31 martie 2009

Bastoanele

Am multe bastoane. Sigur, niciodata nu sunt destule. Abia astept sa-mi mai pot lua cate unul. Cum ma stiu neputincioasa si vai de capul meu, multa nadejde imi pun in bastoane. In general nu ma incurc cu orice fel de bastoane-nuuu, le caut pe cele zdravene, de esente tari, bastoane pe care sa-mi pot lasa greutatea imenselor mele caderi cu certitudinea ca ,sprijinindu-ma pe cate unul din aceste bastoane grozave, caderile se prefac in tot atatea ridicari.
In seara asta am ales unul din cele mai de nadejde bastoane -"Daruind vei dobandi", Nicolae Steinhardt. Marca excelenta, nu te lasa la nevoie. Urmaream aproape clinic cum incet-incet ma ridicam, pe masura ce lasam bastonul acesta sa-mi poarte iarasi greutatea caderii... Si mi-am amintit de o istorioara, nu mai stiu unde am citit-o, care m-a amuzat. Se spunea ca la o manastire fusesera vremuri tare grele si de atatea ispite cumplite calugarii plecasera care incotro (o spun cum mi-o amintesc), unul dupa altul, pana ce nu mai ramasese decat un singur calugar. Acesta, tare in credinta, vazuse in decursul timpului ostiri de diavoli razboindu-i fratii, ostiri care mereu stateau imprejurul manastirii. Dupa ce ramasese singur, intr-o noapte a vazut ca ostirile de diavoli erau tot acolo si s-a minunat: oare de ce mai stateau acolo, doar nu mai aveau cu cine sa se razboiasca, numai el mai ramasese! Asa mirat era, ca s-a dus la capetenia ostirilor si l-a intrebat - pentru ce mai stai aici cu ostirile tale, nu vezi oare ca nu mai sunt frati? Atunci capetenia i-a raspuns cu naduf - frati nu mai sunt, da, dar biblioteca aia mare si grozava, nu-i oare tot aici? terfeloagele de carti, pentru ele stam! ah! de n-ar mai fi ele...ne-am odihni si noi...
M-am uitat la "terfeloagele" mele cu dragoste si recunostinta... bastoanele mele... ce m-as face fara voi... Si mi-am mai amintit de o vorba a Parintelui Mihail Stanciu, staretul Manastirii Sf. Antim, o vorba spusa de curand: "luati, cumparati carti, acum cat se mai gasesc, ca vor veni vremuri cand nu se vor mai gasi..."

30 martie 2009

Eeeeeee??!!!...

...M-am facut mare?!! Sunt primul care... am parasit "maternitatea"...ce inghesuiala era acolo...
...Sigur, sunt inca jenant de mititel...

Si o armonie cromatica involuntara...


29 martie 2009

Ce am mai facut de mancare

In afara de ciorbele -sau borsurile- zilnice, a devenit iar destul de greu sa mai gasesc ceva "nemonoton", dupa atatea saptamani de post... Azi am facut un fel de ghiveci cu ciuperci (mancarica de vinete facuta aseara nu e pe placul fiului meu, care ar manca tot postul numai cartofi si ciuperci...). Ingrediente:
-1 kg ciuperci
-o ceapa mare(uscata) si 4-5 fire de ceapa verde
-un morcov mare
-o telina potrivita
-un ardei capia mare
-2 cartofi maricei
-4-5 rosii( eu am pus si o lingura de bulion)
-cativa catei de usturoi
-sare cu mirodenii (!)
-un buchetel de marar si patrunjel
Cum am procedat:
-am calit in putin ulei ceapa(cea verde si cea uscata) taiata marunt
-am adaugat ciupercile (bine spalate, scurse si bucatite dupa cum doreste fiecare)
-am ras morcovul si telina pe razatoarea mare si le-am adugat, impreuna cu ardeiul taiat potrivit, dupa ce ciupercile au lasat sucul lor
-am taiat cubulete mici cartofii si i-am pus in oala si pe dansii
-separat in tigaie am pus rosiile taiate si o lingura de bulion la calit, usturoiul taiat marunt, sarea cu mirodenii si un pic de busuioc
-dupa calirea rosiilor le-am adaugat in mancare, am lasat sa fiarba totul la foc mic in continuare,apoi, la sfarsit, am pus mararul si patrunjelul taiate marunt.
Mancarea se fierbe doar in sucurile lasate de legume, nu am pus deloc apa.
Nu e rea...
Aici este ce a mai ramas dintr-un "dulce" pe care trebuie sa-l fac frecvent fiindca le place si-l "solicita"(!) mereu: paste cu pesmet. Ingrediente:
-500 g paste (spirale, melci, oricare fel aveti)
-200-250 g pesmet
-o cana zahar(se poate pune si mai mult, functie de cat de dulce place fiecaruia)
-un plic zahar vanilat(se poate pune si un praf de scortisoara)
Cum procedez:
-fierb pastele in multa apa cu un praf de sare
-separat incing un pic de ulei si calesc , amestecand tot timpul, pesmetul,pana se inchide la culoare
-scurg bine pastele
-iau de pe foc cratita in care am calit pesmetul si apoi adaug zaharul si vanilia/scortisoara,amestecand bine
-rastorn in cratita cu pesmet pastele scurse si amestec usor totul, bine de tot.
Cam atat.
E simplu dar noua ne place...

28 martie 2009

Au crescut urzicile...!






Urzicile din partea stanga a pozei (multicolore) nu imi apartin,dar tare as vrea sa creasca si ale mele asa...



Cand am plantat semintele de urzici mi s-a spus ca nu are sens, ca as gasi oriunde si le-as putea avea mult mai usor,dintr-o ramurica pusa in apa. Stiam, dar... semintele plantate sunt de toate felurile si mi-am dorit sa le cresc si sa am din toate aceste feluri ... De cateva zile au crescut multisor si...s-au colorat! Atat de micute, si totusi s-au colorat! Am inceput sa rad, pur si simplu, cand am vazut!Mare minune! Urmeaza partea cea mai delicata, pt mine cel putin, acum trebuie sa le "repic", cred ca asa se numeste operatiunea... Nu stiu in ce masura voi reusi. Nu vreau sa le raresc acolo unde sunt acum, nu vreau sa pierd din ele, o sa incerc sa le cresc pe toate.



Balconul meu este orientat spre vest si nu pot creste orice planta acolo, putine sunt cele care se dezvolta bine, printre aceste putine numarandu-se si urzicile decorative. Anul acesta am mai prins curaj si am plantat si irisi...si printre ei, oxalis -trifoi roz... In fiecare primavara sufar de "febra "asta... Nu am nicio posibilitate sa ma mut la tara cum imi doresc de cand ma stiu, incerc aproape jalnic sa compensez cumva lipsa asta...



Asa arata urzicile mele acum.
(am gresit plasarea pozelor, asta este...!)



26 martie 2009

Sare aromata (bio)

Din piata Amzei am luat azi sare cu mirodenii -mi s-a parut buna pentru salate mai ales. Contine 80% sare de mare si 20% verdeturi bio (patrunjel, maghiran, leustean, telina, cimbru, busuioc), e cam scumpa -14,60 /240g - si producatorul este Slovenia. Dar chiar este buna pentru salate, am incercat-o cum am ajuns acasa...! Ma gandesc ca totusi se poate realiza si in casa asa ceva -am luat si sare normala, neiodata, pe care o pot amesteca si eu cu asemenea mirodenii uscate . Amestecul l-as pastra intr-o punga de hartie... sau chiar intr-un borcan de sticla. Mirodeniile am mai reusit sa le cresc si in balcon... Trebuie sa-mi pun mintea la lucru...

Inclin sa cred asta...

"Cum a falimentat-o Danone pe tanti Mita din Moeciu O vizita la o pensiune din zona Bran-Moeciu este un prilej de intoarcere lanatura, prilej sa ne hranim pe noi si copii nostri in mod sanatos. Pentrumine a fost insa si un prilej sa discut cu oamenii din zona, si sa imi dauseama unde ne-au adus guvernele din ultimii 18 ani de zile, si patrundereaneconditionata in viata noastra a acestor furnicare si sursa de vanzare amancarurilor pline de chimicale si eur-i ce curg catre noi din rafturilesupermarketurilor, de care am fost obligati sa devenim dependenti.Am discutat astfel cu tanti Mita, o femeie de 60 de ani, nascuta si crescutala Moeciu, pentru care, anul 2008 inseamna unul mai prost de 100 de oridecat anul 1989 , atunci cand ea avea 20 de vaci, in plin comunism, careinsa generau lapte, branza, cas pe care tanti Mita il dadea la cooperativasau il vindea direct la Brasov in piata, si din care a reusit sa isi facacasa pentru ea si copii ei.Dupa 18 ani de capitalism salbatic, tanti Mita, care dupa trasaturile feteiarata tot la fel ca o femeie de 40 de ani din Bucuresti [ femeie a careisanatate este tocata de stres, zgomot, praf ] ,mai are doar 3 vaci care pascnumai pe muntii din zona Moeciu, insa vrea sa mai renunte la inca doua vaci,pentru ca,centrul de colectare a lapteului de la Bran s-a desfiintat,intrucat nu mai aveau cui sa vanda laptele si produsele din lapte, astfelincat nu are sens sa se mai ingrijeasca de trei vaci.Va mai pastra una singura, pentru ca, zice tanti Mita, nu intelege cum de 'beti voi vopseaua aia alba de-i zice lapte , care are miros asa de zici ca-isampon si care sta in cutiile alea de aluminiu' si are dreptate. Daca teuiti la consistenta laptelui de vaca de munte, il vezi cat de gros si degras este, mai ales pentru copii si batrani fiind adevarate surse desanatate, daca vezi cum se face branza, fara pastile, fara cheaguri, iti puiin primul rand o intrebare : Daca centrele de colectare a laptelui de laacesti producatori s-au desfiintat, astfel incat ei , SINGURII CARE PRODUCECOLOGIC SI SUNT SURSA DE PRODUSE SANATOASE, fiind deliberat trimisi infaliment, de unde naiba iau astia de la Danone, Milli sau Tnuva laptelepentru produsele lor ?Mai tineti minte de scandalul din 2007 cand compania Danone a fost amendata,in iulie, de catre Autoritatea Veterinara deoarece nu a informat despreimporturile de materie prima, dar reprezentantii companiei spus ca nu auaflat la timp despre aceasta prevedere legala ? Scandalul s-a chemat'dioxina in iaurt' si pana la coada, Danone a iesit ca nu folosestesubstante nocive in iaurturile sale si a urmat apoi o intreaga mascarada cuTeo Trandafir plimbandu-se in halat prin fabrica si adaugand la kilogrameledeja existente, altele , in timp ce manca dintr-un iaurt al acesteicompanii.Potrivit infomatiilor furmizate de Autoritatea Nationala Sanitar Veterinarasi pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) valoarea amenzii data firmei Danonea fost de 10.000 de lei, insa atunci am aflat faptul ca, singura legaturaintre produsele facute de Danone si laptele sanatos de vaca , este doarculoarea alba.Am mai aflat astfel ca Danone a fost amendata pentru ca toata'materia prima' [ asa se cheama chestia din care se face lapte si iaurturi,domnilor, nu se numeste in actele de import lapte, pentru ca nu este lapteci 'materie prima' ] adica pulberile alea albe care apoi se dizolva in apa,pastilutele, cheagurile alea pline de chimicale, se IMPORTA. Mai nimic nu secumpara din Romania , de la producatori astfel incat SUNTEM OTRAVITI LENT SINI SE BAGA ACESTE SURSE DE CANCER IN CORP si ne miram de explozia numaruluide decese din cancer. Se mai cumpara lapte de la producatorii care au ferme,insa vacile alea si laptele lor, in conditiile in caremananca furaje chimicale, si tot felul de nutrienti, numai lapte sanatos nu dau.Iar tanti Mita, care in viata ei nu a conceput ca vaca ei sa manance altcevadecat iarba grasa de pe pajistile muntilor din Moeciu-Bran, a ajuns in raiulcapitalist sa mai aiba doar 3 vaci fata de cele 20 detinute in timpul iaduluicomunist....Din pacate nu mai avem timp sa ne hranim sanatos si acceptamaceste otravuri care ni se servesc industrial. Un cunoscut, care are facultatea de microbiologie facuta mi-a zis : ' Iulian, la cat lapte sevinde in Romania si in general in lume, tu chiar crezi ca exista atatea vaci, bivolite, oi sa capre sa il genereze? daca ai stii ce se baga in mancarea noastra ai innebuni' , si i-am spus sa nu imi zica...ca sa continui sa mamint frumos.Duceti-va copii la o pensiune de la munte si dati-le o saptamana lapte, iaurt, cas, branza sau unt de stana, sa vedeti cum capata culoare rosie in obraji in locul palorii zilnice..Numai de noi depinde ca acesti ultimi mohicani, asa cum este si tanti Mita,sa nu dispara cu totul, si numai daca ne vom orienta ca turismul rural,ecologic, si vom cumpara de ei produsele naturale sanatoase, vom putea sa-isalvam pe cei care tanti Mita , vom putea sa ne mai salvam cat de cat sisanatatea noastra, si vom reusi sa-i boicotam pe Danone, Milli sau Tnuva si otravurile servite de acestia.Stiti de ce ? pentru ca laptele adevarat de la vaca lui tanti Mita, sestrica in 24 de ore, in vreme ce laptele de la Danone, Milli sau Tnuva, asacum scrie pe cutiile alea de carton cu folii de aluminiu la interior, aretermen de valabilitate si cate 12 luni de zile !!! De la aracetul pus in el.- text sosit prin cararile Internet-ului, fara indicarea autorului - DATI MAI DEPARTE, LA CATI MAI MULTI CUNOSCUTI, CA SA SE STIE CUM SUNT ROMANII INTOXICATI DE CATRE STRAINII CARE AU VENIT LA NOI CA SA SE IMBOGATEASCA, FARA SCRUPULE, PE SPINAREA NOASTRA. NU VA POT INDEMNA SA NU MAI CUMPARATI PRODUSE LACTATE DE LA ACESTE FIRME, DEOARECE AM VAZUT CE S-A INTAMPLAT IN ZILELE CAND AM FOST INDEMNATI SA NU MAI CUMPARAM BENZINA DE LA STATIILE DE BENZINA.. INGHESUIALA A FOST ATUNCI SI MAI MARE, FATA DE ZILELE NORMALE.. NE MERITAM SOARTA, FIINDCA NU SUNTEM UNITI! "

Minunatii...







25 martie 2009

Dar de la Mariana...


ÎN CRINII ALBI...În crinii albi îţi văd neprihanirea,Marie, Maică a Fiului de Sus.În lacrima tăcută văd iubireaŞi-n ochi duioşi îţi tremură privireaDe Maică sfântă-a Domnului Iisus.Îţi pleci uşor privirea-nceţoşată,Iar inima-ţi tresaltă de uimire...Un înger ţi se-nchină de îndată,Tu tremuri tot ca trestia înaltă,Şi-n piept se-adună valuri de iubire.Nu îndrăzneşti să-ţi mai rosteşti suspinul,Te farmecă prezenţa îngerească.De dincolo de nori tu vezi seninulŞi ştii c-acesta ţi-e acum destinulSă laşi sfios ca Fiul să se nască.Nu poţi altfel că tu ai fost aleasăŞi vrei ca roabă-a Cerului să fii!...Îţi ştii podoaba sfântă de mireasăŞi inima şi dorul nu te lasăCă ştii c-aceasta-i pentru veşnicii...Şi te supui cu-atâta frumuseţeDorind a lumii dulce mântuire.Iar sufletul tânjeşte să-L răsfeţeŞi să-I şoptească sfintele poveţeCelui venit de Sus doar din iubire.Dorim şi noi s-avem neprihănireaDe robi ca tine-ai Tatălui din ceruri.Mereu la El să ne-aţintim privirea,Să învăţăm ce dulce e jetfireaCând cu Hristos trăim curat de-a pururi.
25 martie 2009 19:06


Tot primavara, tot la bloc...











23 martie 2009

Despre...criza

Valeriu Gafencu a trecut la Domnul pe 18 februarie 1952. Iata un fragment din cartea din imagine -fragment intitulat "Despre criza" :
"- Valeriu, care este fondul crizei de azi?
-Ateismul.
-Ce vezi in lumea de azi?
-Vad un haos interior, o descompunere care merge spre nihilism, caci oamenii sunt obsedati de nimicul materiei, de fictiunea formelor, de epuizarea senzuala, de istoricismul fara transcendenta, de ceremonialitatea fara Dumnezeu, de consumatorismul fara spiritualitate, de falsitatea ce se ascunde sub autozeificarea omului. Dezastrul se desfasoara pe toate liniile de forta ale vietii omenesti. E necesara multa suferinta pentru reorientarea spirituala a lumii si pentru schimbarea modului ei de viata.
- De ce a lasat Dumnezeu lumea sa intre in criza in care se gaseste dupa aproape 2000 de ani de crestinism?
-Criza nu e a lui Dumnezeu, nici a credintei, ci a libertatii constiintei oamenilor. Oamenii ultimelor secole au desacralizat lumea, au pustiit sufletele, au exacerbat senzualitatea, s-au lasat prada orgoliului materialismului si ateismului. In acelasi timp si fortele satanice sunt mai ascutite si mai bine organizate in secolul XX decat in primul veac crestin.Modul in care pier sfintii ucisi de fiara in secolul XX este mult mai draconic, mai pervers, mai total, mai bine studiat, mai cumplit decat au fost ucisi martirii primelor veacuri ale catacombelor.Milioanelede crestini de azi nu sunt la nivelul spiritual al catacombelor, dar in acest secol sfintenia si martiriul sunt mai mari ca oricand prin intensitate si forme de manifestare. Dusmanii crestinismului, cei care au provocat martiriul, vor acum sa-i acopere existenta si sa-L faca uitat pe Hristos in lume, dar se inseala si se dovedesc neputinciosi. Ei au reusit sa stapaneasca lumea dar au facut sfinti si martiri. Au reusit sa inchida gura oamenilor, dar lumina sfintilor n-au reusit sa o acopere. Dumnezeu lucreaza in lume si prin oamenii necredinciosi. Asa pare a se descifra rostul crizei pe care o strabate secolul XX: curatirea necesara unei trepte mai inalte de spiritualitate si vietuire.
-Care ar fi modalitatile de iesire din criza?
- Intoarcerea la Hristos. este necesara o elita crestina care sa nu paraseasca poporul, ci sa lupte cu indrazneala contra tuturor formelor de impilare si inrobire a lui.Poporul nu poate fi aparat numai prin pomeni si rugaciuni, adica prin formalism sec, ci si prin lupta, indrazneala si putere. Lumea asta e in stapanirea lui Hristos si crestinii nu au voie sa o paraseasca. Nu exista nici o acuzatie mai grava decat sa se spuna ca Biserica a parasit poporul, caci atunci L-a parasit pe Hristos, oricate dogme ar fi stabilit si respectat ea."
Atunci era o criza, acum e alta criza... de fapt e aceeasi criza, care se adanceste tot mai mult si imbraca forme de manifestare tot mai cumplite. "Ciudat" cat de actuale sunt cuvintele lui Valeriu Gafencu...

9 martie 2009

Parintele Teofil Paraian



Parintele Teofil Paraian


"Credinta nu e ca un curs la fara frecventa. Trebuie sa o traiesti zi de zi" Parintele arhimandrit Teofil Paraian este unul dintre duhovnicii-reper ai Ortodoxiei. La usa chiliei sale bat zilnic crestini veniti din toate zonele Romaniei, fie pentru a fi spovediti, fie pentru a primi un sfat de indreptare pe calea credintei in Dumnezeu. Cuvantul sfintiei sale este sorbit cu nesat, si din cele peste 30 de carti pe care le-a scris, si in conferintele pe care le tine in toata tara. Nascut pe 3 martie 1929, in satul Toparcea din judetul Sibiu, din parintii Ioan si Elisabeta, a primit la botez numele Ioan. Este cel mai mare din cei patru frati ai familiei sale. De cand era foarte mic a ramas fara vedere. Este licentiat in Teologie la Sibiu (1952), iar din anul 1953, se afla in obstea manastirii Brancoveanu - Sambata de Sus, sub numele monahicesc de Teofil. I.P.S. Antonie Plamadeala l-a hirotonit preot pe 13 mai 1983, iar din anul 1988 este arhimandrit. L-am intalnit pe parintele Teofil la Sambata, intr-o zi de februarie a acestui an, cand iarna ce paruse a uita sa mai vina ingropase Muntii Fagarasilor in zapezi. Parintele ne-a intampinat cu bucurie si caldura in chilia sa plina de carti. Si ne-a umplut inima de speranta, chiar daca nu s-a ferit sa vorbeasca despre relele veacului."Mergi duminica la biserica?"- Parinte Teofil, sunteti unul dintre cei mai cautati si iubiti duhovnici. Ati tinut zeci de conferinte in toata tara. Simtiti mai bine ca orisicine pulsul credintei acestui popor. Care credeti ca este cel mai mare pacat al lumii romanesti astazi?- Pacatul necredintei. Oamenii nu tin seama de Dumnezeu, adica nu sunt convertiti. Aceasta este concluzia la care am ajuns dupa 25 de ani de cand sunt in slujba de duhovnic. Cei mai multi nu stiu de Dumnezeu, il neglijeaza, fara sa aiba constiinta faptelor lor. Sunt oameni care sustin ca au credinta in Dumnezeu, dar nu stiu sa-ti spuna ce fac pentru credinta lor.

Curtea interioara a Manastirii Sambata
Majoritatea pretind ca se silesc sa fie oameni de treaba. Exista insa si persoane care nu cred in Dumnezeu si sunt oameni de treaba, si exista si persoane care zic ca au credinta in Dumnezeu, dar nu-s oameni de treaba. Cei care nu merg la biserica nu se pot numara la credinciosi, chiar daca spun ca au credinta in Dumnezeu. Una din intrebarile esentiale pe care le pun celor care vin sa se spovedeasca la mine este aceasta: "Mergi duminica la biserica?". Daca nu merge la biserica, ii spun clar: la pagani te numar, la necredinciosi. Unora li se pare ciudat ca le spun asta lor, care vin sa se marturiseasca la mine, deci manifesta credinta. Dar am dreptate. Pentru ca acela care nu merge la biserica nu se poate bucura de partasia cu Dumnezeu si de toate tainele, de binecuvantarile care se dau in biserica, de cuvantul lui Dumnezeu care este rostit solemn acolo, de comuniunea cu ceilalti credinciosi... Sunt atatea lucruri pe care nu le poti avea decat in biserica. Cel care nu merge la biserica nu are credinta, sau nu are atata credinta cat sa-l duca la biserica. Cred ca pacatul cel mai mare, de care lumea nu e constienta, este necredinta. De altfel, in Filocalie, la Sfantul Antonie cel Mare, e scris ca cea mai grea boala sufleteasca si cel mai mare pacat este necredinta si, implicit, necunoasterea lui Dumnezeu.- Cum de vin sa se spovedeasca oameni care nu au o viata religioasa regulata? - Vin, pentru ca ii trimit parintii, pentru ca au intrat intr-o traditie... Prin partile astea, de pilda, foarte multi oameni se spovedesc numai in postul Pastelui. Despre acestia eu zic ca nu au o viata religioasa adevarata si nu sunt convinsi de necesitatea spovedaniei si de importanta impartasaniei. Uneori ii mai intreb: "Daca n-ar fi postul Pastelui intr-un an, te-ai mai spovedi?". Si nu stiu ce sa-mi raspunda. Credinta nu e ca un curs la fara frecventa, credinta trebuie sa o traiesti zi de zi.- Foarte multi oameni vin la biserica din superstitie, ca sa le mearga bine sau ca sa fie vazuti si respectati in comunitate. Sunt acestia mai credinciosi decat cei care merg rareori sau deloc la biserica, dar implinesc, in rest, poruncile lui Dumnezeu?

In chilia plina de carti, de icoane si asaltata de credinciosi
- Dragul meu, stii cati merg la biserica regulat in Bucuresti? Unu la suta. Poetul Ioan Alexandru, Dumnezeu sa-l odihneasca, a spus asta si eu il cred. Iar Inalt Preasfintitul Serafim, pe cand era vicar la Sibiu, mi-a spus ca acolo merg la biserica doi la suta. Am mai vorbit cu un preot din orasul Victoria, de aici, din apropiere, si mi-a spus ca acolo merg cam patru la suta. Deci, foarte putini. Acum, referitor la intrebarea dumitale, eu cred ca cineva care merge, totusi, la biserica are cel putin atata credinta cat sa mearga la biserica. Mi-au spus unii ca ei nu merg la biserica, pentru ca acolo vin si oameni care nu sunt cumsecade, care fac rele dupa ce ies de la slujba etc. Si le-am spus: "Dragii mei, sa stiti ca aceia au mai multe sanse la mantuire. Si-apoi, trebuie sa mergeti la biserica, pentru ca sa fie acolo si oameni cumsecade"."Sfanta cruce culca-ma, Duhule desteapta-ma!"- Pana la urma, toate regulile din Biserica si toata stradania noastra are un singur scop: iertarea pacatelor, mantuirea. Ati fost vreodata intrebat de un crestin cum poate sa se mantuiasca?- Poate ca nu mi-a fost pusa intrebarea asa de direct, dar sunt destui cei care au vrut sa afle cum se pot apropia de Dumnezeu - ceea ce inseamna acelasi lucru. Eu mi-am dat licenta in Teologie, cu o lucrare despre mantuire in Noul Testament - pentru ca am considerat ca asta e lucrul cel mai de capetenie pentru crestin. Si le spun, fara sa astept sa ma intrebe, ce au de facut pentru a se mantui. Dar oamenii nu se intereseaza, in general, cum sa se mantuiasca, pentru ca nu au in vedere mantuirea.

Bijuterie de lemn. Una din portile manastirii
Cel mult, ei sunt preocupati sa fie oameni cumsecade, sa respecte niste norme morale si regulile societatii. Asta o poate face insa si un ateu de treaba. De aceea, nu ma multumesc cu declaratiile oamenilor, ci le cer ceva concret: sa mearga duminica la biserica, dar nu doar ca sa aprinda o lumanare si sa plece. De obicei, se spune ca atunci cand cineva face asta, lumanarea o pune in locul lui, iar lumanarea ramane in locul ei. Adica, nu ti-e de nici un folos. Al doilea lucru: le cer sa se roage dimineata si seara, si la masa, pe cat posibil din cartea de rugaciuni, pentru ca ei singuri nu stiu toate rugaciunile trebuincioase. Cand eram copil, m-am trezit intre parinti cu practica aceasta, de a ne ruga. Dimineata nu se prea intampla, pentru ca era multa treaba de facut. Mama se mai ruga, dar mai facea si altele in acelasi timp. Isi turna apa sa se spele si spunea: "Tatal nostru Carele esti in ceruri, sfinteasca-se numele tau...". Dar seara, faceam rugaciune anume, in genunchi sau in picioare, la icoana. Si cand ne asezam in pat fara rugaciune, zicea mama: "Mai, copchii, treceti la rugaciune, nu va puneti ca caii". Se spunea ca "si hita-si face cruce, cand s-asaza sa se culce", numai caii nu. Si-apoi ziceam rugaciunile pe care le-am invatat de la mama. Erau rugaciuni populare, pe care acum nu le mai zic. De exemplu, spuneam: "Sfanta cruce culca-ma, Duhule desteapta-ma, Fiule umbreste-ma, Precesto (Maica Domnului) pazeste-ma! Pre prea sfanta cruce-o fac si ma culc noaptea cu drag, si o fac pe trupul meu, numele lui Dumnezeu, biserica cereasca, cantare ingereasca, Dumnezeu sfantul de boala sa ne pazeasca si sa ne mantuiasca". Sau: "Cruce-n cer, cruce-n pamant, cruce-n locul in care ma culc, cruce-n casa, cruce-n masa, ingerii prin jur de casa, Dumnezeu cu noi la masa". Asta mi-a placut, si-mi place. Arata ca taranul roman il are aproape pe Dumnezeu, ca pe cineva foarte drag, care sta cu el la masa. Si: "Sfanta cruce, arma dulce, fii cu mine un m-oi duce!". Cand ne asezam la masa, mama zicea: "No, haideti la Tatal nost, sa ne putem apuca sa mancam". Adica n-aveam voie sa mancam, pana nu ziceam Tatal Nostru."Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol"- La 40 de zile dupa ce a plecat la cele vesnice, parintelui Paisie Olaru de la manastirea Sihastria i s-a aratat in vis ucenicului sau si i-a spus ca e tare greu sa te mantuiesti. Daca un parinte cu viata imbunatatita ca acesta spune asa ceva, noi, pacatosii, cum putem nadajdui la mantuire?- Noi nu trebuie neaparat sa traim viata parintelui Paisie sau a atator alti parinti imbunatatiti sau sfinti, ci trebuie sa ne facem datoria noastra de crestini si avem sanse la mantuire. Eu sunt sigur ca merg in Rai. Cineva poate sa spuna ca sunt mandru. Dar nu pentru faptele mele cred ca merg in Rai, ci pentru bunatatea lui Dumnezeu. Nu se poate sa fi facut Dumnezeu Raiul ca sa-l tina gol. Trebuie sa ne potrivim cu Raiul, sa ne placa in Rai si sa ne silim sa-l castigam, si-l vom castiga. Caci Dumnezeu este Dumnezeul milei si al indurarilor. La slujbe auzim mereu ca Dumnezeu bun si iubitor de oameni este. Pai, de ce sa nu credem ca e bun si iubitor, si de ce sa ma indoiesc ca ma va milui si mantui si pe mine?- Le spuneti oamenilor care va cauta sfatul cat pierd necunoscandu-L pe Dumnezeu?- Draga, pe oameni nu-i intereseaza atata semnificatia faptului de a trai in legatura cu Dumnezeu, ci daca-i poti indruma catre o practica anume. Si le spun: "Uite, cand pleci undeva, iti faci cruce; cand te apuci sa lucrezi ceva, te inchini si zici Doamne-ajuta!; la fel cand te asezi si cand te ridici de la masa...". Daca face asta, se apropie de Dumnezeu, se gandeste mai des la Dumnezeu si la poruncile Sale. Ajunge sa constientizeze faptul ca Dumnezeu e o realitate. Pentru cei mai multi, Dumnezeu e o poveste, o idee, o abstractiune, o probabilitate... Oamenii care se lipsesc de Dumnezeu in viata lor pierd ajutorul Sau, gandul la El si, pana la urma, Ii refuza dragostea Lui, care poate fi lucratoare in viata lor. Pe de-alta parte, la Dumnezeu nu se poate ajunge oricum. Vin la mine oameni, in postul Pastelui, sa se spovedeasca si bineinteles ca vor sa se si impartaseasca, dar unii trebuie opriti pentru pacatele lor. Unora le spun: "Mai, uite, ai facut asta si asta si nu te poti impartasi doi ani". Si el zice: "Dar nici acuma?".

Deci, vedeti ca nu inteleg... Altii inteleg si vin la mine si-mi spun: "M-ati oprit de la impartasire doi ani, iata ca au trecut". Dar in timpul asta au continuat sa faca aceleasi pacate, asa ca nu-i pot impartasi. Eu m-am orientat dupa Parintele Dumitru Staniloae, care in Dogmatica sa ii sfatuieste pe preoti sa nu opreasca de la impartasanie mai mult de trei ani. Eu asa am facut. Orice pacat ar fi facut omul, nu l-am oprit mai mult de trei ani. Se poate impartasi, daca in rastimpul asta s-a silit sa se depaseasca pe sine si sa nu mai repete pacatele. Altfel, daca il opresti 20 de ani, poti sa-l pierzi de tot pe bietul om. A venit unul la mine si mi-a spus: "Parinte, am facut un pacat mare, mare de tot". Isi omorase din greseala un copil, pe care il lovise. Facuse noua ani de inchisoare pentru asta. Si m-am gandit ca a stat atatia ani neimpartasit si l-as fi putut impartasi, dar a trebuit sa-l intreb daca merge la biserica, daca posteste, daca se roaga dimineata si seara. La toate mi-a raspuns: nu. Si atunci i-am spus: "Mai, frate, sa stii ca acestea sunt mai mari pacate decat acela ca ti-ai ucis un copil fara sa vrei"."In Biserica noastra se traieste superficial"- Spuneati ca vin putini oameni la biserica. Pe de alta parte, se observa ca tineretul este intr-o mare cautare de viata spirituala si incearca tot felul de experiente, straine credintei in Dumnezeu. De ce nu vin la biserica?- Pentru ca nu le-a atras nimeni atentia ca in Biserica il pot gasi intr-adevar pe Dumnezeu, si nu in alta parte. Tinerii sunt luati insa si de moda, pentru ca e interesant. Cand eram tanar, si eu am umblat si pe la sectanti si prin alte cercuri. Eram in clasa a zecea, cand am ajuns intr-un cerc de antropozofi. Erau acolo niste preocupari de inaintare in viata duhovniceasca. Sigur, in biserica nu aveam preocuparile astea. Ma duceam la biserica pentru ca asa am invatat in familie, pentru ca mergeau si altii de varsta mea... Si am ajuns la antropozofi, unde mi se parea ca e mai bine decat la biserica. De ce? Pentru ca mergeam la biserica, intelegeam cuvintele, dar nu si semnificatia adanca a lor si a tuturor gesturilor facute de preot si de credinciosi. Abia cand am ajuns la Facultatea de Teologie am aflat comorile Ortodoxiei. Am simtit intotdeauna ca in Ortodoxie e adevarul si aici e rostul meu. De aceea am si mers la teologie, unde m-am lamurit... Tare-mi placea la sectanti, imi placeau cantarile si mai ales predicile lor. N-am fost insa sectant. Mai degraba antropozof as fi putut fi, pentru ca erau niste idei foarte antrenante. La un moment dat, singur nu mai stiam ce-i cu mine, ce sunt. Imi placea cum se punea problema la antropozofi, dar antropozofia se ocupa de om, iar pe mine nu m-a interesat atata omul, cat Dumnezeu. A trebuit sa ma dumiresc singur, ca nu mi-a spus nimeni asta atunci. Curentul antropozofic a fost intemeiat de un evreu din imperiul austro-ungar, Rudolf Steiner. El a fost antropozof, dar n-a fost sfant. Sfantul Ioan Gura de Aur n-a fost antropozof, dar a fost sfant. Aveam nevoie atunci sa-mi spuna cineva asta si sa ma intrebe: pe care ti-l alegi? Sigur l-as fi ales pe Sfantul Ioan Gura de Aur, ca e sfant. Dar nu mi-a spus nimeni asta. Acum eu pot sa le spun celor care ratacesc. Domnule, in Biserica noastra se traieste superficial - si din punct de vedere al cunostintelor, si din punct de vedere al practicii - si asta as vrea sa se stie."Rugaciunea Inimii m-a ajutat sa nu ratacesc drumul"- Vietuiti intr-o manastire legata de numele unui mare duhovnic transilvanean, parintele Arsenie Boca. Stiu ca ati avut cel putin o intalnire in viata sfintiei voastre cu el.- Da. El m-a invatat Rugaciunea Inimii sau, cum o numea parintele Arsenie, rugaciunea cu care se mantuiesc calugarii. Parintele Arsenie Boca a fost aici in manastire din 1939 pana in 1948. In 1942, am venit si eu sa ma calugaresc. Aveam 13 ani si jumatate. Dar parintele Arsenie mi-a spus ca nu se poate, pentru ca mitropolitul Nicolae Balan, care a refacut aceasta manastire, a vrut ca aici sa fie numai monahi absolventi de Teologie. Ne-am inteles sa-mi continui scoala. Parintele, care avea scoala multa, mi-a spus ca e bine sa merg la scoala, dar scoala nu ma va mantui.

Iarna la Sambata
Eu aveam gandul sa ma calugaresc, dar nu oriunde, numai aici, sa fiu langa parintele Arsenie, si pentru ca am simtit ca aceasta manastire este deosebita. Ei, si cat am stat de vorba cu parintele Arsenie, el m-a invatat cum sa spun in gand Rugaciunea Inimii, lipind-o de respiratie: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!". Asta m-a ajutat cel mai mult in viata si cred ca datorita rugaciunii nici n-am ratacit drumul. Rugaciunea asta are darul de a te descoperi tie insuti. Te intalnesti mai intai cu tine si apoi cu Hristos. Rascoleste in adancuri de gand, de fiinta omeneasca. Rugaciunea Inimii mi-a dat bucurii extraordinare, de, la un moment dat, credeam ca nu le mai pot suporta, ca nu mai aveam mult sa mor de bucurie. Asa ca am raspandit rugaciunea cat am putut. O mentin din 1942, ca mijloc de imbunatatire sufleteasca.Pe parintele Arsenie l-am cunoscut putin, dar ce mi-a spus in 1942 si in 1965 - ca l-am revazut abia dupa 23 de ani - a fost destul pentru toata cealalta vreme a vietii mele. In 1965, lucra ca pictor la Bucuresti, ca-l scosesera din manastirea de la Prislop si din preotie. L-au scos comunistii, dar cu mana episcopului de Arad, caci comunistii erau ca dracii, nu voiau sa fie ei acuzati de ceva si atunci si-au gasit unelte in ierarhia Bisericii. Pentru ca in Biserica sunt atatia intrusi care n-au credinta in Dumnezeu. Asta e realitatea, nu vorbesc fara temei. In sfarsit, in 1965, eram insotit de un tanar student, astazi preot in Sibiu, parintele Simion Sasausan, si lui adresandu-i-se, parintele Arsenie a spus: "O sa te faci preot, sa fii intelegator fata de neputinta omeneasca". Cred insa ca mi se adresa si mie indirect, ca eu nu eram preotit atunci. Si mai cred ca acest cuvant al parintelui Arsenie este cel mai important rostit de sfintia sa. Toate celelalte sunt bune, folositoare, dar acesta este fundamental.M-am mai intalnit iarasi cu parintele Arsenie in 1971, 1972, in cateva randuri, dar niciodata cu folosul pe care l-am avut in 1942 si in 1965. - Nu ne-ati spus cum v-ati calugarit.- Dupa liceu, am mers la Sibiu sa fac Teologia. Si imi trebuia aprobarea mitropolitului Nicolae Balan, ca eram un caz special, fiind fara vedere. Am intrat la mitropolit si am pus problema gresit, i-am spus ca vreau sa devin preot. La care el imediat s-a scuturat de mine, mi-a spus ca nu se poate, pentru ca nu am vedere. Am revenit mai tarziu, cu sustinere din partea cuiva care il cunostea si spunandu-i ca vreau sa fac Teologia. Iar el mi-a raspuns ca Teologia pot sa o fac, dar nu voi putea fi preot. Si am urmat Facultatea de Teologie, dar sa stii ca am iesit din facultate zdruncinat in credinta mea. In facultate mi-au strecurat indoiala, de ajunsesem sa ma intreb, in timp ce se citea Evanghelia de la Sfantul Ioan, daca el a scris-o intr-adevar. Asa eram de confuz incat, dupa terminarea facultatii, cand m-a intrebat mitropolitul daca vreau sa merg la Sambata, sa ma calugaresc, i-am spus ca nu sunt hotarat. Pana la urma m-am decis datorita unei imprejurari binecuvantate de Dumnezeu si atunci mitropolitul mi-a spus: "Am asteptat hotararea asta".- Ne puteti dezvalui ce anume v-a determinat sa va calugariti?- Sigur, eu n-am nimic de ascuns. Intr-o duminica a Sfantului Grigore Palama, care a fost mare rugator al Rugaciunii Inimii, s-a citit Icosul sfantului si mi-a placut tare mult. Atunci, pe loc, mi-a venit in minte un gand: "Sfantul Grigore Palama a fost calugar, Biserica pretuieste calugaria, eu n-am nici o piedica sa ma calugaresc, deci am sa ma calugaresc. Pe 1 aprilie 1953 am venit aici la manastire si sa stii ca mi-am gasit calea".

Claudiu Tarziu
sursa: http://www.formula-as.ro




Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin
 
◄Design by Pocket