cat incapacitatea, nestiinta de a o valorifica. Daca tot nu o putem ocoli, daca tot face parte din viata aceasta, chiar din noi insine, macar sa facem ceva cu ea. Tot ce ne inconjoara este spre folosul si desfatarea noastra - cum sa accepti asta cand nu te mai simti in stare decat sa te scufunzi in prapastia aceea de deznadejde, ca ai incercat , ai luptat, ai facut, ai dres si...degeaba, tot rau este...Si vezi parca totul in jurul tau tulbure, amenintator, urat, fara speranta...

Stiu ca nu e decat o iluzie. Nu este nimic asa -urat, tulbure, amenintator... Doar dorintele noastre nu sunt acordate cu eu-ul nostru cel adevarat (dar care este acesta?), doar egoismul nostru crede inversunat ca "meritam mai mult" sau macar "altceva", doar "ochiul nostru este intunecat"... Dincolo de ochiul nostru intunecat este lumina. De-am putea renunta la ochelarii de soare ! Orice-am face si-ncerca, singurul ''panaceu universal" este credinta. Numai ea este "ochiul curat" prin care totul este lumina. Dar... asta-i treaba fiecaruia dintre noi, nu putem face nimic pentru altii, fiecare trebuie sa opteze ''pe cont propriu''.

Cred ca durerea mea pentru cel de langa mine il face pe Dumnezeu sa-i dea un branci aceluia. Cred ca nu pot sa ajut decat cu durerea mea pentru celalalt. Uneori durerea asta se manifesta si prin gesturi concrete si e bine asa, traim in aceasta lume care este si concreta, alteori ramane doar in sufletul meu si Dumnezeu nu cred ca-si intoarce Fata Sa de la ea. Dar cheia e durerea. De ce mai suntem nemultumiti de durere cand Hristos ne-a aratat atat de clar ca doar ea mantuieste? Nu vrem sa ne mantuim? Cumplit - cred ca nu vrem... Cred ca doar Dumnezeu vrea mantuirea noastra.

Am ajuns intamplator zilele trecute la cimitirul Eroilor Revolutiei din 1989 - cand am auzit si eu ca toata lumea ca g-ralul Stanculescu isi petrecea noptile prin cazinouri. Intai auzisem "stirea" si fireste ca m-a sufocat revolta (nici n-am cuvinte pentru ceea ce m-a sufocat) - apoi am ajuns in cimitir si m-a izbit linistea. O liniste pe care e primejdie ca sarmanul general sa n-o cunoasca. Mi-am amintit de acele cuvinte de neuitat: "sa nu ne razbunati..." Mi-am amintit de "Sfantul Inchisorilor", de felul in care a valorificat el suferinta. El si multi altii. El si multi altii ne-au aratat clar si coplesitor cum sa valorificam suferinta. Am pacatuit revoltandu-ma impotriva generalului, aveam datoria sa plang pentru el. Si sa ma bucur cu cei linistiti din cimitir. E greu, nu? E..."pe dos"?! Dar cred ca la acest "pe dos" am fost chemati - si nu raspundem, nu raspundem...

Dumnezeu sa ne miluiasca pe toti!

' Neata!!

2009-09-03T01:28:00.000+03:00

Cu drag, tuturor!

Flori...

2009-07-07T15:14:00.009+03:00

Niciodata n-am avut atat de multe flori ca anul acesta. Nu am facut nimic deosebit fata de alti ani. Ma gandesc ca poate e ultimul an aici...poate ne luam ramas bun...poate...

A inflorit prima zorica...e imensa, nu a iesit decat una, desi am pus cred cel putin 4-5 seminte - dar a iesit doar aceasta si inca una foarte firava, din cele bleu, care sunt preferatele mele.
Iubesc busuiocul, m-a zapacit Eliza cu atatea soiuri, poate anul viitor imi da si mie seminte, daca...daca!

"Florile mari si femeile frumoase"...

2009-07-06T02:08:00.003+03:00

Mi-am adus aminte... eram foarte tanara, seful meu era un om in varsta, foarte serios, cu o mare cultura - noi, cateva fete "ciudate", de neinteles pentru dansul, ne privea pe deasupra ochelarilor cu o nedisimulata uimire cand vorbeam intre noi despre preferintele noastre... Luat prin surpridere intr-o zi de cea mai ghidusa dintre noi cu intrebarea "haideti, sefu', va uitati asa uimit la noi, dar dv ce preferinte aveti?" - a raspuns spontan: "eu? eu prefer florile mari si femeile frumoase!" Bietul om, de-atunci a fost mereu tachinat de noi cu propriile sale memorabile cuvinte!...
Mi-am adus aminte fiindca a aparut in jardinierele mele o floricica foarte mica, era cat pe-aci sa n-o observ, dar de-o frumusete incredibila!Vai, sefului meu i s-ar fi parut asa bizar sa o pomenesc macar, atat de mica si "neinsemnata"!
M-am minunat iar. Este... o regina, nu?! Are coronita! De-o extrema fragilitate si gingasie, pare atat de darza si hotarata! De 2 zile sta inflorita, nu se inchide noaptea, este mai rezistenta decat..."florile mari..."!

Un colorit indraznet si o "arhitectura" minutioasa si fermecatoare! Cine a facut-o?!

Aceasta este, cea mica-mica si perfecta! Frunza de trifoi pare uriasa pe langa ea!

Nu i-as fi putut vedea frumusetea cu ochiul liber. Aparatul foto a reusit s-o dezvaluie. Ca sa nu mai stramb din nas la "tehnologiile moderne"!!

Flagrant....

2009-07-05T00:35:00.006+03:00

...adica sed si cuget...stiu ca nu-mi da voie, dar vreau si eu in teiul asta, pare asa frumos...ca sa nu vorbim de vrabiutele din el...

...asa m-as duce...

...imi iau inima-n dinti, poate reusesc, ce-o fi o fi acum...

M-A PRINS! Eram precisa!!!

Urzici, urzici!

2009-07-02T13:48:00.003+03:00

"Sperantele" noastre

2009-07-01T16:23:00.002+03:00

Am tot auzit ca ne punem sperantele in tineri, sa votam tineri fiindca ei "vor schimba fata Romaniei( iarasi?...!).
Cel mai tanar parlamentar - senator...-, raspunzand astazi in cadrul unui interviu la un post de radio cunoscut, ofera o imagine aparte in ceea ce priveste sperantele noastre. Ce spune dansul? Spune asa, ca trebuie sa ne uitam, spre a lua exemplu, la natura. Ca noi oamenii vom disparea, dar natura va mai exista inca multa vreme dupa (n-a precizat si pentru cine ar mai "supravietui"ea) .Ca (sper ca sedeti) dansul a luat aminte la pisica din dotarea personala, care pisica, avand trei pui si unul din ei imbolnavindu-se, si-a daruit ingrijirile-i sporite celor teferi, nu celui bolnav. Aha. Asa si noi, sa mai lasam ajutorarea asta a celor ce sufera de pe urma crizei si sa dam ce avem (chiar, ce avem?) celor care nu sufera.
Sper sincer ca nu are trei copii, daca are ca unul din ei nu e bolnav.
Ma gandesc sa inaugurez aici o rubrica noua...
Urate sperante mai avem...

Efort

2009-06-30T20:32:00.002+03:00

Pentru ce muncim?

2009-06-30T01:24:00.002+03:00

Pentru bani?
Pentru "painea cea de toate zilele"?
Ca sa ne crestem copiii?
Ca sa ne afirmam?
Ca sa avem "tot ce ne trebuie"?
Cam toate aceste intrebari sunt si raspunsurile obisnuite.
Bani n-o sa avem niciodata destui. Painea se va cere tot mai multa. Sa ne crestem copiii nu vom inceta niciodata fiindca niciodata n-o sa incetam sa-i simtim copiii nostri. Nu vom reusi sa ne afirmam satisfacator niciodata. Tot ce ne trebuie nu vom avea niciodata. Toate aceste "scopuri" sunt iluzorii. Nu le vom atinge niciodata. Nu-i asa?
Deci pentru ce muncim?
Pentru ca scopul in care muncim va determina felul in care muncim.
Noi muncim prost. Nu-i asa?
" Daca nu lucrezi tu, iti da dracu de lucru".
Deci eu ar trebui sa muncesc ca sa nu ma munceasca dracu pe mine.
Muncind in scopul acesta, voi avea grija sa muncesc corect si in folosul altora.
Iar restul se va adauga mie. Banutul , painea... restul. Acesta e restul, nu scopul.

Logica juridica

2009-06-27T18:28:00.002+03:00

N-am avut nicio clipa intentia sa abordez teme cu caracter juridic aici. Sunt jurist si-mi iubesc profesia, desi e una din profesiile care cu anevoie ar mai putea fi practicate corect. Ce inseamna corect in domeniul acesta ...este o intreaga discutie. Ceea ce ma face azi sa scriu acest post este povestea unei fete care vrea sa avorteze. Ma gandeam ca omul are putina minte la tinerete,prin putina minte intelegand atat o cantitate insuficienta de cunostinte cat si o capacitate redusa de "procesare". Ce se poate face? Societatea a inteles sa ingradeasca libertatea de actiune a celor cu discernamant nedeplin -orice-ar insemna asta, nu intru acum in detalii care nu au legatura cu scopul meu imediat. Si acum incerc sa leg toate astea de avort. Avortul nu mai este incriminat de legea noastra penala, se stie. Dezincriminarea avortului a provocat mari entuziasme fiindca, vezi Doamne, in acest fel se reda libertatea persoanei de a face ce vrea cu corpul ei si cu ceea ce mai reprezinta persoana in conceptia unei societati "laice". Desigur, daca persoana asta e libera sa faca ce vrea cu ea insasi, legea penala nu mai recunoaste aceeasi libertate cand vorbim de ceea ce vrem sa facem altora. Pe scurt, cand atentezi la viata altuia, daca il ucizi, fapta ta intra sub incidenta legii penale si, in principiu, esti raspunzator, din nou nu intru in amanunte... Ce se intampla in avort? Simplu: fatul nu este considerat o persoana. De ce? E cu atat mai ciudat cu cat in materie civila se recunosc drepturi in favoarea celui conceput (adica inca de la momentul conceptiei). Daca fatul ar fi considerat persoana - si in acest caz am avea o logica juridica unitara - atunci avortul nici n-ar mai trebui incriminat ca atare, ar intra automat la... omor calificat!
Omorul devine calificat cand a fost savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari: cu premeditare; din interes material; asupra sotului sau asupra unei rude apropiate; profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara; prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane; inlegatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei; pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire, arestare ori de la executarea unei pedepse; pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni; in public.
Avortul este o ucidere. Fatul este o persoana. Avortul este o fapta care tine mai ales de tinerete, cand nu prea stii ce-i cu tine si cu lumea asta, mai ales daca esti ortodox doar in virtutea unei traditii aplicate ca un automatism, golita de continut. Suntem un popor ortodox. Am observat ca si atunci cand nu se mai stie ce-i ortodoxia, sufletul persoanei se misca in mod firesc ortodox. Cum Doamne iarta-ma de nu suntem in stare sa gasim solutii la o problema atat de importanta?
O sa las postul acesta desi n-as fi vrut sa vorbesc asa ceva aici.

Vara in balconul nostru...

2009-06-25T14:27:00.004+03:00

Ce mai calcam in picioare...

2009-06-25T01:41:00.002+03:00

Nu cunosc denumirea acestei plante fantastice. Era s-o calc si eu in picioare fiindca ea creste, absolut modesta, la marginea curtilor si drumurilor si chiar printre dale, prin crapaturile asfaltului. Floricica este mica si ciudata, de un albastru exact ca in poza, foarte rar intalnit la plante. Felul frunzelor m-a facut sa ma gandesc ca este tipul care se inmulteste rapid prin lastari pusi in apa, asa ca am intrebat-o daca vrea sa ramana acolo s-o calce lumea grabita sau accepta sa vina la mine, unde as cultiva-o cu toata cinstea care i se cuvine. Am primit raspunsul dorit - voia la noi! - asa ca am luat tot ce era si am bagat in geanta mea mare ( n-aveam incotro, eram in drum spre medic cu copilul). Am uitat de ea - chiar este modesta... Ajunsa acasa, dupa ore multe, am redescoperit-o : statea cuminte si cam ofilita si cam strivita... Am pus totul intr-un borcanel cu apa si dupa 2 zile facuse radacini! Astea-s plantele pe care le iubesc! Acum a inflorit in borcanel. Maine plantez ( unde? gasim noi, musai!) si cand o sa infloreasca iar vin cu poze. Poate vine cineva si cu denumirea...
Atentie pe unde calcati!!

Prietenie in Cismigiu

2009-06-24T14:12:00.003+03:00

S-au fotografiat reciproc cu telefonul mobil...!

S-o ajutam pe Carmen!

2009-06-22T20:33:00.004+03:00

Carmen are 7 ani şi este o fetiţă frumoasă, cu ochi mari în care se oglindeşte cerul. Carmen, iubită de părinţi şi de cei care au avut bucuria să o întâlnească, pentru că ea cucereşte prin gingasie, ştie poezii, ştie să zâmbească şi ştie să răspândească în jurul ei iubire.
Dar Carmen e foarte bolnavă, ea suferă de Tetrapareză spastică şi are nevoie de tratament.
Carmen vă cere ajutorul, prin intermediul mamei sale.„Mă numesc Ivan Violeta şi am o fetita de 7 ani, pe care o cheamă Ivan Carmen şi care, din nefericire, are probleme motorii sub denumirea de Terepareza spastica.Totul a început încă din momentul naşterii, fiind o naştere prematură, la 6 luni şi jumătate. Aparatul respirator fiind slab dezvoltat, a făcut o insuficienţă respiratorie în urma căreia au fost distruşi o serie de neuroni care răspundeau de mers.Din cauza unui sistem sanitar precar, diagnosticul corect i-a fost pus abia când avea 9 luni, moment în care am început recuperarea, care, din păcate, este aşa de anevoioasă!Recuperarea am început-o la Băile “1 Mai” unde până acum am fost de 25 de ori, am mai fost la Bucureşti la spitalul Budimex şi, cu ajutorul unor persoane cu inimă mare, am reuşit să ajungem o dată şi în Ucraina la tratament.
La vârsta de 3 ani a fost operată la picioare pentru alungire de tendoane, la Mangalia.Toate aceste tratamente au fost foarte costisitoare şi din păcate starea ei nu este încă cea dorită, adică să se poată deplasa singură, aşa că tratamentul trebuie continuat.Tratamentele din ţară le-am suportat singuri, singurul ajutor l-am primit atunci când am plecat în Ucraina, unde costul unei cure de tratament (2 săptămâni) este foarte ridicat pentru salariile noastre (costul este de 3000 euro).
Rezultatele au fost slabe, medicii de acolo spunând că rezultate maxime se pot obţine după câteva cure de tratament, ceea ce pentru noi este imposibil din punct de vedere financiar.Aşa că eu ca mama disperată din dorinţa de a-şi vedea copilul bine, vă rog pe toţi aceia care pot să ne ajute chiar şi cu o sumă infimă, vă rog din suflet să o faceţi, pentru că mai devreme sau mai târziu Dumnezeu o să vă răsplătească.Vă mulţumesc anticipat.” Acesta este apelul pe care o tânără mamă îl face pentru a vă cere ajutorul.
Pe Violeta o cunosc foarte bine, e verisoara mea şi am copilărit împreună iar pe Carmen am îndrăgit-o din prima clipă în care am văzut-o. E o minune de copil.Vă rog din suflet să îi daţi o mână de ajutor şi dacă nu puteţi altfel, o rugăciune să spuneţi pentru Carmen şi părinţii ei.
Daca doriţi şi puteţi să o ajutaţi, faceţi o donaţie, cât de mică într-unul dintre conturile bancare deschise la BRD, pe numele mamei, Ivan Violeta.Cont IBAN RO 17 BRD E 060 SV 148 8654 0600 (RON)Cont IBAN RO 13 BRD E 060 SV 148 8662 0600 (EURO)SWIFT: BRDE ROBU

Sursa:http://ramurainflorita.blogspot.com/2009/06/va-rog-din-suflet-sa-o-ajutati-pe.html

Podoabele ploii...

2009-06-22T19:25:00.005+03:00

Testati-va rabdarea!

2009-06-22T12:09:00.002+03:00

Acesta este un curmal.
Ce faci cand copilul vrea un curmal ? Cumperi curmale si dupa ce se mananca, pui un sambure - sau mai multi...- in pamant .
Si astepti.
Astepti.
Mult si bine.
Cand ai pierdut orice nadejde de a vedea rasarind ceva curmali, probabil vei observa ca iese, verde, cat un ac - da, curmalul.
Acum cred ca depinde de fiecare, cam cand isi pierde nadejdea. Teoretic, dupa 45 de zile trebuia sa rasara. A rasarit dupa 3 luni.
Incercati!!
Aaa, este foarte frumoasa frunzulita, se deschide ca un evantai! Si cu rabdarea nu se termina aici, caci cresterea se produce cam in acelasi ritm demential!

Floricele...

2009-06-21T23:13:00.009+03:00

Am mutat o parte din urzicute la locul definitiv. Nu reusesc sa prind in poze frumusetea combinatiei, in realitate arata mult mai bine.

Aici este draguta mea Canagiugiuc, dupa cum mi-a spus Marilena ca se numeste aceasta floricica tare frumoasa!

Este deosebit de frumoasa si daca la inceput am fost usor dezamagita vazand ca e alba, curand am apreciat-o poate mai mult decat daca ar fi avut alta culoare. Este de-o gingasie ...

Un arbust cu care am facut cunostinta asta-iarna, cand fiul meu mi-a adus ramurele cu bobite portocalii care se deschideau si aparea ceva alb - o frumusete, am pus in apa o ramurica in speranta ca o sa faca radacini si ... a facut! Acum a crescut, la un moment dat a inflorit - nesemnificativ, ciudat, verde - apoi s-a dezvoltat tot mai mult... Ramane verde si iarna si... nu stiu cum se numeste!

Sporul casei - varianta ''batuta''.

O galbenea delicata, din mix-ul de jardiniera.

Daaa, desigur, condurasi!!!

Cer

2009-06-18T22:46:00.005+03:00

La cerere...!

2009-06-18T22:39:00.009+03:00

Dana, iata si cativa din cactusii fiului meu!

Intre timp, si-a mai achizitionat 5 + 1 (gratis!) fiindca a suferit un accident care se cerea alinat cumva... sau in toate felurile...!

Astept povestea!

"Pauza de inflorire"..

2009-06-08T14:27:00.012+03:00

In balconul meu lucrurile nu se petrec ca intr-o gradina, normal. Nu pot creste orice fel de plante si nu am libertatea de a alege plante cu inflorire succesiva, astfel incat sa am balconul inflorit tot timpul. In umbra in cea mai mare parte a zilei, balconul meu este o gazda buna doar pentru plantele care suporta umbra. Si temperaturile sunt mai mici aici, astfel incat plantele au un ritm mai lent de crestere. Nu am vrut sa "inchid'' balconul pentruca nu stam la strada circulata, nu este praf, in fata avem o mare de verdeata, multi tei, trandafiri cataratori, salcami, platani, tot felul de pomi si flori, iarna avem caldura prea multa, nu se pune problema sa ''pastrez" caldura - n-am nevoie de "sera", sufar mai mult de caldura si lipsa aerului - si prefer sa cresc aici vita salbatica, zorele, coltunasi cataratori, regina-noptii - plante mai mult de gradina decat de balcon.

Plante care iubesc umbra si infloresc tot timpul ar fi - begoniile, "sporul casei''. Sunt insa plante pretentioase si se pot pierde foarte usor. Am preferat ceea ce am vazut de-a lungul timpului ca rezista bine la noi - muscatele, coltunasii, oxalis, cele enumerate mai sus - plante nu neaparat "de umbra", dar viguroase, care insa au pauze de inflorire datorate conditiilor nu tocmai ideale pentru ele... De aceea am simtit nevoia de plante decorative prin frunze - iar urzicile decorative (coleus) mi-au placut mult. In plus, prezinta avantajul ca pot forma aranjamente foarte frumoase in combinatie cu plante cu flori.

Acum suntem exact intr-o pauza de inflorire. Toate florile au insa boboci multi si vor inflori cam in acelasi timp - ceea ce abia astept sa se petreaca!

Zorele, tufe cu flori, coltunasi.

Tot felul de plante si aici.

Urzicile au crescut mult, le-am "ciupit" varful ca sa se ramifice.

Nu au iesit insa asa multe feluri cum aratau pe plicul cu seminte.

Anul viitor incerc iar, cu alta firma!

Muscatele sunt iar pline de boboci.

Regina-noptii creste tare lent.

Nu stiu cum se numeste, imi place tare mult, e plina de boboci, abia astept sa infloreasca!

Si coltunasii sunt plini de boboci si aici am acum si galbenele.

Sporul-casei ...

Da, iar coltunasi, tare-mi plac!

Sunt multe pe care nu le-am pozat - cactusii baiatului meu, ferigi, petunii, bradut etc...

Florile mele...!

2009-06-05T01:23:00.001+03:00

Manastirea Dridu

2009-06-03T20:39:00.004+03:00

"Manastirea Dridu sau materializarea credintei

La numai 40 de kilometri de Bucuresti, pe locul numit "La Meterezei de pe dealul Busuioc, unde a fost candva cetatea domnitorului Matei Basarab, straluceste Manastirea Dridu, loc de rugaciune si oaza de liniste pentru pelerinii apasati de griji... Cand si-a pus in gand sa ridice o manastire, Maica Gabriela Maria Haraga nu avea niciun ban. Si daca oamenii au luat-o in ras, intreband-o daca are idee cat costa un astfel de proiect, ea a raspuns simplu: "Dumnezeu este puternic! Si daca El a creat cerul si pamantul cu ajutorul Cuvantului, ce inseamna o manastire pe langa acestea?i. Asa ca si-a pus in inima cuvintele "Doamne ajutai si a pornit la drum. Un drum anevoios, epuizant, plin de urcusuri si coborasuri. Spre uimirea celor care nu credeau c-o sa reuseasca, manastirea este acum o realitate. Maica Stareta Gabriela se declara fericita, caci firea ei vesela si optimismul ce o caracterizeaza aduc bucurie in vietile oamenilor.

Pustnicul de la Neamt

Era doar o fetita din comuna Letcani, judetul Iasi, cand prinsese gustul manastirilor. Intr-o zi, cineva i-a vorbit despre pustnicul de la Neamt care face minuni si... a pornit spre el. A constatat, cu surprindere, ca oamenii stateau la coada cate trei zile pana sa ajunga in fata omului Lui Dumnezeu. O apucase deznadejdea, dar nici nu voia sa se intoarca acasa invinsa. S-a strecurat in fata, pretextand ca are un mesaj din partea parintelui de la Sihastria. "Cand am intrat pe usa, parintele Paisie Olaru mi-a stiut gandul: Voiam sa scot hartia din buzunar pe care-mi scrisesem pacatele, dar sfintia sa m-a oprit. Culmea, cunostea continutul hartiei. Atunci mi-am zis: da' ce fel de om e asta?!i. Intr-o prima faza i-a fost frica, dar, vazand cat de frumos vorbeste oamenilor si cata rabdare are cu fiecare, a simtit o admiratie nemarginia, ca o cascada ce nu mai poate fi oprita din curgerea ei. Apoi a vrut sa fie si ea ca parintele acela. Nici nu i se parea imposibil, ca doar tot om era si el. Poate ca daca ar posti si s-ar ruga pentru ceilalti, Dumnezeu i-ar da si ei astfel de daruri... Pe drumul de intoarcere, adolescenta a constatat ca nu mai este aceeasi si ca lucruri importante inainte acum nu mai aveau nicio valoare. Nici parintilor nu le-a trebuit mult pana sa-si dea seama ca fata lor se schimbase: "Atata lume se duce la manastirei, ziceau ei, "dar nu se schimba asa!i. Singurul raspuns pe care l-a putut da a fost ca sfantul de la Neamt vorbea ca Mantuitorul si ca pe ea o intereseaza lucrurile acelea grozav de mult.

Faptele cele mai importante ale vietii

Cand a inceput sa lucreze ca operator chimist in Iasi, timpul liber si-l petrecea facand turul manastirilor. Si nu pleca singura, gasea 3-4 persoane pe care le ruga sa o insoteasca. Le platea drumul si le oferea o masa din banii ei. Asa au ajuns la biserica multe persoane necajite, impovarate de necazuri si suferinte. In plus, Vietile Sfintilor si Biblia luasera locul romanelor de aventuri sau a petrecerilor in jurul casetofonului. Daca un preot nu avea vesminte sau fata de masa pentru altar, isi facea socotelile si, la salariu, le cumpara. Iar daca cineva incerca sa o dea exemplu pentru fapta ei, fugea. Isi gasea alta biserica pentru ca "lucrurile astea se fac din suflet, si omul nu trebuie sa fie farfara...i. Parintii nu-si explicau de ce fata lor nu pune un banut deoparte, dar nu stiau ca in inima ei, din ziua in care fusese la pustnicul de la Neamt, crescuse un copac al iubirii fata de oameni si Dumnezeu atat de mare ca atingea cerul. Inca mai era timp sa se gandeasca la viitorul ei, dar nu-i placea deloc ideea de a munci o viata intreaga si, dupa ce nu va mai fi, altii sa se bata pe ce a agonisit. Si daca viata omului pe pamant este atat de scurta precum spune Biblia, n-ar fi mai bine sa ridice o camaruta pe care sa o declare schit, un loc de folos pentru generatiile care vor urma?! Apoi, acele sfaturi pe care le da colegilor de serviciu ar trebui spuse multora. A observat ca oamenilor le place sa stea pe langa ea, chiar daca este atat de tanara. De ce?! Sa fie din pricina a ceea ce le spune? "Esti suparat? Lasa, te invat eu ceva si Dumnezeu o sa te ajute. Uite ce trebuie sa faci - am auzit ca, daca tii toate posturile, mergi la biserica, iei dimineata anafura, bei agheasma, te miruiesti cu Sfantul Mir si nu urasti pe nimeni, deja ai intrat in faptele cele mai importante ale vietiii. Culmea este ca cei care o ascultau veneau sa-i spuna ca problemele de sanatate ale celor dragi au disparut - copiii incep sa fie respectuosi cu parintii; sotii nu se mai cearta in casa si ca toate le merg din plin. Gabriela voia sa stie cum lucreaza Dumnezeu... Pustnicii si preotii cu care vorbea i-au spus un lucru ciudat - ca daca iti doresti un lucru Dumnezeu ti-l trimite. A vrut sa puna la incercare. Si s-a gandit: "vreau o haina, dar sa fie noua!i. La cateva zile, se afla intr-o statie de tramvai. O doamna se apropie de ea si o intreaba daca ar primi o haina, milostenie pentru mama care-i murise...

Cu desaga de icoane in spinare

Viata in manastire o atragea ca un magnet. In suflet ii ardea dorul de a trai intr-un astfel de loc, dar nu stia daca firea ei vesela si glumeata ar fi potrivita. Apoi si-a ascultat inima, care-i vorbea despre sacrificiul Mantuitorului si despre chemarea Lui. Nu i-a fost greu sa ia o hotarare. Prin urmare, a plecat la o manastire din Arges pentru o luna... doua... pana s-au facut doi ani. Isi petrecea timpul rugandu-se, lucrand cu celelalte maicute sau pictand peisaje si icoane pe sticla. Inca zece ani a trait intr-o manastire de pe Valea Oltului. Intr-o zi insa, a realizat ca ceea ce facuse era insuficient. S-a gandit si... ideea nu a intarziat sa apara - putea sa-si vanda icoanele pe care le pictase si, cu banii primiti, sa infiinteze o manastire. A strabatut Moldova si Ardealul cu icoanele in spate, unii radeau spunandu-i - draga, cand o sa ridici asezamantul, sa vii la mine sa-ti dau cheresteaua... sa vii sa-ti dau cutare lucru... Intr-un final, a gasit locul potrivit cu exigentele ei de pictorita, un loc cu dealuri, ape si padure, undeva pe raza comunei Dridu. Locul era plin de gropi pentru ca aici fusese un sit arheologic. Dar nu s-a speriat. Peisajul merita toate eforturile: "Cand m-am urcat pe dealul acela, am vazut tot ce doream eu. In plus, ciulinii inalti cat un stat de om erau fantastici!i

Au ramas multe de facut...

Pe 30 august 1991 primeste binecuvantarea Patriarhului Teoctist de a ridica asezamantul. Temelia chiliilor a fost pusa in 1992, iar in urmatorii ani a fost ridicata si o bisericuta de lemn, care acum este paraclis. Maica Gabriela recunoaste ca nu i-a fost usor. Acum i se pare ca n-a fost ea cea care a adus la viata acest loc. Isi aminteste cum aducea materilalele tocmai din Moldova si Ardeal, fratele ei trebuia sa le pazeasca si o alta maicuta pregatea mancare pentru muncitori. Pe atunci, slujbele aveau loc intr-un bordei... Doua luni s-a lucrat numai la nivelarea pamantului, dar incet, incet, locul prindea viata. In 1997 a fost ridicata biserica, ai carei ctitori sunt sotii Ilinescu Dumitru si Steluta, iar sfintirea a avut loc in anul 2002. Pictura a fost executata de pictorul Dumitru Macovei din Bacau. Lacasul are trei hramuri: Acoperamantul Maicii Domnului, Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, Sfantul Dumitru, Izvoratorul de mir. Maicutele de aici picteaza pe lemn, sticla si panza, confectioneaza metanii si se ocupa de croitorie. Duhovnicul manastirii este preotul Emilian Morosanu din judetul Neamt. Acum locul pare rupt dintr-o poveste. Alei de brazi, tufe de trandafiri, banci pentru odihna calatorului, livada... un loc paradisiac, unde credinciosul poate medita la cele sfinte. Mica cetate este inconjurata de padure, raurile Ialomita si Prahova si multe dealuri, asa cum aceasta fiinta, in mintea careia s-a nascut ideea, a dorit. Mai sunt multe de facut la Dridu - de finisat staretia, de ridicat o clopotnita... Pentru cei care doresc sa ajute manastirea a fost deschis un cont la BRD, Agentia Carol, Bucuresti: RO13BRDE-441SV2991224410, Cod fiscal: 13267027. Adresa: Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului, comuna Dridu, judetul Ialomita, cod postal: 927105. Telefon si fax: 0243/283.442; mobil: 0720.292.515. "
Articol scris de Georgeta Istrate
SURSA: http://www.revistafelicia.ro/

In vremea furtunii

2009-06-02T21:33:00.002+03:00

Cum s-a apropiat asa incet,ca si cand ar fi vrut sa spuna "vin, atentie!", baiatul meu s-a apucat sa aduca in casa ghivecele din balcon. "Daca ai fi avut o gradina ce-ai fi facut, ai fi adus-o in casa?"-l-am intrebat. "As fi vrut!"

Un gest simplu si firesc, sa salvezi ce se poate salva.

Si totusi m-am intrebat daca e corect asa. Daca e chiar asa firesc. Mereu incercam sa salvam "tot ce avem". De multe ori reusim. Pe moment. Apoi uitam. Pierdem ce-am salvat candva si nu ne mai dam seama. Ca pana la urma tot am pierdut. Ce vrem sa salvam? "Ti-e mila de planta asta sau ti-e mila de tine ca n-o s-o mai ai?" A inceput sa zambeasca..."mda...nu m-am gandit la planta, m-am gandit s-o am, sa n-o pierd...m-am gandit la mine, nu la ea!"

Din nou m-am gandit ca important nu e ce facem, ci in ce duh facem.

S-a potolit furtuna. A trecut. La capitolul "pagube" trec felul in care inca gandim...

LA MULTI ANI TUTUROR COPIILOR!

2009-06-01T14:32:00.002+03:00

LA MULTI ANI TUTUROR COPIILOR!

Dupa ploaie...

2009-05-31T18:33:00.006+03:00

Aseara a plouat cu adevarat! Pentru toti cred ca a fost o mare bucurie. In balconul meu sunt ceva daune - nesemnificative -, sper ca in gradinile oamenilor sa fie totul bine.
Cel mai indraznet boboc de coltunasi, aseara...

...si azi dimineata (ma rog, nu chiar dimineata...)

O frumusete...

incredibila!

Parfumurile, bata-le vina!

2009-05-29T02:06:00.003+03:00

Unii ma considera cam "prea induhovnicita"...Ha! As vrea eu, dar trebuie sa le spulber iluzia asta. Realitatea e ca ma bucur din plin de tot felul de lucruri foarte "lumesti" si sunt convinsa ca Dumnezeu nu se supara deloc din cauza asta (se supara din alte cauze, dar e alt subiect). Printre aceste lucruri se numara si parfumurile. Nu e gluma cu parfumurile. Am "mare bucurie" la ele. Nu e gluma fiindca pe de-o parte fara ele parca-mi lipseste ceva si pe de alta parte sunt scumpe (asadar fie ca le am fie ca nu le am ele "produc" o lipsa! ) Si ca sa se stie ca daca ceri ti se da, cu parfumurile la mine lucrurile au stat cam asa: ani la rand nu mi-am permis sa-mi cumpar parfumurile dorite. Intai ca ce-mi placea mie nu se gasea aici, apoi din motive financiare, apoi din (prea) multe scrupule... Intr-o zi mi-am exprimat dorinta asta in sinea mea, acolo, am recunoscut ca de fapt tare mi-as dori... Si s-a rezolvat! Absolut intamplator (desigur!) am cunoscut o persoana care pleca frecvent din tara si aducea parfumuri bune pe care le vindea, intr-un cerc restrans, cu preturi incredibile, cam la jumatate din ceea ce insemna pretul unui parfum serios pe piata. Pot spune ca m-am abonat. Fara regrete si fara mustrari de constiinta. Preferatele mele sunt cele din poza. April, tu esti "vinovata" de post-ul acesta, m-am mirat ca pana si la parfumuri avem aceleasi preferinte!
( Imi cer scuze persoanelor serioase si induhovnicite pe care eventual le-am -mai - dezamagit o data...)

Mare bucurie!

2009-05-28T23:00:00.002+03:00

"(...)Există însă un aspect mai puțin discutat al păcatului pe care am dori să-l punem aici în evidență: Păcatul este o distorsiune ontologică. Ce vreau să spun cu asta? Că orice păcat este un nefiresc al omului, preluând cuvântul părintelui Rafail Noica. O distorsiune, o deformare, o pervertire, o mutație ontologică, adică a ființei, adică a lui a fi – și ne aducem aminte de Moise și de rugul aprins și de cuvântul Domnului: ”Eu sânt Cel ce Sânt”.
Omul care-și cere dreptul de a fi în afara firii, își urlă de fapt dreptul la moarte. O paradă gay este o paradă a morții, pentru că homosexualii mărșăluiesc nu pentru a cere dreptul de a fi, ci pentru a-și cere dreptul de a muri. Păcatul este separarea de Dumnezeu, deci este moartea. Orice paradă care cere dreptul la a păcătui este de fapt un marș funebru, un marș al morții, un marș al întunericului, al vieții care pâlpâie tot mai stins. Aici este cheia înțelegerii protestului împotriva homosexualității. Cine protestează violent împotriva morții are toate șansele să amplifice și să extindă moartea, hrănind-o cu acea energie pe care o folosește să o distrugă. Moartea nu se poate distruge de către om, ea însăși este distrugere. Domnul Hristos a călcat cu moartea pe moarte, dar nu este Dumnezeu însuși viața, și nu a fost moartea Lui spre Înviere? Să nu ucidem și mai adânc ceea ce deja trage din greu să moară, așadar, uitând a propovădui Învierea.
De asemenea, cine oferă mereu mesajul împăciuitor, bon-homme, tolerant la infinit al unei iubiri prost înțelese și presupus necondiționate, are toate șansele să repete experiența celor dintâi.
Biserica are calea: cu rugăciune multă, o împreunare - deci cu o continuă lucrare a Duhului Sfânt – a celor două căi, adică o chemare la pocăință făcută cu iubire. Adică nu o alungare cu blestem în chinurile veșnice care este o lepădare necreștină, ci o chemare, dar nu în numele unei iubiri vagi și difuze, atotintegratoare, ci făcută în numele vieții. Puțini oameni, înțelegând că alegerile lor sunt alegeri ale morții și ale neființei, mai au curajul să le dea curs până la capăt.
Dacă aplicăm doar constrângeri strict morale la o problemă ființială, riscăm să agravăm problema, sau, în orice caz, să nu obținem nici un rezultat vizibil. Soluția morală este doar un început. Problema cu noi, când am căzut în păcate de moarte, este că ne-am tăiat de la firul vieții, care este Hristos. Reconectarea nu se face doar printr-un parcurs legiuitor, moralizator, al unui manual de a fi.
Iubirea Domnului Hristos este calea. Dar e atât de greu de primit această cale. Pentru că a fi firesc este cel mai greu lucru. Iar noi nu putem fi firești, adică smeriți, singuri. Singur Domnul ne învață, și El însuși, viind în noi, este firescul nostru, El este revenirea întru ființă, devenirea întru ființă, refacerea distorsiunii ontologice."
Sursa: http://calindragan.wordpress.com
Printre atatea rataciri , glasuri ale unor oameni luminati de Domnul isi picura apa clara si curata prin cuvinte pe intelesul tuturor.
Cititi si postul de ieri de aici:http://viatalatara.wordpress.com (si comentariile, Anca mai puncteaza foarte bine aspectele in discutie)
Hristos s-a inaltat!

Floricele de la munte

2009-05-28T21:54:00.008+03:00

Din minivacanta de la sfarsitul lui aprilie, cateva plantute de munte. Cred ca nimic nu intrece in delicatete florile de munte. Putine, la acea vreme, poate si in acea zona.

Aceste panselute salbatice , micute si de-o veselie fara seaman, sunt preferatele mele. Intr-o vara, la Voineasa, sus pe munte, am gasit si albastre.

Am un dor de munte...si de duca...

Ce mai fac ele...

2009-05-27T14:28:00.013+03:00

Merge greu, suntem orientati vest, dar avem multa umbra de la "padurea" din jur. Aici sunt coltunasii cataratori, zorelele si tufele multicolore. Tot aici vor fi gazduite curand regina-noptii rosie (inca n-am scos-o din paharute, am asteptat sa creasca mare).

Urzicile sunt preferatele mele in vara asta, doar le cresc din...februarie!

Mai nou, relativ, petunii. Seara miros puternic, imi aduc aminte de mare, in mintea mea petuniile inseamna mare, apa, soare, nisip, vacanta...

Coltunasii pitici, rosii, au facut boboci.

Trifoiul a redevenit harnic...

In casa, violetele -mama si fiica - se intrec intre ele in frumusete...

Mi-a placut!

2009-05-26T17:06:00.013+03:00

Astazi, ora !6, venind obosita acasa, cu aparatul foto la mine, m-am gandit sa mai "sparg" un mit, asa ca am mers vreo 2-3 statii pe jos prin cartierul meu -unul "marginas"...! Oboseala mi-a pierit si am simtit multa bucurie fiindca oamenii poate ca se misca mai greu la noi, dar se misca, dovada acest cartier care arata frumos, chiar arata frumos si o plimbare pe strazile lui nu mai este o plimbare " printre blocuri cenusii si gunoaie, cu aferentul slalom printre masini parcate alandala", ci este chiar o plimbare placuta pe strazi curate, pline de verdeata si flori si da, sunt blocuri, dar atat de ingropate in verde... Se vede grija pe care oamenii o au acum pentru strazile si locuintele lor - asa la bloc cum sunt - si asta cred ca e motiv de mare bucurie.

In fata unui bloc...

printre blocuri...

un parculet...

alt parculet...

cineva a avut grija de acest "caine comunitar" si l-a bandajat...

o scara de bloc...

o scoala...

alt spatiu in fata altui bloc...

la fel...

o gradinita de copii...

Am facut multe poze, m-am oprit la cateva, la intamplare. Asa arata cartierul meu "marginas".In Bucuresti. Locuitori : bucuresteni.

Si pisicile se blazeaza...

2009-05-22T20:22:00.002+03:00

M-a urmarit cu rabdare toata ziua - pe mine cu aspiratorul, pe mine cu mopul, pe mine cu spray-urile, camera, hol, camera, baie, camera, hol, camera, bucatarie,iar camera si din nou baie, balcon si ... Oare pana cand o s-o tina asa? Cata galagie... cata agitatie... am obosit cumplit... S-a asezat temeinic pe un fotoliu si nu s-a mai miscat. Nici macar capul nu si-l mai intorcea dupa mine. Cand in fine m-am asezat in fata ei, pe alt fotoliu, ma privea asa. Oamenii sunt o specie bizara. Pun pariu ca acum se va duce la baie si iar va fi zgomot si, ce ma deranjeaza cel mai tare, iar o sa-si dea cu chestiile alea care miros dezgustator... O iubesc, dar n-o pot intelege...

Recunoscatoare

2009-05-21T15:08:00.003+03:00

Am schimbat putin "decorul " in balcon. Kiti e foarte multumita... nu si eu, cand imi ocupa locul preferat...

Sunt recunoscatoare pentru ceea ce mi s-a dat. Ma simt bine aici, chiar daca nu ma aflu in gradina pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. Uneori in viata nu putem deloc sa facem ceea ce ne dorim, daca nu vrem sa tulburam vietile celor apropiati. Sa le scurtam chiar, poate. Si nu vrem sa se intample asta.

Sunt foarte recunoscatoare ca nu vad blocuri. Desi le stiu in jurul meu, nu le vad, vad doar copaci si cer - si flori. Doamne, iti multumesc!

Portrete din jardiniera...

2009-05-14T19:45:00.005+03:00

In balcon

2009-05-13T18:53:00.007+03:00

Cam asa arata urzicile acum, tare mi-s dragi, o parte le-am tinut in casa si o parte le-am plantat in jardiniera afara, acestea din urma s-au dezvoltat mai putin(probabil din cauza frigului).

Aici sunt la gramada de toate felurile, inca nici eu nu stiu de care, doar condurasii ii stiu -si trifoiul. Sunt tare curioasa ce flori vor creste aici, am pus" mixt pentru jardiniere".

Aici am "un strat de flori"!!! Si urzicutele care au stat afara.

Trifoiul care a fost plin de flori, acum e plin de frunze, nu stiu de ce.

Vedeta vedetelor, regina-noptii colorata, rosie sau mov sau galbui-verzui, nu stiu, seminte plantate de fi-miu( pentru mine) si experimentul e declarat reusit, dar lui ii reusesc toate (toate, adica si cele rele -m-as fi putut totusi lipsi de ele...)

Dezavantaj: acestea colorate nu miros.

Muscatele sunt de data asta o surpriza, m-am plictisit de cand sunt tot inflorite, desi nu prea au soare si nu le-am pus fertilizator. Uneori am uitat sa le pun si apa (stiu, mi-e rusine).

Un colt de balcon, acum. Mai sunt multe de crescut, au rasarit si sunt destul de maricele si zorelele si coltunasii cataratori si tufele(nu stiu cum se numesc, niste tufe cu flori multicolore care infloresc non-stop, florile se deschid spre seara si miros frumos). Acum depinde mult de vreme, daca va fi o vara tot caniculara, voi pierde iar o parte din ele.Mereu ma gandesc la cei cu gradini, cat de greu trebuie sa le fie cand pierd plante din cauza caldurii exagerate.Doamne, da vreme buna, sa se faca toate roadele!

Mesaj umanitar

2009-05-12T15:30:00.000+03:00

NUMELE MEU ESTE ADELINA AVRAMESCU, AM 23 DE ANI SI SUNT DIN LUGOJ. VA ROG DIN TOT SUFLETUL SA-MI PUBLICATI MESAJUL. AM NEVOIE DE AJUTOR. BLOGUL MEU ESTE http://adelinaavramescu.wordpress.com ACOLO AM POSTAT ADRESELE ZIARELOR CARE AU PUBLICAT ARTICOLE DESPRE MINE. VA MULTUMESC.Pana in 2001 eram ca oricare adolescenta: fericita, vioaie, activa, plina de sperante. Cel mai mare vis al meu era sa termin liceul si sa urmez cursurile Facultatii de Educatie Fizica. Acum la 23 de ani, totul s-a naruit. Nici nu mai indraznesc sa sper. Soarta a fost dura cu mine, lasandu-mi viitorul in mainile celor cu suflet mare, la indurarea lor. In urma cu opt ani, am fost diagnosticata cu o boala mai ciudata, lupus eritematos sistemic. Ce parea la inceput doar rutina medicala s-a dovedit a fi mai tarziu un calvar. Am fost internata in multe spitale din judetul Timis. Din 2002, a inceput lupta cu destinul. Atunci am fost cu mama la un medic specialist de la Spitalul Colentina din Bucuresti. Din nefericire a trebuit ca tocmai eu sa fiu subiectul unei erori medicale. Specialistul mi-a dat un tratament mult prea puternic pentru varsta si greutatea mea. Aveam 17 si 45 de kg.. Iar tratamentul care consta in injectii, perfuzii si altele, continea doze mult prea mari de medicamente. Nici macar nu mi-au spus ca unul dintre medicamente era din categoria citostaticelor. Niciodata, pe tot parcursul terapiei, nu mi s-a spuc ca voi pierde calciu si ca oasele vor fi afectate. Prin urmare, nu mi s-a prescris niciun supliment mineral sau vitamine. Tratamentul a fost atat de puternic, ca dupa trei luni am ajuns sa nu mai pot merge. Dupa o multime de alte analize, am aflat ca am osteoporoza cortizonica severa si rei fracturi la coloana. Mi-e aproape imposibil sa descriu in cuvinte suferinta ingrozitoare prin care am trecut. Cateva luni bune am fost nevoita sa stau in pat, fara sa ma pot misca. Toate visele mele s-au spulberat din cauza acelui tratament gresit. Ce vina aveam eu? Dintotdeauna am fost pasionata de sport si ma vedeam urmandu-mi acest vis. Eram o persoana foarte vioaie, practicam atletism, inot, mergeam in fiecare zi cu bicicleta, iar acum sunt nevoita sa-mi petrec timpul intr-un scaun cu rotile. In schimb am primit o palma de la viata, din cauza unei erori medicale. Cine imi da inapoi toti anii de chin? Cine imi poate umple golul din inima si alina durerea? Port corset medicinal de ani de zile, fie iarna, fie vara. Pot sa merg uneori, dar obosesc foarte repede din cauza celor cinci fracturi la coloana, pe care le am astazi. E cumplit. Si mai dureros e faptul ca stiu ca am o sansa sa-mi recapat sanatatea pierduta in urma cu multi ani. Pot fi operata la coloana vertebrala, la o clinica din Viena. Numai ca sunt mult prea mari costurile operatiei. As avea nevoie de vreo 30.000 de euro, suma pe care mi-e imposibil s-o obtin numai cu ajutorul familiei. Sunt disperata, pentru ca sunt tanara si pot fi inca de folos lumii. Nu vreau sa-mi traiesc viata inutil. Daca fiecare dintre voi, cei care cititi aceste randuri, ati contribui cu cate putin la vindecarea mea, va promit sa nu regretati investitia. Nu mai vreau sa plang de durere si nici sa depind de ajutorul celorlalti. Numai voi ma puteti pune pe picioare.Am deschise doua conturi pe numele mamei mele, Avramescu Felicia. Banca BRD-GSG, Sucursala Lugoj.Cont in lei - RO80BRDE360SV66440233600Cont in euro - RO72BRDE360SV59226503600

Ajutati cu cat puteti! Domnul sa va rasplateasca!

Moda de a fi crestin (mostra de fantezie maligna)

2009-05-10T13:55:00.002+03:00

"Societatea de consum" pare a fi un fenomen foarte complex. Nu doar consumul celor materiale fiind scopul ei, ci si consumul celor spirituale - care, in prealabil, au fost "materializate" pe nesimtite si nestiute. Nu are ca tel abaterea atentiei de la cele spirituale la cele materiale- aceasta fiind doar faza initiala, primitiva - ci distrugerea celor spirituale prin "materializarea" si consumul lor. Societatea de consum se sprijina musai pe "mode". Inventeaza neobosit noi mode (chiar daca nu sunt de fapt noi) promovand ideea ca cine "nu e la moda" se autoexclude din societate. Desi a fi la moda nu inseamna altceva decat a te inrobi de buna voie unui curent impus de altul - deci exclude tocmai libertatea,in sensul ei autentic -, nu pare sa observe nimeni acest aspect, astfel incat "a fi la moda" convietuieste pasnic cu "a fi liber", cu toate ca in realitate sunt incompatibile. "A fi la moda" nu se rezuma la a te imbraca intr-un anumit fel, ci s-a extins la toate aspectele vietii. E la moda sa-ti amenajezi casa intr-un anumit fel, e la moda sa mananci anumite alimente, sa consumi anumite bauturi, e la moda sa-ti petreci timpul in anumite locuri si in anumite feluri, e la moda sa studiezi anumite domenii, e la moda un anumit tip de cultura, de atitudine, de limbaj, de comportament, samd. Oamenii se imbulzesc cu un elan de neinteles in a fi la moda. Fac sacrificii esentiale - isi sacrifica timpul, credintele, inteligenta, sanatatea, familia, sentimentele - pentru a fi la moda. A fi la moda a devenit nu un mod de trai, ci singurul mod de trai acceptat. Alternativa nu e a nu fi la moda, ci a fi exclus din societate. Nu e tocmai facil a fi la moda (nu inca), ci implica niste costuri mai mari - altminteri n-ar mai fi atragator. Aceste costuri mai mari duc la sacrificiile sus mentionate. Desi initial si aparent a fi la moda se refera doar la cele materiale, cu timpul a fi la moda a vizat si aspectele nemateriale, astfel incat intrebarea - in ce scop toate astea?- ar putea prinde contur, lafel si raspunsul.
A fi la moda nu putea sa nu ajunga si la convingerile religioase ale omului. Fenomenul nu e nou, au fost la moda diferite curente sau religii de-a lungul timpului. Dar abaterea de la calea cea dreapta nu e eficienta, pentruca exista intotdeauna posibilitatea intoarcerii. Ce-ar fi eficient, atunci? Distrugerea a insasi acestei unice cai drepte. Fiind insa impotriva ei, ajungi la un singur rezultat: multime de martiri. Atunci n-ai decat o singura posibilitate - sa o promovezi, sa o declari "la moda". Cum sa declari insa la moda crestinismul, cum sa-l faci deci atragator cand el inseamna suferinta, cruce, moarte (sau iubire, mila, jertfa -acelasi lucru) ? Desigur, edulcorandu-l. Rastalmacindu-l. Falsificandu-l. Declarandu-l bucurie, fericire, binecuvantare - toate acestea insa aici si acum, adica "din lumea aceasta". Ideea nu e noua, cum nimic din ceea ce e rau nu poate fi nou, raul nefiind decat o deformare. Iudeii l-au pierdut pe Dumnezeul lor tocmai astfel, crezand ca El le va aduce liberarea, fericirea si odihna aici si acum. Insa nazuinta omului catre libertate, fericire, bucurie, este atat de puternica, sadita-n insasi firea lui, incat usor poate fi "pacalita". Deturnata. Sigur, se va vorbi si despre cruce, morala, iubire, suferinta, jertfa - cat mai amestecat si "simbolizant". Va deveni si morala o moda. Si iubirea. Nicio noutate, "umanismul" incepuse de mult sa faca asta. Oamenii vor deveni tot mai inteligenti si increderea in ei insisi va creste tot mai mult, astfel incat vor deveni siguri ca merg pe calea cea dreapta. Interzicand Biserica, o faci interesanta. Sa declaram Biserica "la moda". Sa fie la moda sa te duci la biserica, chiar sa te spovedesti si impartasesti, sa fie chiar un semn de" superioritate morala, intelectuala, spirituala". Sa fie la moda sa faci milostenie, desigur pe fata, declarata, strigata, ba chiar sa ne unim ca sa facem asta. Sa fie la moda sa citesti carti duhovnicesti - nu interzicem cartile, dimpotriva, le inmultim mult, mult, le amestecam bine... Sa fie la moda chiar "tinuta decenta"-de ce nu?! O fusta simpla lunga va costa mai mult decat "blugii", la ea vom cauta sa asortam esarfa "traditionala", bluza "simpla si ea, dar de calitate"... - important este sa cheltuim bani, timp si preocupare pentru acestea. Fiind "superiori spiritual" vom cauta sa avem si o tinuta pe masura... La moda sa fie pelerinajele la manastiri. Sa-i obligam pe cei de-acolo sa se preocupe de comfortul "pelerinilor", de apa calda, curentul electric, gresia si faianta... De "convorbiri duhovnicesti" si multe, multe altele... Si, ca orice moda, sa presupuna excluderea.
Crestinismul, o moda intre alte mode.
Iar am visat urat.

Daca are cineva probleme...

2009-05-09T23:04:00.003+03:00

...cu puricii sau alti daunatori de plante, eu am avut probleme cu violetele mele, au aparut niste chestii albe care deveneau lipicioase si capatau aspectul unei vopsele albe, daca pot spune asa... Am una "veterana" si mama, din care am luat o frunza si acum o am si pe "fiica", ambele inflorisera si brusc s-au umplut de chestii albe. Am folosit "Mospilan", este un praf care se dizolva in apa si se pulverizeaza planta cu aceasta solutie. Pliculetul meu continea 3 gr, am impartit praful in 4 parti si o parte am dizolvat-o in 2 l apa. Dupa indicatiile vanzatoarei de la magazinul de seminte din piata de langa mine. Mi-a fost teama sa nu imi moara, violetele nu se pulverizeaza, nici nu se uda decat in farfuriute, dar desi am stropit-o din plin, ferind doar florile, nu a patit nimic, in schimb am scapat complet de "albiciosi". Doamna de la magazin mi-a spus ca este eficient la toti daunatorii. O cred, rezultatele de pana acum m-au convins.

Acestea sunt violetele mele acum, dupa tratament si vindecare...( ultima e "fiica"...inca micuta!)

O minivacanta(II): Manastirea Turnu

2009-05-08T23:20:00.008+03:00

Cred ca nici manastirea Turnu nu are nevoie de nicio prezentare. Am stat 3 zile aici si, ca de obicei, m-am despartit cu greu de ea. De cei de acolo. Peste care parca timpul nu trece, nu are putere. Mai jos, doar cateva momente.
Gradina de legume...

Se intorc, seara, vacile...

O usa deschisa...

O chilie...

O fereastra...

...

Hramul bisericii vechi (Intrarea in biserica a Maicii Domnului), sculptat in usa din lemn.

O minivacanta (I): Oltul

2009-05-08T23:04:00.004+03:00

Speriata.

2009-04-25T21:17:00.003+03:00

Din ce in ce mai mult simt nevoia sa ma refugiez in natura. Ca o fuga speriata la pieptul mamei. Sunt intr-adevar speriata. Si nu inteleg deloc. Cum putem fi atat de nepasatori la tot ce ne inconjoara, la frumusetea coplesitoare care se revarsa dintr-un tainic preaplin pretutindeni. De ce cautam mereu altceva. Cum reusim sa ne mintim singuri in halul asta. De unde aceasta neostoita nevoie de a ne face remarcati - ce obositor si inutil!... Cum putem fi atat de paradoxali in negativ. Ar fi suficient sa ne impartasim unii de altii asa cum suntem. Nu vedem armonia din jurul nostru. Tesatura de iubire. Linistea vesela. Pe toate tinem mortis sa le inlocuim cu contrafacute, cu nenaturale, cu nefiresti, cu raceala si ceata. Si mult zgomot aiuritor. Mi-au trebuit zeci de ani ca sa observ ca bobocii liliacului sunt exact ca samburii de strugure. Din nou aceeasi "amprenta". Precum apele care brazdeaza pamantul si venele care brazdeaza trupurile noastre si nervurile frunzelor... Marturii-chemari ale aceluiasi Creator Care nu oboseste sa ne sustina... Aceasta matrice comuna. Acest tot formidabil si de-o maretie de negrait in care suntem prinsi spre a ne implini. "De ce muriti?"

De unde am pornit si unde am ajuns...

2009-04-21T21:55:00.003+03:00

Mi se pare o minune. Una foarte simpla si evidenta.

Ma gandeam ce dar este faptul ca vedem colorat...

Invierea Domnului la Manastirea Antim

2009-04-21T12:04:00.007+03:00

La sfarsitul Sfintei Liturghii

Hristos a inviat!

Campanie "Sa daruim cuvantul lui Dumnezeu"

2009-04-13T12:18:00.002+03:00

SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU
12/04/2009 la 17:21 (ISPITE CONTEMPORANE) Tags: campanie, cuvintul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a lăsat porunca milosteniei, cerîndu-ne să-i hrănim pe cei săraci. Dar scris este: Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Astăzi, după cum vedem, sufletul suferă de foame mai mult decît trupul.
Internetul ne intră în case, informîndu-ne în legătură cu pericolele care ne pasc la ora actuală, legate de microcipuri, ecumenism, Noua Ordine Mondială, globalizare, New Age, Antihrist ş.a.m.d. Există, însă, locuri, este vorba mai ales de mediul rural, unde asemenea informaţii nu pătrund, deoarece mass media oficială are grijă să “îi protejeze” pe oameni ca să nu afle mai nimic. De aceea, lansăm campania SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.
Obiectivele campaniei: răspîndirea cuvîntului scris despre subiectele de gravitate maximă, nediscutate aproape deloc în mass media oficială.
Modalitatea de lucru: cumpărarea şi răspîndirea revistelor creştin ortodoxe care scriu despre subiectele vizate în spitale şi la ţară.
1. În spitale, oamenii simt nevoia să citească orice; de o revistă dăruită într-un salon pot beneficia mai mulţi oameni. Apoi, revista poate fi dusă şi în alte locuri (chiar şi la ţară), unde este mare nevoie de asemenea informaţii.
2. Oricare dintre noi poate cumpăra asemenea reviste şi să le dăruiască în satul unde s-a născut, în satul bunicilor sau în oricare alt sat pe unde se întîmplă să ajungă, mai ales preoţilor, cadrelor didactice şi oamenilor cu carte, în general.
Primul pas: Spre a pune temelie acestei campanii, împreună cu o prietenă, ne-am făcut pe timp de un an zece abonamente la revista lunară “Credinţa Ortodoxă”. Ne-a costat puţin, deoarece directorul revistei se încăpăţînează să o menţină la preţul de doar 2 lei pe număr. Aceste reviste urmează să le împărţim în spitalele ieşene, iar unele le vom duce la ţară, unde sperăm să rodească lucrarea cea bună. Un abonament pe un an pentru un număr costă doar 12 lei. Oricine ar putea face pentru sine abonament la această revistă (sau la alte asemenea), să o citească şi să o dăruiască apoi într-un spital.
Abonamentele la revista „Credinţa ortodoxă” pentru anul 2009 se fac la preţul de 2 lei pe lună. Pentru abonaţii din Europa şi pentru cei din alte continente preţul este de un euro pe lună. Pentru a susţine apariţia revistei, aflată continuu în dificultăţi financiare, faceţi cât mai multe abonamente. Trimiteţi mandatul pe adresa: Enache Ioan, Calea Mărăşeşti, nr. 185, bl. E6, et. 2, ap. 7, Bacău – 600073, judeţul Bacău. Scrieţi limpede adresa dvs. şi menţionaţi perioada abonamentului.
Sursa: http://www.credinta-ortodoxa.ro/
Vă rugăm să sprijiniţi această campanie prin promovarea ei pe siteuri ortodoxe şi în presa scrisă de profil, cît şi prin participare concretă la această acţiune. Aşteptăm sugestii, comentarii şi veşti bune.
Vă mulţumim!

Suntem prea destepti...

2009-04-11T16:27:00.002+03:00

Se mai face oare diferenta azi intre inteligenta lumii acesteia si intelepciunea lui Dumnezeu? Intre trufie si smerenie? Mi se pare ciudat ca oameni atat de inteligenti, cultivati, cititi, se lasa prinsi in capcana asta si incearca sa impace ceea ce este de neimpacat.Vorbesc de crestini. Noi citim atat, mergem la biserica, ne rugam, facem atatea lucruri care tin de credinta, dar parca nu am inteles nimic. Nu doar ca nu reusim sa traducem in fapta ceea ce stim teoretic ca avem de facut, dar nici la nivel mental, de intelegere reala , nu stam bine. Cu cat ne golim mintea de "informatiile"lumii acesteia, de "descoperirile" si "cunostintele"ei, cu atat facem loc lui Dumnezeu pentru a ne umple El cu adevarate informatii, descoperiri si cunostinte. Tot ce ne chinuim sa invatam din lumea asta ne face trufasi - inevitabil. Tot ce vrea sa ne invete Dumnezeu ne smereste -inevitabil. Vrem sa fim blanzi, modesti, milosi, iertatori.... n-avem cum, toate astea tin de iubire, nu sunt exterioare ei, iar iubirea tine de golirea de sine, mai ales de parerile tale, ambitiile tale, atasamentele tale de orice fel... Parintele Sofronie vorbea de o mare piedica pe care a avut-o in drumul sau spre Dumnezeu -pasiunea lui pentru pictura. Era pictor, unul de mare talent, talentul il avea de la Dumnezeu, doar nu era patima, cum ar fi putut gandi ca pasiunea pentru pictura era ceva la care trebuia sa renunte? O prietena imi spunea sa nu mai fac asemenea "comparatii", in intelesul ca asemenea oameni sunt sfinti, noi nici nu putem visa la asa ceva. Dar nu e porunca, sfintenia? Dar "sa va iubiti unii pe altii precum Eu v-am iubit" nu asta inseamna? Ca sa ne iubim unii pe altii precum Domnul ne-a iubit, nu inseamna sa devenim sfinti? Am putea iubi precum ne-a iubit Domnul fara sa fim sfinti? Ce porunci vrem sa plinim noi? Ce am inteles noi din toata Sfanta Evanghelie? Doamne, suntem prea destepti ca sa mai devenim sfinti!...

Uratul

2009-04-09T13:03:00.004+03:00

Recunosc, sunt vinovata, imi plac lucrurile frumoase. Fug de urat. Nu cred ca uratul face parte din viata. Am crezut dintotdeauna intr-un Dumnezeu personal si frumos. Singura data cand m-am simtit biruitoare a fost cand am "inteles" ca asa si este Dumnezeul nostru -personal si frumos. DA! -am zis, bineinteles, nu se putea altfel!Daca am avea ochi duhovnicesti am vedea ca totul- inclusiv noi, oamenii- e mult si indescriptibil mai frumos decat putem vedea cu acesti ochi de carne si in aceasta stare de cadere. Ma doare uratul ca ceva ce nu tine de creatia Lui , El nu l-a dorit niciodata si sufera mai tare decat noi din cauza lui.Boala, moartea, stricaciunea -nu tin de creatia Lui, nu El le-a creat. In viata asta a noastra aici vrem-nu vrem ne lovim prea mult de urat. Si e bine, poate si asta ne face sa-L cautam.Eu fug de el fiindca ma raneste. Nu zabovesc asupra lui, fiindca ma ucide. Nu filosofez despre el, fiindca are o putere de fascinatie periculoasa. Dar cand trebuie sa-l infrunt (sau indur?) -si trebuie de multe ori, o boala, o moarte, atatea alte "chipuri" sub care ne apare in viata, incerc s-o fac gandindu-ma ca toate trebuie sa le primesc ca din mana lui Dumnezeu dar si cautand partea aceea de frumos , sau transfigurarea aceea... Cred ca lumea s-a lasat sedusa de urat. Nu-mi explic cum altfel, de exemplu, si-ar putea achizitiona jeep-urile acelea inspaimantatoare. Cum altfel s-ar putea farda femeile. Cum altfel ar fi "inflorit" vilele astea care-mi sparg retina si creierul. De "arta" moderna nu mai zic nimic. Nici de blocurile astea- marele meu "of", de cand ma stiu...Sau de limbajul care ma tortureaza oriunde m-as duce. Uratul implica intotdeauna agresiunea, violenta. De ce a crescut violenta? Fiindca s-a amplificat incredibil uratul. Fiindca ne-am lasat indepartati de frumos ca de ceva plictisitor, banal, insuficient. Neinteresant. Fiindca nu avem rabdare sa ascultam tot ce are de spus frumosul.

Repicatele...!

2009-04-09T12:28:00.005+03:00

Am facut-o si pe asta...! Acum, Doamne ajuta sa se dezvolte bine. Aici e doar o parte...de fapt sunt multe, probabil prea multe, daca cresc bine voi da si altora.

In sfarsit au inflorit si zambilele. Curios, primele doua zambile au inflorit asta- iarna, acestea abia acum...fiecare cu ritmul lui.

Si o panseluta...Anul acesta am gasit panselute "adevarate", micute, aproape ca cele de padure, dupa care ma uit cand ies din Bucuresti...

Maine le repic!

2009-04-08T21:34:00.003+03:00

Este prima data cand ma incumet. Deci maine le repic. Doamne ajuta!
(Da' nu sunt formidabile?!...)

"O singura iesire"

2009-04-08T21:19:00.002+03:00

"...De la blestem la bucurie
Noi, maică, trăim o viaţă de blestem. Tot ce face omul face pentru că e blestemat de apucăturile acestei lumi – de familie, de societate, de televiziune, de tot ce vine. Lumea asta vine peste noi şi ne înfige în viaţă şi scrie în capul nostru, în neuronii noştri: să faci aşa, să faci asta, ca să fii aşa, să fii aşa. Toate aceastea sunt ca un blestem, omul n-are pe unde să iasă. O singură ieşire: binecu¬vân¬ta¬rea. Atunci ne mutăm în viaţa ca binecuvântare: să învă¬ţăm să acceptăm mizeria, s-o lepădăm, binecuvân¬tân¬du-L pe Dumnezeu, şi cel care a reuşit să iasă măcar până la gât din haznaua asta să tragă, să-i scoată şi pe ceilalţi. Nu să-l dispreţuiască pe celălalt.Eu nu ştiu dacă am nădejde. Dar cuvântul ăsta pe care l-a spus Domnul Sfântului Siluan, m-a ajutat să nu fug undeva într-o pădure şi să nu mă fac că mă rog. A zis Domnul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Maică, suntem în iad! Dar avem poruncă să nu deznădăjduim. Dumnezeu este cu noi şi eu zic că nu-i sfârşitul lumii – s-ar putea să fie şi mâine, dar astăzi nu e. Eu încă mai văd suflete care ies, care vin la biserică, care se luptă, şi pe cât e de mare mizeria, pe atât e de mare vitejia unor suflete. Şi toţi amărâţii ăştia, sărmanii, care spun că păcatul masturbării, de exemplu, este o formă de restabilire a echilibrului, ar trebui să citească strigătele unor copii care nu au nici o educaţie religioasă, care află de site (http://www.sfintiiarhangheli.ro/, site-ul pe care maica Siluana răspunde la întrebări, n.red. ) căutând cuvinte de astea, de ale lor, „sex” şi ce mai caută ei – avem şi noi cuvinte capcană puse la înaintare, acolo. Şi întreabă „Cum să scap? Cum să scap de asta?” Deci, ei simt că e iadul, că e chinul şi vor să scape. Şi cred că e momentul să deschidem i puncte de prim ajutor, cum e în război, pe lângă orice biserică să fie cineva care să-i întâmpine cu dragoste, să-i mângâie şi să le spună că în Hristos totul e posibil.Şi atunci, mănăstirea este acest loc în care prefacerea bolnavului în om sănătos şi prefacerea păcătosului în omul lui Dumnezeu este posibilă. Sigur că trebuie să începem prin, cum zice duhovnicul nostru: „Sigur, sigur, dar înainte de asta, hai să ne facem oameni de treabă!” Şi cred că dacă eşti om de treabă, sigur ai performanţe duhovniceşti.
- Mulţumesc, măicuţă.
- N-aş vrea să terminăm aşa, într-o notă tristă. Aşa e, suntem în iad. Aşa este, nu deznădăjduim numai şi numai pentru că avem poruncă de la Dumnezeu să nu deznădăjduim. Dar cine îndrăzneşte să nu deznădăjduiască descoperă bucuria. Bucuria e darul lui Dumnezeu, te primeşte Dumnezeu în ea atunci când tu faci porunca Lui, când îţi faci treaba. Dacă-i porunca să găteşti pentru oaspeţi, să schimbi aşternuturile în arhondaric, sau să te rogi pentru vrăjmaşi, când ai făcut-o, vine bucuria. Când o faci pentru că Hristos îţi porunceşte, vine bucuria. Când eşti într-o situaţie deznădăjduită şi nu deznădăjduieşti, şi zici: „Doamne, Tu ştii! Slavă Ţie, Doamne, Tu ştii de ce trec prin asta!”, şi eu trăiesc prin schemele mele vechi, nu ştiu care e adevărul, şi zic: „Întăreşte-mă, să nu deznădăjduiesc!”, vine bucuria! Bucuria este semnul că eşti pe cale: bucuria tainică, pe care nu poţi să pui mâna, nu poţi să spui de unde e şi ce spune, nu poţi s-o păstrezi, s-o pui la dosar, s-o ai şi azi şi mâine. Dumnezeu să ne ajute să dobândim bucuria! "
( din "Lumea Monahilor" nr 11(17), noiembrie 2008 - interviu cu Maica Siluana Vlad)

Oxalis (trifoi)

2009-04-06T14:26:00.011+03:00

De fapt nu este vorba de trifoiul -planta furajera (triffolium) ci de o specie numita oxalis -trifoi decorativ. Este o planta bulboasa, bulbii se planteaza primavara si frunzele si florile apar in aproximativ 3-4 saptamani. Ii place lumina -care ii deschide larg frunzele deosebit de frumoase, care pot fi verzi, verzi "stropite" cu grena, sau cu "model" grena, dar pot fi si mov. Poate sta si la soare si la umbra, dar va inflori mai mult la soare. Seara si florile si frunzele se "culca" -se inchid.

Toamna frunzele se pot colora in nuante de aramiu iar iarna fie se tine in casa la lumina, fie se lasa sa se odihneasca intr-un loc racoros si fara multa lumina (recomandat). Nu e necesar sa se scoata bulbii, de fapt cu anii planta devine tot mai stufoasa, bogata, frumoasa. Am mare drag de ea, o asociez cu strabunica mea pe care am avut marea sansa sa o cunosc, o femeie extraordinara, vaduva de razboi de la 30 de ani, a crescut singura 3 copii si a adormit in Domnul dupa ce si-a ingropat doi ...N-a fost niciodata imbracata altfel decat in negru iar parul il avea complet alb de tanara - singura "pata" de culoare fiind ochii ei de un albastru ca cerul de primavara...Avea cateva splendide ghivece cu exact acest tip de trifoi pe care il am si eu acum.

Se spune ca este o planta care aduce noroc...

Nu stiu ce fac aici, iar va arata aiurea...

Acesta este trifoiul meu inflorit ieri.

Are frunzele colorate in doua feluri: unul...

...si celalalt.

Si alte cateva feluri de oxalis, care mai de care mai frumoase!

Ganduri

2009-04-06T07:15:00.003+03:00

Ar trebui sa intelegem ca n-avem solutii la nimic. Ca acel "nici o vrabie nu cade pe pamanat fara stiinta Tatalui Meu" sau "toate firele de par din capul vostru sunt numarate"(am citat din memorie) nu inseamna doar atotputernicia sau atotstiinta Lui , nici atotgrija Lui, ci mai ales faptul foarte adanc si de neinteles pentru noi ca toate -TOATE- sunt conduse, randuite, nu e nimic lasat la voia intamplarii, nimic nu e scapat de sub control, pana la urma - nimic nu e fara sens. Dar nu asa, la masurile noastre, unde sunt lucruri de rangulI,II,III...-ci la "alte"masuri, unde absolut totul este de rangulI. Noi - n-avem solutii la nimic fiindca e cu neputinta sa stim ceva cu adevarat. Nu exista nimic altceva decat TAINA. Ar trebui sa fim foarte linistiti fiindca lucrurile nu pot fi niciodata, sub nicio forma, "scapate de sub control". Ne agitam si ne consumam foarte mult ca "e rau" - dar asta e pe de-o parte slabiciunea noastra de fapturi care nu controlam nimic, pe de alta parte nestiinta noastra si pe de alta parte necredinta noastra. Ce este credinta? Nu este atat incredere in El, cat INCREDINTARE LUI. Si credinta este de fapt un act de iubire -sau iubirea pur si simplu. Dar la om - la masurile omului- toate sunt relative. Schimbatoare si nedesavarsite. De asta "nimic nu plinim cum se cuvine" - nici credinta, nici increderea si incredintarea, nici iubirea - nimic. Nedesavarsirea noastra e cea care ne tulbura si ne face sa suferim.

Cred ca exista o tainica miscare a inimii omului spre EL -si de aici porneste totul. Este o reala dificultate pentru om a intelege in ce consta, ce trebuie sa faca pentru a se incredinta Lui cu adevarat. Omul vrea - dar simte ca nu poate si de fapt nu o face. Dar - incredintarea Lui este exact aceasta tainica miscare a inimii catre El, pe care El o provoaca si asteapta si la care El reactioneaza pe loc, acesta fiind momentul incredintarii - care tie ti-a scapat, dar Lui nu. Poti sti ca acest moment a avut loc, cred, dupa un singur semn: ca orice ti s-ar intampla, oricat de debusolat ai fi, de singur, de trist, de suferind, de revoltat, de indurerat, de ranit, de nesigur, de labil...- in mod inexplicabil, de neinteles pentru tine insuti, nu te poti rupe de EL. Inima omului nu e stabila si credincioasa -fiindca nimic in om nu e stabil si credincios - dar acea miscare tainica prin care inima s-a dat Domnului, s-a incredintat Lui, a fost primita de El nu schimbator, provizoriu sau cu vreo posibilitate de "intoarcere", ci - vesnic. Actul lui Dumnezeu de primire a miscarii tainice a inimii tale este un act vesnic precum Insusi este si de aceea si miscarea tainica a inimii tale a intrat in vesnicie. Si acesta este darul Lui, definitiv, creand legatura vesnica, neschimbabila, in baza careia din acel moment esti de fapt salvat. Vesnic.

Ce poti sa faci? Sa primesti tot ce vine asupra-ti si sa dai o mana de ajutor oricui are nevoie si se intampla sa-ti fie in preajma. Restul e amagire.

M-am tot intrebat (L-am tot intrebat) cum e posibil ca sfinti atat de mari ca Sf. Ioan Gura de Aur sau Sf. Vasile sa scrie atata despre educatia copiilor cand vedem clar ca nici educatia, nici genetica, nici mediul - nimic - nu-l "face" de fapt pe om. Au fost sfinti care au avut copii si unii dintre acestia au fost rai. Atunci la ce bun toate ostenelile noastre, toate chinurile noastre? Poate ca singura explicatie e asta: omul este dator sa faca aceste lucruri pe care Dumnezeu i le-a spus, nu ca sa existe niste rezultate, CARE NU DEPIND DE OM, ci ca sa-si implineasca "partea lui", ce i-a dat lui Dumnezeu sa faca. Cea mai mare freseala pe care o face si o tot face omul este sa astepte rezultatele muncii lui. NU EXISTA asa ceva. Foarte clar poate cunoaste omul asta cand munceste cu/in natura. Omul seamana, dar nu asteapta rezultatul fiindca a semanat, ci fiindca Domnul a dat ploaie, soare, cald, racoare... -la vreme. ( Totul e dar, nici macar eu nu sunt a mea, sunt tot in dar, cum as putea astepta un rezultat al muncii mele cand nimic nu e al meu...)

Omul n-a observat c-ar putea sa nu faca absolut nimic - si NU AR MURI, ar avea oricum tot ce-i trebuie ca sa traiasca. Socant, ametitor, dar adevarat.

Foarte bio

2009-04-04T15:34:00.007+03:00

Sa incepem...

...bine-bine...

...si aici...
...cam atat...

...gata!

Vis urat

2009-04-04T00:55:00.002+03:00

Se facea ca eram intr-o veche si minunata manastire din orasul meu, in ziua in care se savarsea denia Acatistului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Si toate erau altfel decat stiam. Biserica nu era plina cum o stiam. Corul canta cu o viteza demna de secolul vitezei nu insa si de Acatistul Maicii lui Dumnezeu - si canta cu greseli, fals, cumplit, unii prea tare si altii prea incet, nesincronizat si dureros de hurducait. Se slujea de parca cineva ar fi stat cu biciul in spatele celor care slujeau - repede, repede, mai repede... Se mai sareau cuvinte, pasaje, slujitorii se lasau de pe un picior pe celalat si vorbeau intre ei... repede, repede, mai repede... Cu anevoie intelegeai ceva din Acatist, daca nu-l stiai pe dinafara n-aveai nici o sansa sa pricepi ce se baiguie... Dar cel mai cumplit era ca nu se mai tamaia cand se canta "Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!"... Era doar un refren dintr-o cantare oarecare -cantare am zis? A, nu, cantec voiam sa zic. Si totul ametitor de repede. Repede, repede, mai repede...
Slava Domnului ca nu a fost decat un vis urat. In manastirea sfanta a carei biserica are usile sculptate cu netarmurita dragoste de chiar sfantul ei intemeietor, nu s-ar putea petrece niciodata asemenea lucruri. Iar slujitorii care savarsesc sfintele slujbe stiu prea bine ca Maica Domnului nu este doar o pictura pe o scandura, nu este nici macar doar in icoane, ci este, vie, in biserica, rugandu-se pururea pentru noi si primind, cu smerenia Ei dumnezeiasca, toate cele pe care i le aducem...cum i le aducem...
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!

O lectie grea

2009-04-03T14:24:00.002+03:00

De niste luni bune sunt clar la lectia "sa acoperim greselile aproapelui". Cumva simt ca mi se da ceva care imi usureaza foarte mult aplicarea in practica a lectiei, totusi din cand in cand, insidios, sunt foarte tentata sa-mi dau drumul la gura- evident sub diverse pretexte "ziditoare"... Vad cu oarecare amuzament cum mi se scot iar si iar in cale greseli uitate -ale aproapelui, acoperite- , intr-o maniera din ce in ce mai "delicata" dar cu atat mai greu de trecut cu vederea... Lucruri mizerabile pe care a trebuit sa le "inghit" fara sa scot un sunet - daca voiam sa-mi insusesc lectia... La inceput argumentele in favoarea "vorbirii" erau atat de "serioase" si "in avalanse" incat chiar era dificil sa tac. Apoi au venit puhoi ocazii de "demascare a impostorului"...! Cu destul de greut efort am depasit si faza asta... Cum spuneam, sunt in faza de "insidios si delicat", dar si extrem de neasteptat... Oare se va termina vreodata?! Normal, toate se termina odata.
Pe cand si putina teorie, Doamne, ca la aia sunt buna, doar stii, in timp ce lectiile astea practice ma lasa fara suflu...

Leapsa de la Dana

2009-04-03T11:42:00.002+03:00

Raspund cu intarziere-pentru care imi cer scuze- Danei -http://fiifericit.blogspot.com/ -care mi-a pasat o leapsa -"ce te face sa te lingi pe degete"...
Chiar asa, "sa ma ling pe degete", cred ca nu prea ma mai face nimic, sunt alimente care-mi plac mai mult dar nu sufar dupa ele... Imi place ciocolata, fireste, imi plac pestele, compotul de visine, sarmalele cu mamaliga(tare, de tara), urzicile cu usturoi si mamaliga, mancarea de masline, salatele de toate felurile, telemeaua de oaie, inghetata, fructele de toate felurile... aaa, si fasolea "icre",cea uscata, "batuta", cu ceapa verde si usturoi...! Cam amestecat, deh...
Sa dau mai departe leapsa?! O dau, celor care n-au "luat-o" deja, din lista mea de bloguri...

Uratul biruit...

2009-04-02T15:40:00.015+03:00

...sau printre blocuri acoperite de primavara...

...unii nu renunta la bunele obiceiuri...aici va fi in curand o frumoasa gradina...

...aici este deja o bucatica frumoasa de gradina...

Urmatoarele trei poze au dedicatie...va mai amintiti?!...Marilena( http://marilena-blog.blogspot.com) si Anca(http://viatalatara.wordpress,com/) -n-am stiut ca eram candva "tovarase de suferinta"...!!!

In seara asta...

2009-04-01T21:46:00.002+03:00

...ne-a chemat iar Domnul sa ne mangaie... "miluieste-ma, Dumnezeule"..."gresit-am, faradelege am facut"..."si m-a auzit, din iadul cel mai de jos, si a scos din stricaciune viata mea"...
Atata mangaiere pentru atatea greseli...
De ce vin tot mai putini oameni la Mrea Sf. Antim?
Oare nu mai este Sf. Antim acolo? Dumnezeu a plecat in munti? Maica Domnului S-a mutat in pustietate? Of...

Anunt umanitar

2009-04-01T16:10:00.001+03:00

ANUNT UMANITAR
Oprean Corina, mama a doi copii din localitatea Deva jud. Hunedoara are urgent nevoie de ajutorul nostru!A fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, care i-a rupt un vas de sânge, medicii din Timişoara unde este acum internată în stare gravă îi dau o şansă de 40% pentru a supravieţui, dar spun totodată că îi dau 90% şanse de a supravieţui dacă va face o intervenţie chirurgicală în Germania. Această operaţie nu se poate face în ţară, iar costul estimat este de 100000E. Deoarece situaţia financiară a familiei nu-i permite plata intervenţiilor medicale, orice sumă din partea noastră este binevenită.Pentru donaţii poate fi folosit contul:RAIFFEISEN BANKAdresa : B-dul Iuliu Maniu nr. 18 , Deva, 2700 - jud HunedoaraTel: +40 254 213 911Fax: +40 254 213 009Link catre pagina oficiala : www.raiffeisen.roOprean Samuel CristianCont Euro: Cont IBAN: RO47RZBR0000060011138542 Unitate: 28-AGENT.DEVACont Lei: Cont IBAN: RO74RZBR0000060009847665 Unitate: 28-AGENT.DEVAPublicat de Sorin M. la 9:21 PM , aici: http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/2009/03/oprean-corina-mama-doi-copii-are-nevoie.html

Bastoanele

2009-03-31T01:13:00.002+03:00

Am multe bastoane. Sigur, niciodata nu sunt destule. Abia astept sa-mi mai pot lua cate unul. Cum ma stiu neputincioasa si vai de capul meu, multa nadejde imi pun in bastoane. In general nu ma incurc cu orice fel de bastoane-nuuu, le caut pe cele zdravene, de esente tari, bastoane pe care sa-mi pot lasa greutatea imenselor mele caderi cu certitudinea ca ,sprijinindu-ma pe cate unul din aceste bastoane grozave, caderile se prefac in tot atatea ridicari.
In seara asta am ales unul din cele mai de nadejde bastoane -"Daruind vei dobandi", Nicolae Steinhardt. Marca excelenta, nu te lasa la nevoie. Urmaream aproape clinic cum incet-incet ma ridicam, pe masura ce lasam bastonul acesta sa-mi poarte iarasi greutatea caderii... Si mi-am amintit de o istorioara, nu mai stiu unde am citit-o, care m-a amuzat. Se spunea ca la o manastire fusesera vremuri tare grele si de atatea ispite cumplite calugarii plecasera care incotro (o spun cum mi-o amintesc), unul dupa altul, pana ce nu mai ramasese decat un singur calugar. Acesta, tare in credinta, vazuse in decursul timpului ostiri de diavoli razboindu-i fratii, ostiri care mereu stateau imprejurul manastirii. Dupa ce ramasese singur, intr-o noapte a vazut ca ostirile de diavoli erau tot acolo si s-a minunat: oare de ce mai stateau acolo, doar nu mai aveau cu cine sa se razboiasca, numai el mai ramasese! Asa mirat era, ca s-a dus la capetenia ostirilor si l-a intrebat - pentru ce mai stai aici cu ostirile tale, nu vezi oare ca nu mai sunt frati? Atunci capetenia i-a raspuns cu naduf - frati nu mai sunt, da, dar biblioteca aia mare si grozava, nu-i oare tot aici? terfeloagele de carti, pentru ele stam! ah! de n-ar mai fi ele...ne-am odihni si noi...
M-am uitat la "terfeloagele" mele cu dragoste si recunostinta... bastoanele mele... ce m-as face fara voi... Si mi-am mai amintit de o vorba a Parintelui Mihail Stanciu, staretul Manastirii Sf. Antim, o vorba spusa de curand: "luati, cumparati carti, acum cat se mai gasesc, ca vor veni vremuri cand nu se vor mai gasi..."

Eeeeeee??!!!...

2009-03-30T18:49:00.005+03:00

...M-am facut mare?!! Sunt primul care... am parasit "maternitatea"...ce inghesuiala era acolo...

...Sigur, sunt inca jenant de mititel...

Si o armonie cromatica involuntara...

Ce am mai facut de mancare

2009-03-29T17:11:00.004+03:00

In afara de ciorbele -sau borsurile- zilnice, a devenit iar destul de greu sa mai gasesc ceva "nemonoton", dupa atatea saptamani de post... Azi am facut un fel de ghiveci cu ciuperci (mancarica de vinete facuta aseara nu e pe placul fiului meu, care ar manca tot postul numai cartofi si ciuperci...). Ingrediente:

-1 kg ciuperci

-o ceapa mare(uscata) si 4-5 fire de ceapa verde

-un morcov mare

-o telina potrivita

-un ardei capia mare

-2 cartofi maricei

-4-5 rosii( eu am pus si o lingura de bulion)

-cativa catei de usturoi

-sare cu mirodenii (!)

-un buchetel de marar si patrunjel

Cum am procedat:

-am calit in putin ulei ceapa(cea verde si cea uscata) taiata marunt

-am adaugat ciupercile (bine spalate, scurse si bucatite dupa cum doreste fiecare)

-am ras morcovul si telina pe razatoarea mare si le-am adugat, impreuna cu ardeiul taiat potrivit, dupa ce ciupercile au lasat sucul lor

-am taiat cubulete mici cartofii si i-am pus in oala si pe dansii

-separat in tigaie am pus rosiile taiate si o lingura de bulion la calit, usturoiul taiat marunt, sarea cu mirodenii si un pic de busuioc

-dupa calirea rosiilor le-am adaugat in mancare, am lasat sa fiarba totul la foc mic in continuare,apoi, la sfarsit, am pus mararul si patrunjelul taiate marunt.

Mancarea se fierbe doar in sucurile lasate de legume, nu am pus deloc apa.

Nu e rea...

Aici este ce a mai ramas dintr-un "dulce" pe care trebuie sa-l fac frecvent fiindca le place si-l "solicita"(!) mereu: paste cu pesmet. Ingrediente:

-500 g paste (spirale, melci, oricare fel aveti)

-200-250 g pesmet

-o cana zahar(se poate pune si mai mult, functie de cat de dulce place fiecaruia)

-un plic zahar vanilat(se poate pune si un praf de scortisoara)

Cum procedez:

-fierb pastele in multa apa cu un praf de sare

-separat incing un pic de ulei si calesc , amestecand tot timpul, pesmetul,pana se inchide la culoare

-scurg bine pastele

-iau de pe foc cratita in care am calit pesmetul si apoi adaug zaharul si vanilia/scortisoara,amestecand bine

-rastorn in cratita cu pesmet pastele scurse si amestec usor totul, bine de tot.

Cam atat.

E simplu dar noua ne place...

Au crescut urzicile...!

2009-03-28T11:05:00.005+02:00

Urzicile din partea stanga a pozei (multicolore) nu imi apartin,dar tare as vrea sa creasca si ale mele asa...

Cand am plantat semintele de urzici mi s-a spus ca nu are sens, ca as gasi oriunde si le-as putea avea mult mai usor,dintr-o ramurica pusa in apa. Stiam, dar... semintele plantate sunt de toate felurile si mi-am dorit sa le cresc si sa am din toate aceste feluri ... De cateva zile au crescut multisor si...s-au colorat! Atat de micute, si totusi s-au colorat! Am inceput sa rad, pur si simplu, cand am vazut!Mare minune! Urmeaza partea cea mai delicata, pt mine cel putin, acum trebuie sa le "repic", cred ca asa se numeste operatiunea... Nu stiu in ce masura voi reusi. Nu vreau sa le raresc acolo unde sunt acum, nu vreau sa pierd din ele, o sa incerc sa le cresc pe toate.

Balconul meu este orientat spre vest si nu pot creste orice planta acolo, putine sunt cele care se dezvolta bine, printre aceste putine numarandu-se si urzicile decorative. Anul acesta am mai prins curaj si am plantat si irisi...si printre ei, oxalis -trifoi roz... In fiecare primavara sufar de "febra "asta... Nu am nicio posibilitate sa ma mut la tara cum imi doresc de cand ma stiu, incerc aproape jalnic sa compensez cumva lipsa asta...

Asa arata urzicile mele acum.

(am gresit plasarea pozelor, asta este...!)

Sare aromata (bio)

2009-03-26T22:48:00.002+02:00

Din piata Amzei am luat azi sare cu mirodenii -mi s-a parut buna pentru salate mai ales. Contine 80% sare de mare si 20% verdeturi bio (patrunjel, maghiran, leustean, telina, cimbru, busuioc), e cam scumpa -14,60 /240g - si producatorul este Slovenia. Dar chiar este buna pentru salate, am incercat-o cum am ajuns acasa...! Ma gandesc ca totusi se poate realiza si in casa asa ceva -am luat si sare normala, neiodata, pe care o pot amesteca si eu cu asemenea mirodenii uscate . Amestecul l-as pastra intr-o punga de hartie... sau chiar intr-un borcan de sticla. Mirodeniile am mai reusit sa le cresc si in balcon... Trebuie sa-mi pun mintea la lucru...

Inclin sa cred asta...

2009-03-26T10:16:00.001+02:00

"Cum a falimentat-o Danone pe tanti Mita din Moeciu O vizita la o pensiune din zona Bran-Moeciu este un prilej de intoarcere lanatura, prilej sa ne hranim pe noi si copii nostri in mod sanatos. Pentrumine a fost insa si un prilej sa discut cu oamenii din zona, si sa imi dauseama unde ne-au adus guvernele din ultimii 18 ani de zile, si patrundereaneconditionata in viata noastra a acestor furnicare si sursa de vanzare amancarurilor pline de chimicale si eur-i ce curg catre noi din rafturilesupermarketurilor, de care am fost obligati sa devenim dependenti.Am discutat astfel cu tanti Mita, o femeie de 60 de ani, nascuta si crescutala Moeciu, pentru care, anul 2008 inseamna unul mai prost de 100 de oridecat anul 1989 , atunci cand ea avea 20 de vaci, in plin comunism, careinsa generau lapte, branza, cas pe care tanti Mita il dadea la cooperativasau il vindea direct la Brasov in piata, si din care a reusit sa isi facacasa pentru ea si copii ei.Dupa 18 ani de capitalism salbatic, tanti Mita, care dupa trasaturile feteiarata tot la fel ca o femeie de 40 de ani din Bucuresti [ femeie a careisanatate este tocata de stres, zgomot, praf ] ,mai are doar 3 vaci care pascnumai pe muntii din zona Moeciu, insa vrea sa mai renunte la inca doua vaci,pentru ca,centrul de colectare a lapteului de la Bran s-a desfiintat,intrucat nu mai aveau cui sa vanda laptele si produsele din lapte, astfelincat nu are sens sa se mai ingrijeasca de trei vaci.Va mai pastra una singura, pentru ca, zice tanti Mita, nu intelege cum de 'beti voi vopseaua aia alba de-i zice lapte , care are miros asa de zici ca-isampon si care sta in cutiile alea de aluminiu' si are dreptate. Daca teuiti la consistenta laptelui de vaca de munte, il vezi cat de gros si degras este, mai ales pentru copii si batrani fiind adevarate surse desanatate, daca vezi cum se face branza, fara pastile, fara cheaguri, iti puiin primul rand o intrebare : Daca centrele de colectare a laptelui de laacesti producatori s-au desfiintat, astfel incat ei , SINGURII CARE PRODUCECOLOGIC SI SUNT SURSA DE PRODUSE SANATOASE, fiind deliberat trimisi infaliment, de unde naiba iau astia de la Danone, Milli sau Tnuva laptelepentru produsele lor ?Mai tineti minte de scandalul din 2007 cand compania Danone a fost amendata,in iulie, de catre Autoritatea Veterinara deoarece nu a informat despreimporturile de materie prima, dar reprezentantii companiei spus ca nu auaflat la timp despre aceasta prevedere legala ? Scandalul s-a chemat'dioxina in iaurt' si pana la coada, Danone a iesit ca nu folosestesubstante nocive in iaurturile sale si a urmat apoi o intreaga mascarada cuTeo Trandafir plimbandu-se in halat prin fabrica si adaugand la kilogrameledeja existente, altele , in timp ce manca dintr-un iaurt al acesteicompanii.Potrivit infomatiilor furmizate de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinarasi pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) valoarea amenzii data firmei Danonea fost de 10.000 de lei, insa atunci am aflat faptul ca, singura legaturaintre produsele facute de Danone si laptele sanatos de vaca , este doarculoarea alba.Am mai aflat astfel ca Danone a fost amendata pentru ca toata'materia prima' [ asa se cheama chestia din care se face lapte si iaurturi,domnilor, nu se numeste in actele de import lapte, pentru ca nu este lapteci 'materie prima' ] adica pulberile alea albe care apoi se dizolva in apa,pastilutele, cheagurile alea pline de chimicale, se IMPORTA. Mai nimic nu secumpara din Romania , de la producatori astfel incat SUNTEM OTRAVITI LENT SINI SE BAGA ACESTE SURSE DE CANCER IN CORP si ne miram de explozia numaruluide decese din cancer. Se mai cumpara lapte de la producatorii care au ferme,insa vacile alea si laptele lor, in conditiile in caremananca furaje chimicale, si tot felul de nutrienti, numai lapte sanatos nu dau.Iar tanti Mita, care in viata ei nu a conceput ca vaca ei sa manance altcevadecat iarba grasa de pe pajistile muntilor din Moeciu-Bran, a ajuns in raiulcapitalist sa mai aiba doar 3 vaci fata de cele 20 detinute in timpul iaduluicomunist....Din pacate nu mai avem timp sa ne hranim sanatos si acceptamaceste otravuri care ni se servesc industrial. Un cunoscut, care are facultatea de microbiologie facuta mi-a zis : ' Iulian, la cat lapte sevinde in Romania si in general in lume, tu chiar crezi ca exista atatea vaci, bivolite, oi sa capre sa il genereze? daca ai stii ce se baga in mancarea noastra ai innebuni' , si i-am spus sa nu imi zica...ca sa continui sa mamint frumos.Duceti-va copii la o pensiune de la munte si dati-le o saptamana lapte, iaurt, cas, branza sau unt de stana, sa vedeti cum capata culoare rosie in obraji in locul palorii zilnice..Numai de noi depinde ca acesti ultimi mohicani, asa cum este si tanti Mita,sa nu dispara cu totul, si numai daca ne vom orienta ca turismul rural,ecologic, si vom cumpara de ei produsele naturale sanatoase, vom putea sa-isalvam pe cei care tanti Mita , vom putea sa ne mai salvam cat de cat sisanatatea noastra, si vom reusi sa-i boicotam pe Danone, Milli sau Tnuva si otravurile servite de acestia.Stiti de ce ? pentru ca laptele adevarat de la vaca lui tanti Mita, sestrica in 24 de ore, in vreme ce laptele de la Danone, Milli sau Tnuva, asacum scrie pe cutiile alea de carton cu folii de aluminiu la interior, aretermen de valabilitate si cate 12 luni de zile !!! De la aracetul pus in el.- text sosit prin cararile Internet-ului, fara indicarea autorului - DATI MAI DEPARTE, LA CATI MAI MULTI CUNOSCUTI, CA SA SE STIE CUM SUNT ROMANII INTOXICATI DE CATRE STRAINII CARE AU VENIT LA NOI CA SA SE IMBOGATEASCA, FARA SCRUPULE, PE SPINAREA NOASTRA. NU VA POT INDEMNA SA NU MAI CUMPARATI PRODUSE LACTATE DE LA ACESTE FIRME, DEOARECE AM VAZUT CE S-A INTAMPLAT IN ZILELE CAND AM FOST INDEMNATI SA NU MAI CUMPARAM BENZINA DE LA STATIILE DE BENZINA.. INGHESUIALA A FOST ATUNCI SI MAI MARE, FATA DE ZILELE NORMALE.. NE MERITAM SOARTA, FIINDCA NU SUNTEM UNITI! "

Minunatii...

2009-03-26T00:41:00.004+02:00

Dar de la Mariana...

2009-03-25T20:48:00.001+02:00

ÎN CRINII ALBI...În crinii albi îţi văd neprihanirea,Marie, Maică a Fiului de Sus.În lacrima tăcută văd iubireaŞi-n ochi duioşi îţi tremură privireaDe Maică sfântă-a Domnului Iisus.Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată,Iar inima-ţi tresaltă de uimire...Un înger ţi se-nchină de îndată,Tu tremuri tot ca trestia înaltă,Şi-n piept se-adună valuri de iubire.Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul,Te farmecă prezenţa îngerească.De dincolo de nori tu vezi seninulŞi ştii c-acesta ţi-e acum destinulSă laşi sfios ca Fiul să se nască.Nu poţi altfel că tu ai fost aleasăŞi vrei ca roabă-a Cerului să fii!...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasăŞi inima şi dorul nu te lasăCă ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...Şi te supui cu-atâta frumuseţeDorind a lumii dulce mântuire.Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţeŞi să-I şoptească sfintele poveţeCelui venit de Sus doar din iubire.Dorim şi noi s-avem neprihănireaDe robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.Mereu la El să ne-aţintim privirea,Să învăţăm ce dulce e jetfireaCând cu Hristos trăim curat de-a pururi.
25 martie 2009 19:06

Tot primavara, tot la bloc...

2009-03-25T15:23:00.004+02:00

Despre...criza

2009-03-23T20:22:00.002+02:00

Valeriu Gafencu a trecut la Domnul pe 18 februarie 1952. Iata un fragment din cartea din imagine -fragment intitulat "Despre criza" :
"- Valeriu, care este fondul crizei de azi?
-Ateismul.
-Ce vezi in lumea de azi?

-Vad un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, caci oamenii sunt obsedati de nimicul materiei, de fictiunea formelor, de epuizarea senzuala, de istoricismul fara transcendenta, de ceremonialitatea fara Dumnezeu, de consumatorismul fara spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se desfasoara pe toate liniile de forta ale vietii omenesti. E necesara multa suferinta pentru reorientarea spirituala a lumii si pentru schimbarea modului ei de viata.

- De ce a lasat Dumnezeu lumea sa intre in criza in care se gaseste dupa aproape 2000 de ani de crestinism?

-Criza nu e a lui Dumnezeu, nici a credintei, ci a libertatii constiintei oamenilor. Oamenii ultimelor secole au desacralizat lumea, au pustiit sufletele, au exacerbat senzualitatea, s-au lasat prada orgoliului materialismului si ateismului. In acelasi timp si fortele satanice sunt mai ascutite si mai bine organizate in secolul XX decat in primul veac crestin.Modul in care pier sfintii ucisi de fiara in secolul XX este mult mai draconic, mai pervers, mai total, mai bine studiat, mai cumplit decat au fost ucisi martirii primelor veacuri ale catacombelor.Milioanelede crestini de azi nu sunt la nivelul spiritual al catacombelor, dar in acest secol sfintenia si martiriul sunt mai mari ca oricand prin intensitate si forme de manifestare. Dusmanii crestinismului, cei care au provocat martiriul, vor acum sa-i acopere existenta si sa-L faca uitat pe Hristos in lume, dar se inseala si se dovedesc neputinciosi. Ei au reusit sa stapaneasca lumea dar au facut sfinti si martiri. Au reusit sa inchida gura oamenilor, dar lumina sfintilor n-au reusit sa o acopere. Dumnezeu lucreaza in lume si prin oamenii necredinciosi. Asa pare a se descifra rostul crizei pe care o strabate secolul XX: curatirea necesara unei trepte mai inalte de spiritualitate si vietuire.

-Care ar fi modalitatile de iesire din criza?

- Intoarcerea la Hristos. este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui.Poporul nu poate fi aparat numai prin pomeni si rugaciuni, adica prin formalism sec, ci si prin lupta, indrazneala si putere. Lumea asta e in stapanirea lui Hristos si crestinii nu au voie sa o paraseasca. Nu exista nici o acuzatie mai grava decat sa se spuna ca Biserica a parasit poporul, caci atunci L-a parasit pe Hristos, oricate dogme ar fi stabilit si respectat ea."

Atunci era o criza, acum e alta criza... de fapt e aceeasi criza, care se adanceste tot mai mult si imbraca forme de manifestare tot mai cumplite. "Ciudat" cat de actuale sunt cuvintele lui Valeriu Gafencu...

Primavara la bloc...

2009-03-13T21:27:00.006+02:00

Parintele Teofil Paraian

2009-03-09T00:38:00.002+02:00

Parintele Teofil Paraian

"Credinta nu e ca un curs la fara frecventa. Trebuie sa o traiesti zi de zi" Parintele arhimandrit Teofil Paraian este unul dintre duhovnicii-reper ai Ortodoxiei. La usa chiliei sale bat zilnic crestini veniti din toate zonele Romaniei, fie pentru a fi spovediti, fie pentru a primi un sfat de indreptare pe calea credintei in Dumnezeu. Cuvantul sfintiei sale este sorbit cu nesat, si din cele peste 30 de carti pe care le-a scris, si in conferintele pe care le tine in toata tara. Nascut pe 3 martie 1929, in satul Toparcea din judetul Sibiu, din parintii Ioan si Elisabeta, a primit la botez numele Ioan. Este cel mai mare din cei patru frati ai familiei sale. De cand era foarte mic a ramas fara vedere. Este licentiat in Teologie la Sibiu (1952), iar din anul 1953, se afla in obstea manastirii Brancoveanu - Sambata de Sus, sub numele monahicesc de Teofil. I.P.S. Antonie Plamadeala l-a hirotonit preot pe 13 mai 1983, iar din anul 1988 este arhimandrit. L-am intalnit pe parintele Teofil la Sambata, intr-o zi de februarie a acestui an, cand iarna ce paruse a uita sa mai vina ingropase Muntii Fagarasilor in zapezi. Parintele ne-a intampinat cu bucurie si caldura in chilia sa plina de carti. Si ne-a umplut inima de speranta, chiar daca nu s-a ferit sa vorbeasca despre relele veacului."Mergi duminica la biserica?"- Parinte Teofil, sunteti unul dintre cei mai cautati si iubiti duhovnici. Ati tinut zeci de conferinte in toata tara. Simtiti mai bine ca orisicine pulsul credintei acestui popor. Care credeti ca este cel mai mare pacat al lumii romanesti astazi?- Pacatul necredintei. Oamenii nu tin seama de Dumnezeu, adica nu sunt convertiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa 25 de ani de cand sunt in slujba de duhovnic. Cei mai multi nu stiu de Dumnezeu, il neglijeaza, fara sa aiba constiinta faptelor lor. Sunt oameni care sustin ca au credinta in Dumnezeu, dar nu stiu sa-ti spuna ce fac pentru credinta lor.

Curtea interioara a Manastirii Sambata
Majoritatea pretind ca se silesc sa fie oameni de treaba. Exista insa si persoane care nu cred in Dumnezeu si sunt oameni de treaba, si exista si persoane care zic ca au credinta in Dumnezeu, dar nu-s oameni de treaba. Cei care nu merg la biserica nu se pot numara la credinciosi, chiar daca spun ca au credinta in Dumnezeu. Una din intrebarile esentiale pe care le pun celor care vin sa se spovedeasca la mine este aceasta: "Mergi duminica la biserica?". Daca nu merge la biserica, ii spun clar: la pagani te numar, la necredinciosi. Unora li se pare ciudat ca le spun asta lor, care vin sa se marturiseasca la mine, deci manifesta credinta. Dar am dreptate. Pentru ca acela care nu merge la biserica nu se poate bucura de partasia cu Dumnezeu si de toate tainele, de binecuvantarile care se dau in biserica, de cuvantul lui Dumnezeu care este rostit solemn acolo, de comuniunea cu ceilalti credinciosi... Sunt atatea lucruri pe care nu le poti avea decat in biserica. Cel care nu merge la biserica nu are credinta, sau nu are atata credinta cat sa-l duca la biserica. Cred ca pacatul cel mai mare, de care lumea nu e constienta, este necredinta. De altfel, in Filocalie, la Sfantul Antonie cel Mare, e scris ca cea mai grea boala sufleteasca si cel mai mare pacat este necredinta si, implicit, necunoasterea lui Dumnezeu.- Cum de vin sa se spovedeasca oameni care nu au o viata religioasa regulata? - Vin, pentru ca ii trimit parintii, pentru ca au intrat intr-o traditie... Prin partile astea, de pilda, foarte multi oameni se spovedesc numai in postul Pastelui. Despre acestia eu zic ca nu au o viata religioasa adevarata si nu sunt convinsi de necesitatea spovedaniei si de importanta impartasaniei. Uneori ii mai intreb: "Daca n-ar fi postul Pastelui intr-un an, te-ai mai spovedi?". Si nu stiu ce sa-mi raspunda. Credinta nu e ca un curs la fara frecventa, credinta trebuie sa o traiesti zi de zi.- Foarte multi oameni vin la biserica din superstitie, ca sa le mearga bine sau ca sa fie vazuti si respectati in comunitate. Sunt acestia mai credinciosi decat cei care merg rareori sau deloc la biserica, dar implinesc, in rest, poruncile lui Dumnezeu?

In chilia plina de carti, de icoane si asaltata de credinciosi
- Dragul meu, stii cati merg la biserica regulat in Bucuresti? Unu la suta. Poetul Ioan Alexandru, Dumnezeu sa-l odihneasca, a spus asta si eu il cred. Iar Inalt Preasfintitul Serafim, pe cand era vicar la Sibiu, mi-a spus ca acolo merg la biserica doi la suta. Am mai vorbit cu un preot din orasul Victoria, de aici, din apropiere, si mi-a spus ca acolo merg cam patru la suta. Deci, foarte putini. Acum, referitor la intrebarea dumitale, eu cred ca cineva care merge, totusi, la biserica are cel putin atata credinta cat sa mearga la biserica. Mi-au spus unii ca ei nu merg la biserica, pentru ca acolo vin si oameni care nu sunt cumsecade, care fac rele dupa ce ies de la slujba etc. Si le-am spus: "Dragii mei, sa stiti ca aceia au mai multe sanse la mantuire. Si-apoi, trebuie sa mergeti la biserica, pentru ca sa fie acolo si oameni cumsecade"."Sfanta cruce culca-ma, Duhule desteapta-ma!"- Pana la urma, toate regulile din Biserica si toata stradania noastra are un singur scop: iertarea pacatelor, mantuirea. Ati fost vreodata intrebat de un crestin cum poate sa se mantuiasca?- Poate ca nu mi-a fost pusa intrebarea asa de direct, dar sunt destui cei care au vrut sa afle cum se pot apropia de Dumnezeu - ceea ce inseamna acelasi lucru. Eu mi-am dat licenta in Teologie, cu o lucrare despre mantuire in Noul Testament - pentru ca am considerat ca asta e lucrul cel mai de capetenie pentru crestin. Si le spun, fara sa astept sa ma intrebe, ce au de facut pentru a se mantui. Dar oamenii nu se intereseaza, in general, cum sa se mantuiasca, pentru ca nu au in vedere mantuirea.

Bijuterie de lemn. Una din portile manastirii
Cel mult, ei sunt preocupati sa fie oameni cumsecade, sa respecte niste norme morale si regulile societatii. Asta o poate face insa si un ateu de treaba. De aceea, nu ma multumesc cu declaratiile oamenilor, ci le cer ceva concret: sa mearga duminica la biserica, dar nu doar ca sa aprinda o lumanare si sa plece. De obicei, se spune ca atunci cand cineva face asta, lumanarea o pune in locul lui, iar lumanarea ramane in locul ei. Adica, nu ti-e de nici un folos. Al doilea lucru: le cer sa se roage dimineata si seara, si la masa, pe cat posibil din cartea de rugaciuni, pentru ca ei singuri nu stiu toate rugaciunile trebuincioase. Cand eram copil, m-am trezit intre parinti cu practica aceasta, de a ne ruga. Dimineata nu se prea intampla, pentru ca era multa treaba de facut. Mama se mai ruga, dar mai facea si altele in acelasi timp. Isi turna apa sa se spele si spunea: "Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau...". Dar seara, faceam rugaciune anume, in genunchi sau in picioare, la icoana. Si cand ne asezam in pat fara rugaciune, zicea mama: "Mai, copchii, treceti la rugaciune, nu va puneti ca caii". Se spunea ca "si hita-si face cruce, cand s-asaza sa se culce", numai caii nu. Si-apoi ziceam rugaciunile pe care le-am invatat de la mama. Erau rugaciuni populare, pe care acum nu le mai zic. De exemplu, spuneam: "Sfanta cruce culca-ma, Duhule desteapta-ma, Fiule umbreste-ma, Precesto (Maica Domnului) pazeste-ma! Pre prea sfanta cruce-o fac si ma culc noaptea cu drag, si o fac pe trupul meu, numele lui Dumnezeu, biserica cereasca, cantare ingereasca, Dumnezeu sfantul de boala sa ne pazeasca si sa ne mantuiasca". Sau: "Cruce-n cer, cruce-n pamant, cruce-n locul in care ma culc, cruce-n casa, cruce-n masa, ingerii prin jur de casa, Dumnezeu cu noi la masa". Asta mi-a placut, si-mi place. Arata ca taranul roman il are aproape pe Dumnezeu, ca pe cineva foarte drag, care sta cu el la masa. Si: "Sfanta cruce, arma dulce, fii cu mine un m-oi duce!". Cand ne asezam la masa, mama zicea: "No, haideti la Tatal nost, sa ne putem apuca sa mancam". Adica n-aveam voie sa mancam, pana nu ziceam Tatal Nostru."Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol"- La 40 de zile dupa ce a plecat la cele vesnice, parintelui Paisie Olaru de la manastirea Sihastria i s-a aratat in vis ucenicului sau si i-a spus ca e tare greu sa te mantuiesti. Daca un parinte cu viata imbunatatita ca acesta spune asa ceva, noi, pacatosii, cum putem nadajdui la mantuire?- Noi nu trebuie neaparat sa traim viata parintelui Paisie sau a atator alti parinti imbunatatiti sau sfinti, ci trebuie sa ne facem datoria noastra de crestini si avem sanse la mantuire. Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga. Caci Dumnezeu este Dumnezeul milei si al indurarilor. La slujbe auzim mereu ca Dumnezeu bun si iubitor de oameni este. Pai, de ce sa nu credem ca e bun si iubitor, si de ce sa ma indoiesc ca ma va milui si mantui si pe mine?- Le spuneti oamenilor care va cauta sfatul cat pierd necunoscandu-L pe Dumnezeu?- Draga, pe oameni nu-i intereseaza atata semnificatia faptului de a trai in legatura cu Dumnezeu, ci daca-i poti indruma catre o practica anume. Si le spun: "Uite, cand pleci undeva, iti faci cruce; cand te apuci sa lucrezi ceva, te inchini si zici Doamne-ajuta!; la fel cand te asezi si cand te ridici de la masa...". Daca face asta, se apropie de Dumnezeu, se gandeste mai des la Dumnezeu si la poruncile Sale. Ajunge sa constientizeze faptul ca Dumnezeu e o realitate. Pentru cei mai multi, Dumnezeu e o poveste, o idee, o abstractiune, o probabilitate... Oamenii care se lipsesc de Dumnezeu in viata lor pierd ajutorul Sau, gandul la El si, pana la urma, Ii refuza dragostea Lui, care poate fi lucratoare in viata lor. Pe de-alta parte, la Dumnezeu nu se poate ajunge oricum. Vin la mine oameni, in postul Pastelui, sa se spovedeasca si bineinteles ca vor sa se si impartaseasca, dar unii trebuie opriti pentru pacatele lor. Unora le spun: "Mai, uite, ai facut asta si asta si nu te poti impartasi doi ani". Si el zice: "Dar nici acuma?".

Deci, vedeti ca nu inteleg... Altii inteleg si vin la mine si-mi spun: "M-ati oprit de la impartasire doi ani, iata ca au trecut". Dar in timpul asta au continuat sa faca aceleasi pacate, asa ca nu-i pot impartasi. Eu m-am orientat dupa Parintele Dumitru Staniloae, care in Dogmatica sa ii sfatuieste pe preoti sa nu opreasca de la impartasanie mai mult de trei ani. Eu asa am facut. Orice pacat ar fi facut omul, nu l-am oprit mai mult de trei ani. Se poate impartasi, daca in rastimpul asta s-a silit sa se depaseasca pe sine si sa nu mai repete pacatele. Altfel, daca il opresti 20 de ani, poti sa-l pierzi de tot pe bietul om. A venit unul la mine si mi-a spus: "Parinte, am facut un pacat mare, mare de tot". Isi omorase din greseala un copil, pe care il lovise. Facuse noua ani de inchisoare pentru asta. Si m-am gandit ca a stat atatia ani neimpartasit si l-as fi putut impartasi, dar a trebuit sa-l intreb daca merge la biserica, daca posteste, daca se roaga dimineata si seara. La toate mi-a raspuns: nu. Si atunci i-am spus: "Mai, frate, sa stii ca acestea sunt mai mari pacate decat acela ca ti-ai ucis un copil fara sa vrei"."In Biserica noastra se traieste superficial"- Spuneati ca vin putini oameni la biserica. Pe de alta parte, se observa ca tineretul este intr-o mare cautare de viata spirituala si incearca tot felul de experiente, straine credintei in Dumnezeu. De ce nu vin la biserica?- Pentru ca nu le-a atras nimeni atentia ca in Biserica il pot gasi intr-adevar pe Dumnezeu, si nu in alta parte. Tinerii sunt luati insa si de moda, pentru ca e interesant. Cand eram tanar, si eu am umblat si pe la sectanti si prin alte cercuri. Eram in clasa a zecea, cand am ajuns intr-un cerc de antropozofi. Erau acolo niste preocupari de inaintare in viata duhovniceasca. Sigur, in biserica nu aveam preocuparile astea. Ma duceam la biserica pentru ca asa am invatat in familie, pentru ca mergeau si altii de varsta mea... Si am ajuns la antropozofi, unde mi se parea ca e mai bine decat la biserica. De ce? Pentru ca mergeam la biserica, intelegeam cuvintele, dar nu si semnificatia adanca a lor si a tuturor gesturilor facute de preot si de credinciosi. Abia cand am ajuns la Facultatea de Teologie am aflat comorile Ortodoxiei. Am simtit intotdeauna ca in Ortodoxie e adevarul si aici e rostul meu. De aceea am si mers la teologie, unde m-am lamurit... Tare-mi placea la sectanti, imi placeau cantarile si mai ales predicile lor. N-am fost insa sectant. Mai degraba antropozof as fi putut fi, pentru ca erau niste idei foarte antrenante. La un moment dat, singur nu mai stiam ce-i cu mine, ce sunt. Imi placea cum se punea problema la antropozofi, dar antropozofia se ocupa de om, iar pe mine nu m-a interesat atata omul, cat Dumnezeu. A trebuit sa ma dumiresc singur, ca nu mi-a spus nimeni asta atunci. Curentul antropozofic a fost intemeiat de un evreu din imperiul austro-ungar, Rudolf Steiner. El a fost antropozof, dar n-a fost sfant. Sfantul Ioan Gura de Aur n-a fost antropozof, dar a fost sfant. Aveam nevoie atunci sa-mi spuna cineva asta si sa ma intrebe: pe care ti-l alegi? Sigur l-as fi ales pe Sfantul Ioan Gura de Aur, ca e sfant. Dar nu mi-a spus nimeni asta. Acum eu pot sa le spun celor care ratacesc. Domnule, in Biserica noastra se traieste superficial - si din punct de vedere al cunostintelor, si din punct de vedere al practicii - si asta as vrea sa se stie."Rugaciunea Inimii m-a ajutat sa nu ratacesc drumul"- Vietuiti intr-o manastire legata de numele unui mare duhovnic transilvanean, parintele Arsenie Boca. Stiu ca ati avut cel putin o intalnire in viata sfintiei voastre cu el.- Da. El m-a invatat Rugaciunea Inimii sau, cum o numea parintele Arsenie, rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii. Parintele Arsenie Boca a fost aici in manastire din 1939 pana in 1948. In 1942, am venit si eu sa ma calugaresc. Aveam 13 ani si jumatate. Dar parintele Arsenie mi-a spus ca nu se poate, pentru ca mitropolitul Nicolae Balan, care a refacut aceasta manastire, a vrut ca aici sa fie numai monahi absolventi de Teologie. Ne-am inteles sa-mi continui scoala. Parintele, care avea scoala multa, mi-a spus ca e bine sa merg la scoala, dar scoala nu ma va mantui.

Iarna la Sambata
Eu aveam gandul sa ma calugaresc, dar nu oriunde, numai aici, sa fiu langa parintele Arsenie, si pentru ca am simtit ca aceasta manastire este deosebita. Ei, si cat am stat de vorba cu parintele Arsenie, el m-a invatat cum sa spun in gand Rugaciunea Inimii, lipind-o de respiratie: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!". Asta m-a ajutat cel mai mult in viata si cred ca datorita rugaciunii nici n-am ratacit drumul. Rugaciunea asta are darul de a te descoperi tie insuti. Te intalnesti mai intai cu tine si apoi cu Hristos. Rascoleste in adancuri de gand, de fiinta omeneasca. Rugaciunea Inimii mi-a dat bucurii extraordinare, de, la un moment dat, credeam ca nu le mai pot suporta, ca nu mai aveam mult sa mor de bucurie. Asa ca am raspandit rugaciunea cat am putut. O mentin din 1942, ca mijloc de imbunatatire sufleteasca.Pe parintele Arsenie l-am cunoscut putin, dar ce mi-a spus in 1942 si in 1965 - ca l-am revazut abia dupa 23 de ani - a fost destul pentru toata cealalta vreme a vietii mele. In 1965, lucra ca pictor la Bucuresti, ca-l scosesera din manastirea de la Prislop si din preotie. L-au scos comunistii, dar cu mana episcopului de Arad, caci comunistii erau ca dracii, nu voiau sa fie ei acuzati de ceva si atunci si-au gasit unelte in ierarhia Bisericii. Pentru ca in Biserica sunt atatia intrusi care n-au credinta in Dumnezeu. Asta e realitatea, nu vorbesc fara temei. In sfarsit, in 1965, eram insotit de un tanar student, astazi preot in Sibiu, parintele Simion Sasausan, si lui adresandu-i-se, parintele Arsenie a spus: "O sa te faci preot, sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca". Cred insa ca mi se adresa si mie indirect, ca eu nu eram preotit atunci. Si mai cred ca acest cuvant al parintelui Arsenie este cel mai important rostit de sfintia sa. Toate celelalte sunt bune, folositoare, dar acesta este fundamental.M-am mai intalnit iarasi cu parintele Arsenie in 1971, 1972, in cateva randuri, dar niciodata cu folosul pe care l-am avut in 1942 si in 1965. - Nu ne-ati spus cum v-ati calugarit.- Dupa liceu, am mers la Sibiu sa fac Teologia. Si imi trebuia aprobarea mitropolitului Nicolae Balan, ca eram un caz special, fiind fara vedere. Am intrat la mitropolit si am pus problema gresit, i-am spus ca vreau sa devin preot. La care el imediat s-a scuturat de mine, mi-a spus ca nu se poate, pentru ca nu am vedere. Am revenit mai tarziu, cu sustinere din partea cuiva care il cunostea si spunandu-i ca vreau sa fac Teologia. Iar el mi-a raspuns ca Teologia pot sa o fac, dar nu voi putea fi preot. Si am urmat Facultatea de Teologie, dar sa stii ca am iesit din facultate zdruncinat in credinta mea. In facultate mi-au strecurat indoiala, de ajunsesem sa ma intreb, in timp ce se citea Evanghelia de la Sfantul Ioan, daca el a scris-o intr-adevar. Asa eram de confuz incat, dupa terminarea facultatii, cand m-a intrebat mitropolitul daca vreau sa merg la Sambata, sa ma calugaresc, i-am spus ca nu sunt hotarat. Pana la urma m-am decis datorita unei imprejurari binecuvantate de Dumnezeu si atunci mitropolitul mi-a spus: "Am asteptat hotararea asta".- Ne puteti dezvalui ce anume v-a determinat sa va calugariti?- Sigur, eu n-am nimic de ascuns. Intr-o duminica a Sfantului Grigore Palama, care a fost mare rugator al Rugaciunii Inimii, s-a citit Icosul sfantului si mi-a placut tare mult. Atunci, pe loc, mi-a venit in minte un gand: "Sfantul Grigore Palama a fost calugar, Biserica pretuieste calugaria, eu n-am nici o piedica sa ma calugaresc, deci am sa ma calugaresc. Pe 1 aprilie 1953 am venit aici la manastire si sa stii ca mi-am gasit calea".

Claudiu Tarziu
sursa: http://www.formula-as.ro

Fratii...!

2009-02-19T20:20:00.000+02:00

De ce nu-mi plac blogurile "ortodoxe"

2009-02-19T12:14:00.002+02:00

Am avut un asemenea blog.Si sigur ca am intrat in relatii "virtuale" cu cei care aveau si ei acest "tip" de blog. Fara a generaliza, trebuie sa spun totusi ca in majoritatea lor sunt oameni care au o idee foarte inalta despre inteligenta lor si un soi de convingere - eronata- despre "misiunea"pe care cred ei ca o fac. Problema e ca pe Hristos Domnul Il marturisesti cu viata ta, cu fiinta ta, mai putin -si mai rar- cu vorba. Cand Il "marturisesti" prea mult cu vorba, fara sa ti se fi dat aceasta, viata ta de crestin ortodox sufera. Vrajmasul foloseste orice gest al nostru spre a ne pierde - e nevoie de multa maturitate duhovniceasca, de mult har, ca sa mai vezi macar partial acest lucru.
Cand Il poti marturisi cu vorba pe Hristos Domnul? Cand ai ajuns sa iubesti toti oamenii, in primul rand. Pana nu ai ajuns aici, esti foarte vulnerabil. Asa se face ca pe aceste bloguri se starnesc tot felul de "certuri" sau, mai rau, se foloseste lauda la tot pasul. Ca ar fi diferente de opinii si s-ar purta discutii n-ar fi nimic, dar cand din "discutiile" astea reiese o stare de aroganta, de neingaduinta, de agresivitate, atunci se compromite chiar "ortodoxismul" pe care il "predici". Atunci se vadeste diferenta dintre ceea ce "predici" si ceea ce traiesti tu launtric. In ceea ce priveste laudele care abunda aici, -e chiar mai rau. Pacatul fundamental al omului este mandria - iar Sf. Parinti ne invata ca in lupta noastra cu patimile din noi, lupta impotriva mandriei este cea care nu se sfarseste decat cand trecem la Domnul. E lesne de inteles de ce laudele vatama duhovniceste mai rau decat orice. Am zis ca nu generalizez. Nu toate blogurile ortodoxe sufera de aceste "orbiri", dar majoritatea, da. Ar mai fi multe de spus, despre ipocrizie, despre "afara e vopsit gardul..." s a -oricum , pentru mine aceste constatari au fost mai mult decat suficiente pentru a ma convinge sa ies din acest "joc" periculos. Nu ma consider intarita duhovniceste, ma lupt cu propriile-mi patimi, nu cred gandurilor mele, nu am incredere in inteligenta mea, nu tin sa am dreptate, cred ca trebuie sa am o viata care sa vorbeasca despre Dumnezeu prin ea insasi.
Iar ceea ce era sau este de spus despre Domnul, au spus-o si o spun sfinti parinti imbunatatiti, in care viaza Hristos Dumnezeu. Mie mi-e rusine sa vorbesc despre Domnul cata vreme nu am o viata nepatimasa.

Declaratie de dragoste...

2009-02-14T23:41:00.004+02:00

Pentru voi, oameni, pentru ca va iubesc!
semnat: Dumnezeu

Inventar?!

2009-02-12T21:31:00.003+02:00

Ma gandeam sa fac un inventar al lucrurilor care imi plac si care nu-mi plac -eram curioasa daca sunt mai multe cele care imi plac sau cele care nu-mi plac... ca sa stiu ce fel de viata am!! Acum stiu ca n-as termina sa insir ce-mi place. Asta imi da speranta, in ceea ce ma priveste. Interesanta ar mai fi convertirea celor care nu-mi plac in placute. Cred ca asta am facut tot timpul. Exterior si interior. Am incercat sa cred ca daca un lucru nu-mi place inseamna nimic altceva decat ca trebuie sa ma pun pe treaba ca sa-l fac placut. Ca orice problema aparuta in viata - nu inseamna decat ca trebuie sa-ti pui capul la contributie si, cu rugaciune, s-o rezolvi. Pe de alta parte, am mai invatat ca nu toate lucrurile care nu-mi plac - trebuie sa le "fac"placute. Sunt lucruri care desi nu-mi plac, ceea ce genereaza ele pana la urma imi place. Suferinta, de exemplu, nu mi-a placut - am inteles insa ca ceea ce "se coace"in om cand sufera este bun. Asa ca acum o trec la categoria "placute"!

In orice caz mi-ar fi placut o gradina, nu un balcon. Asa ca n-am putut face decat sa incerc sa transform balconul in gradina! Nu stiu daca ar place tuturor -si nici nu e nevoie-, mie mi-a placut, desi se poate si mai bine. Deci, 2 poze cu balconul nostru in vara trecuta!

MINUNAT:

2009-02-11T21:33:00.001+02:00

Manastirea Diaconesti - Athosul mireselor lui Hristos

Biserica de lemn a Manastirii Diaconesti, construita de mesteri din Maramures

Majoritatea manastirilor romanesti, altadata focare de cultura si izvoare de minuni dumnezeiesti, par azi companii de munca fortata. O febra a constructiei, izbucnita in post-comunism, a intiparit pe chipurile multor monahi si monahii ridurile si paloarea muncii fizice prelungite. In manastirile mai vechi, unde deja nu se mai cladeste nimic, li se imputineaza in continuare calugarilor din timpul de rugaciune si de studiu, pentru munca la grajduri si la camp. Iar multe din manastirile istorice, cu sute de ani de viata monahala, s-au transformat in manastiri de protocol sau in "puncte turistice". Totusi, mai exista si cuiburi de ingeri, in care forta rugaciunii, darurile artistice si osardia pentru lucrarea intelectuala fac ca numele locului sa aiba rezonanta unui clopot de argint. Sunt manastiri in care se pastreaza rostul firesc al calugarilor, acela de rugatori pentru omenire si de luminatori ai poporului drept-credincios. Cand ajungi intr-o asemenea manastire, simti mana lui Dumnezeu pe crestet. Asa este manastirea "Adormirea Maicii Domnului" din Diaconesti, in muntii Agasului, aproape de granita dintre Bacau si Harghita. Athosul mireselor lui Hristos. Nu numai cinstirea deosebita pe care i-o dau maicile Fecioarei Maria, Nascatoarea de Dumnezeu, sau regimul de viata monahala apropie aceasta manastire de cele de pe Sfantul Munte, ci si preocuparea pentru cultura.Cantecul nebuniei intru HristosAgatata in coasta muntelui si ascunsa pe jumatate sub aripa padurii, manastirea Diaconesti pare un cuib de pasare rara. Pe masura ce drumul ne apropie, in lumina de sidef a unui apus de primavara ni se arata, parca abia schitate cu un varf de pensula, biserica din lemn si chiliile. Curtea este strabatuta, la orice vreme, de femei tinere si frumoase, care-si poarta straiele monahale cu distinctie aristocratica. Merg sa-si implineasca "ascultarile", treburile lor in obste.

Parintele Amfilohie, duhovnicul manastirii
Chiar la intrare, ne intampina biserica zvelta si mandra, dupa sufletul mesterilor din Maramures care au croit-o. Inauntru e slujba de vecernie. Din strana se inalta, intr-un zbor larg, care-ti tulbura inima, cantecul bizantin. Glasurile par ca nu ies din piepturile tinerelor invesmantate in negru, ci ca vin de dincolo de ele, dintr-un dor de nebunie intru Hristos. Dulceata si armonia acestor voci au facut sa se auda despre Diaconesti in toata tara.Ne dam mai aproape de strana si ingenunchem intre cativa tarani vanjosi, imbracati in camasi albe si pulovere din lana tigaie, incheiate cu nasturi mari, pana la gat. Din altar se aude vocea de bariton a Parintelui Amfilohie Branza, duhovnicul manastirii, care ridica rugaciuni catre Tatal Nostru, fiind inganat, cu smerenie si in soapta, de taranii acestia care stiu slujba pe de rost. La rastimpuri, privirea se ridica din podele si strabate peretii inca nepictati ai bisericii. Nu se simte deloc raceala cruda a tencuielii in care sunt inveliti. Ochii se opresc asupra unei maici cu un chip luminos, pe care aluneca lacrimi mari si repezi. E plansul calugaresc, in care cainta e spalata de dragoste. Carturaresele in vesminte negreIntemeiata in urma cu aproape zece ani, manastirea Diaconesti are deja o binemeritata notorietate. Randuiala dupa modelul de la Muntele Athos, cantarile corului si predicile pline de verva si cu priza la actualitate ale Parintelui Amfilohie au fost primele care au atras credinciosi din toate colturile tarii. De vreo cativa ani, s-a dus insa vestea ca la Diaconesti trairea duhovniceasca este dublata de o rodnica truda pe taram cultural. In buna traditie ortodoxa, maicile scriu si ingrijesc editorial carti, picteaza bizantineste si compun cantece bisericesti.

Toaca de vecernie
"Nu facem toate acestea dupa un program, ci doar pentru ca asa am simtit. Dumnezeu le-a dat mai multor maici darul picturii, al literaturii sau al muzicii, si atunci incercam sa ne inmultim talantul, dupa invatatura Sfintei Scripturi. Folosim ce ne-a dat Dumnezeu pentru implinirea duhovniceasca", spune maica stareta, Evloghia. Fina ca o printesa mandarina, maica Evloghia nu se incrunta niciodata. Orice greseala a vreunei calugarite o indreapta cu un zambet, orice necaz il indura fara murmur, pe orice nevoias care bate in poarta manastirii, il primeste cu blandete. Chipul ei delicat si mainile cu degete lungi si albe spun ceva despre artista care se ascunde in haina cernita. Dar asta nu o impiedica sa se miste cu naturalete printre muncitorii care au de lucru la manastire sau printre masinarii si animale. O face la fel de simplu cum se aseaza dinaintea icoanei Maicii Domnului, sa se roage pentru noi si pentru sine. A adunat in jurul sau vreo 30 de maici tinere, scolite inalt si cu har pentru pictura, literatura si muzica. Majoritatea lor n-au implinit inca 30 de ani. Si nici una n-a venit aici cu sufletul zdrobit de vreo infrangere lumeasca, ci toate numai din dragoste pentru Hristos. Aproape toate au absolvit una sau doua facultati si masterul in diferite specializari. Cele mai multe au urmat Teologia si descos cu usurinta textele din greaca veche ori brodeaza imnuri ortodoxe pe muzica bizantina. Corul manastirii a imprimat deja trei CD-uri: "Liturghia Invierii" (cantari de Pasti), "Imn mortilor" (versuri ale unor detinuti politici, ca Radu Gyr si Nichifor Crainic, puse pe muzica psaltica) si "La nasterea Domnului" (colinde). Cand le asculti la strana, intrebarile se sting si iti dau lacrimile.

Alte monahii, cu studii in litere, geologie sau farmacie, s-au deprins cu tehnologia de ultima ora si strunesc programe naravase de computer, ba pentru a scrie o carte ori un articol, ba pentru a culege informatii de pe Internet, ba pentru a tehnoredacta o publicatie. Manastirea a avut si o revista, "Viata crestina", la care a fost nevoita sa renunte, pentru ca maicile sa se dedice altor proiecte. "Cand va fi mai mare nevoie de ea, va invia", zice Parintele Amfilohie, cel care a initiat-o, zambind optimist. La manastirea Diaconesti a fost pregatita pentru tipar, mai ales prin ravna maicii Antuza, una dintre cartile exceptionale aparute la noi: "Intoarcerea la Hristos", de Ioan Ianolide (Ed. Christiana, Bucuresti). Trei maici au muncit doi ani pentru a scoate o bijuterie dintr-un manuscris de cateva mii de pagini, scrise in taina, ilizibil, de un fost detinut politic, si ajunse la manastire dupa doua decenii de peregrinari prin strainatate. Autorul isi dorise ca textul sau sa fie pus in ordine, indreptat si cules de catre calugari, fiind sigur ca-l vor intelege cel mai bine. Manuscrisul a fost scos din tara inainte de '89, dar in Occident nu s-a gasit nimeni sa-l pregateasca pentru tipar. Parintele Gheorghe Calciu si-a dorit atat de mult sa le cunoasca pe monahiile care au reusit aceasta isprava, incat, desi grav bolnav, la ultima sa vizita in Romania, in anul 2006, inainte de a muri, si-a invins suferinta si a mers la Diaconesti. Turnul imparatuluiSapte maicute picteaza icoane in stil bizantin. Pentru a ti se descoperi minunile infatisate pe lemn si sticla trebuie sa te invrednicesti sa urci in "turnul imparatului". Nu oricine este primit in casa maicilor, acolo unde o scara stramta, precum gura pungii lui Hagi Tudose, te duce in atelierul de pictura - o mansarda deschisa de geamuri mari, prin care coboara cerul.

Un talent: maicuta Irina
Aici ii place cel mai mult staretei Evloghia, formata la scoala de pictura a Iasului. Insa, alte treburi ale obstei o tin departe de atelier, uneori zile intregi. Asa ca, atunci cand poate sa se aseze in fata sevaletului, se simte rasplatita pentru toate celelalte munci facute din nevoie.Maica Mariami, una dintre iscusitele manuitoare ale penelului, a invatat sa picteze la manastire. In sapte ani s-a convins ca oricine poate picta icoane. "Daca esti pregatit duhovniceste, prin harul lui Dumnezeu, inveti repede. Chiar daca nu sunt proportiile perfecte, poti sa faci icoane foarte bune. Important este sa transmiti ceea ce ti-ai propus: privitorul sa-l vada aievea pe sfant, nu doar un tablou. Pentru asta trebuie sa fii curat sufleteste, marturisit si impartasit, iar inainte de a te apuca de lucru sa te rogi fierbinte. E bine sa te rogi si in timp ce pictezi, chiar la sfantul pe care il infatisezi", spune monahia.De un timp, manastirea primeste comenzi pentru icoane. Vin oameni din tara sau din strainatate si cer icoane cu anumiti sfinti. Maicile lucreaza pe foita de aur, numai cu acele culori si in acele nuante ingaduite de iconografia ortodoxa. "Nu primim orice comanda. Unii nu inteleg pictura bisericeasca si cer sa punem un albastru mai intens sau un rosu tipator. Nu acceptam nici un rabat de la regulile noastre. Datoria noastra este sa educam gustul crestinului, nu sa promovam prostul gust pe bani. Unii se supara, altii inteleg...", spune maica Mariami. Nu se intrerupe din lucrul ei. In felul in care alcatuieste nuantele sau din cum intinde culoarea se banuieste un ochi interior, care le-a vazut mai dinainte, straluminat de rugaciune.

Icoane de rugaciune
Maica Teofana, o alta pictorita inzestrata, spune zambind ca reusita unei icoane depinde si de cine o comanda, daca omul acela e un rugator sau nu, precum si de pretentiile pe care le presupune statutul sau social. "O femeie necajita a venit si mi-a cerut o icoana cu Sfanta Fecioara si a mers totul foarte repede. La final, parca ma privea din icoana chiar Maica Domnului. O bucurie de nedescris ti se nastea in suflet privind-o. Altadata, mi-a solicitat cineva din America o icoana cu Arhanghelul Mihail si mi-a luat zile intregi pana sa ma pot apuca de lucru cum se cuvine. Munceam in nestire, dar apoi acopeream totul cu alta culoare, de fond, ca nu-mi placea, si o luam de la capat. A fost extraordinar de greu. Ma temeam sa nu ma fac de ras. Pana la urma am scos-o la capat; o icoana frumoasa, lucrata cu multa rugaciune si emotie, dar parca ii lipsea ceva. "Parintele Amfilohie Maicutele o iubesc si o respecta pe stareta Evloghia, ca pe o sora mai mare, desi este de-o varsta cu ele. Insa autoritatea ultima vine de la duhovnicul Amfilohie, caruia i se spovedesc si care se zbate pentru toate nevoile obstei, cu o grija parinteasca, desi nici el nu e prea in varsta. Abia trecut de 40 de ani, are deja renumele de duhovnic aspru si priceput.

Atelierul Manastirii Diaconesti
Dar armura lui drapata in reverenda ascunde un om sensibil la frumos, bland cu tot crestinul pe care il vede la mare necaz, si generos. Predicile lui sunt ca un dans cu sabii, in care pilda de Pateric, ironia amara si problemele cotidiene deschid o noua perspectiva celui care le asculta, spre o mai buna intelegere a actualitatii Evangheliei. Sunt credinciosi care marturisesc, si noi dimpreuna cu ei, ca atunci cand predica Parintele Amfilohie, simti cum o mana nevazuta te ridica de la pamant si te scutura de toate mizeriile lumii, iar cand iti da drumul din stransoare, te simti ca un nou-nascut. Asta e harul Parintelui Amfilohie: scoate la lumina omul duhovnicesc, omul nou din tine.Ucenic al Parintelui Iustin Parvu, de la manastirea "Petru Voda" - Neamt, Parintele Amfilohie a invatat de la batranul duhovnic si rabdarea ascultarii, si darul sfatului de suflet. Desi cu el insusi este foarte aspru, iar obstii de la Diaconesti i-a impus un regim sever, Parintele Amfilohie judeca nuantat si cu mare delicatete cazul fiecarui mirean care i se spovedeste. Are obiceiul sa spuna ca "invatatura ortodoxa e si litera, si spirit", in sensul ca normele trebuie aplicate pentru indreptarea pacatosului, si nu spre inspaimantarea si deznadajduirea lui in fata pacatului pe care l-a comis.Intre altele, parintele este si un pretuitor al culturii si al istoriei nationale. O biblioteca de cateva mii de volume, pe care a construit-o la Diaconesti, si cele doua drapele tricolore incrucisate la intrarea in staretie sunt semnele vizibile ale pasiunilor sale. Ucenicilor le da canon, pe langa rugaciuni si metanii, sa citeasca anumite carti care ii pot intari duhovniceste si le pot deschide mintea. Iar cu privire la steaguri, ne lamureste: "Ortodoxia este organizata pe natiuni. In toate bisericile grecesti, sarbesti sau rusesti veti gasi drapelul national. L-am pus si noi pe-al nostru, pentru ca suntem romani si nu ne este rusine cu asta".Lucratori cu ingeriiPentru un traitor "in lume", este greu de inteles cand mai au maicile timp si pentru arta. Numai lungile slujbe de dimineata, de seara si de noapte ar dobori pana si un muntean inzdravenit la taiatul padurii.

Ucenic al marelui duhovnic Iustin Parvu, parintele Amfilohie i-a mostenit acestuia darul sfatului de suflet
De unde atata forta pentru a face in plus si de serviciu la bucatarie, la arhondaric - casa de gazduit pelerinii - sau la grajd, ori pentru a scrie, canta si picta? "Ne-am asumat totul cand am depus voturile monahale, iar Dumnezeu, din prea marea Sa iubire de oameni, face sa ne fie totul mai usor", spune Parintele Amfilohie, el insusi prins intre slujirea din altar, osteneala din scaunul de spovedanie si treburile administrative ale manastirii. Mai trebuie facuta catapeteasma si pictura in biserica, un gard de piatra, consolidarea terenului de sub chilii si asfaltarea drumului spre sat - vreo doi kilometri de pamant batatorit de carele cu busteni, pe care-l ia apa de cate ori ploua mai tare. Maica stareta Evloghia ne impartaseste secretul rezistentei lor: "Cel mai greu este sa-ti tii tot timpul sufletul curat, neingreunat de nici o patima, de nici un gand rau. Daca reusesti aceasta, simti ca zbori si ca timpul nu mai exista. Fiecare rugaciune iti da puteri nebanuite si faci totul cu bucuria ca nu o faci pentru tine, ci pentru Hristos". Maica spune ca in toata vremea simte prezenta inefabila a ingerilor si sfintilor care le vin in ajutor. Chipurile diafane ale maicutelor de la Diaconesti, fara umbra de grija omeneasca, dau si ele marturie despre minunea pe care o traiesc.Cand parasim manastirea, ne invaluie o boare de nostalgie, ca la plecarea din casa parinteasca. Stim ca ne vom intoarce.

Claudiu Tarziu

sursa:http://www.formula-as.ro/

Imi plac:

2009-02-10T14:05:00.003+02:00

Nu-mi plac:

2009-02-10T14:04:00.002+02:00

Imi place: Parintele Paisie Aghioritul

2009-02-08T16:56:00.000+02:00

(…) “Atunci cand ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista in inima adevarata bucurie si pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumeasca pe care multi o cauta astazi. Sa nu incurcam lucrurile. Sfintii aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a ras? Care Sfant a trecut fara durere prin aceasta viata? Care Sfant a avut o astfel de bucurie pe care o urmaresc multi crestini din vremea noastra, care nu vor sa auda nimic neplacut, ca sa nu se intristeze si sa nu-si piarda pacea lor? Daca doresc sa nu ma intristez, ca sa petrec bucuros si sa nu-mi stric linistea, ca sa fiu bland, atunci sunt indiferent! Altceva este blandetea duhovniceasca si altceva este blandetea din nepasare. Spun unii: „Trebuie sa fiu bucuros, pentru ca sunt crestin”. Acestia nu sunt crestini. Ati inteles? Asta este nepasare, este bucurie lumeasca. Cel ce are aceste particularitati lumesti nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este in intregime durere. Il doare pentru situatii, pentru oameni, dar este rasplatit cu mangaiere dumnezeiasca pentru durerea aceasta”.
(Cuv. Paisie Aghioritul, “Trezire duhovniceasca”)

Imi plac: Duminicile

2009-02-07T23:39:00.002+02:00

Din categoria "nu-mi plac":

2009-02-06T18:49:00.001+02:00

Din categoria "imi plac":

2009-02-06T18:44:00.000+02:00