19 februarie 2009

De ce nu-mi plac blogurile "ortodoxe"

Am avut un asemenea blog.Si sigur ca am intrat in relatii "virtuale" cu cei care aveau si ei acest "tip" de blog. Fara a generaliza, trebuie sa spun totusi ca in majoritatea lor sunt oameni care au o idee foarte inalta despre inteligenta lor si un soi de convingere - eronata- despre "misiunea"pe care cred ei ca o fac. Problema e ca pe Hristos Domnul Il marturisesti cu viata ta, cu fiinta ta, mai putin -si mai rar- cu vorba. Cand Il "marturisesti" prea mult cu vorba, fara sa ti se fi dat aceasta, viata ta de crestin ortodox sufera. Vrajmasul foloseste orice gest al nostru spre a ne pierde - e nevoie de multa maturitate duhovniceasca, de mult har, ca sa mai vezi macar partial acest lucru.
Cand Il poti marturisi cu vorba pe Hristos Domnul? Cand ai ajuns sa iubesti toti oamenii, in primul rand. Pana nu ai ajuns aici, esti foarte vulnerabil. Asa se face ca pe aceste bloguri se starnesc tot felul de "certuri" sau, mai rau, se foloseste lauda la tot pasul. Ca ar fi diferente de opinii si s-ar purta discutii n-ar fi nimic, dar cand din "discutiile" astea reiese o stare de aroganta, de neingaduinta, de agresivitate, atunci se compromite chiar "ortodoxismul" pe care il "predici". Atunci se vadeste diferenta dintre ceea ce "predici" si ceea ce traiesti tu launtric. In ceea ce priveste laudele care abunda aici, -e chiar mai rau. Pacatul fundamental al omului este mandria - iar Sf. Parinti ne invata ca in lupta noastra cu patimile din noi, lupta impotriva mandriei este cea care nu se sfarseste decat cand trecem la Domnul. E lesne de inteles de ce laudele vatama duhovniceste mai rau decat orice. Am zis ca nu generalizez. Nu toate blogurile ortodoxe sufera de aceste "orbiri", dar majoritatea, da. Ar mai fi multe de spus, despre ipocrizie, despre "afara e vopsit gardul..." s a -oricum , pentru mine aceste constatari au fost mai mult decat suficiente pentru a ma convinge sa ies din acest "joc" periculos. Nu ma consider intarita duhovniceste, ma lupt cu propriile-mi patimi, nu cred gandurilor mele, nu am incredere in inteligenta mea, nu tin sa am dreptate, cred ca trebuie sa am o viata care sa vorbeasca despre Dumnezeu prin ea insasi.
Iar ceea ce era sau este de spus despre Domnul, au spus-o si o spun sfinti parinti imbunatatiti, in care viaza Hristos Dumnezeu. Mie mi-e rusine sa vorbesc despre Domnul cata vreme nu am o viata nepatimasa.

2 comentarii:

  1. sunt complet de acord cu parerile exprimate de tine in acest post.

    RăspundețiȘtergere
  2. Daaaa?...Cata tristete am avut atunci!Si cata indoiala -adica poate era mai bine sa tac...Iti multumesc.Pretuiesc mult blogurile voastre, al sotiei tale si al tau,Dumnezeu sa va aiba in paza Lui!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Widget for Blogs by LinkWithin
 
◄Design by Pocket