Speriata.

Din ce in ce mai mult simt nevoia sa ma refugiez in natura. Ca o fuga speriata la pieptul mamei. Sunt intr-adevar speriata. Si nu inteleg deloc. Cum putem fi atat de nepasatori la tot ce ne inconjoara, la frumusetea coplesitoare care se revarsa dintr-un tainic preaplin pretutindeni. De ce cautam mereu altceva. Cum reusim sa ne mintim singuri in halul asta. De unde aceasta neostoita nevoie de a ne face remarcati - ce obositor si inutil!... Cum putem fi atat de paradoxali in negativ. Ar fi suficient sa ne impartasim unii de altii asa cum suntem. Nu vedem armonia din jurul nostru. Tesatura de iubire. Linistea vesela. Pe toate tinem mortis sa le inlocuim cu contrafacute, cu nenaturale, cu nefiresti, cu raceala si ceata. Si mult zgomot aiuritor. Mi-au trebuit zeci de ani ca sa observ ca bobocii liliacului sunt exact ca samburii de strugure. Din nou aceeasi "amprenta". Precum apele care brazdeaza pamantul si venele care brazdeaza trupurile noastre si nervurile frunzelor... Marturii-chemari ale aceluiasi Creator Care nu oboseste sa ne sustina... Aceasta matrice comuna. Acest tot formidabil si de-o maretie de negrait in care suntem prinsi spre a ne implini. "De ce muriti?"

De unde am pornit si unde am ajuns...

Mi se pare o minune. Una foarte simpla si evidenta.

Ma gandeam ce dar este faptul ca vedem colorat...

Invierea Domnului la Manastirea Antim

La sfarsitul Sfintei Liturghii

Hristos a inviat!

Campanie "Sa daruim cuvantul lui Dumnezeu"

SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU
12/04/2009 la 17:21 (ISPITE CONTEMPORANE) Tags: campanie, cuvintul lui Dumnezeu

Dumnezeu ne-a lăsat porunca milosteniei, cerîndu-ne să-i hrănim pe cei săraci. Dar scris este: Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4). Astăzi, după cum vedem, sufletul suferă de foame mai mult decît trupul.
Internetul ne intră în case, informîndu-ne în legătură cu pericolele care ne pasc la ora actuală, legate de microcipuri, ecumenism, Noua Ordine Mondială, globalizare, New Age, Antihrist ş.a.m.d. Există, însă, locuri, este vorba mai ales de mediul rural, unde asemenea informaţii nu pătrund, deoarece mass media oficială are grijă să “îi protejeze” pe oameni ca să nu afle mai nimic. De aceea, lansăm campania SĂ DĂRUIM CUVÎNTUL LUI DUMNEZEU.
Obiectivele campaniei: răspîndirea cuvîntului scris despre subiectele de gravitate maximă, nediscutate aproape deloc în mass media oficială.
Modalitatea de lucru: cumpărarea şi răspîndirea revistelor creştin ortodoxe care scriu despre subiectele vizate în spitale şi la ţară.
1. În spitale, oamenii simt nevoia să citească orice; de o revistă dăruită într-un salon pot beneficia mai mulţi oameni. Apoi, revista poate fi dusă şi în alte locuri (chiar şi la ţară), unde este mare nevoie de asemenea informaţii.
2. Oricare dintre noi poate cumpăra asemenea reviste şi să le dăruiască în satul unde s-a născut, în satul bunicilor sau în oricare alt sat pe unde se întîmplă să ajungă, mai ales preoţilor, cadrelor didactice şi oamenilor cu carte, în general.
Primul pas: Spre a pune temelie acestei campanii, împreună cu o prietenă, ne-am făcut pe timp de un an zece abonamente la revista lunară “Credinţa Ortodoxă”. Ne-a costat puţin, deoarece directorul revistei se încăpăţînează să o menţină la preţul de doar 2 lei pe număr. Aceste reviste urmează să le împărţim în spitalele ieşene, iar unele le vom duce la ţară, unde sperăm să rodească lucrarea cea bună. Un abonament pe un an pentru un număr costă doar 12 lei. Oricine ar putea face pentru sine abonament la această revistă (sau la alte asemenea), să o citească şi să o dăruiască apoi într-un spital.
Abonamentele la revista „Credinţa ortodoxă” pentru anul 2009 se fac la preţul de 2 lei pe lună. Pentru abonaţii din Europa şi pentru cei din alte continente preţul este de un euro pe lună. Pentru a susţine apariţia revistei, aflată continuu în dificultăţi financiare, faceţi cât mai multe abonamente. Trimiteţi mandatul pe adresa: Enache Ioan, Calea Mărăşeşti, nr. 185, bl. E6, et. 2, ap. 7, Bacău – 600073, judeţul Bacău. Scrieţi limpede adresa dvs. şi menţionaţi perioada abonamentului.
Sursa: http://www.credinta-ortodoxa.ro/
Vă rugăm să sprijiniţi această campanie prin promovarea ei pe siteuri ortodoxe şi în presa scrisă de profil, cît şi prin participare concretă la această acţiune. Aşteptăm sugestii, comentarii şi veşti bune.
Vă mulţumim!

Suntem prea destepti...

Se mai face oare diferenta azi intre inteligenta lumii acesteia si intelepciunea lui Dumnezeu? Intre trufie si smerenie? Mi se pare ciudat ca oameni atat de inteligenti, cultivati, cititi, se lasa prinsi in capcana asta si incearca sa impace ceea ce este de neimpacat.Vorbesc de crestini. Noi citim atat, mergem la biserica, ne rugam, facem atatea lucruri care tin de credinta, dar parca nu am inteles nimic. Nu doar ca nu reusim sa traducem in fapta ceea ce stim teoretic ca avem de facut, dar nici la nivel mental, de intelegere reala , nu stam bine. Cu cat ne golim mintea de "informatiile"lumii acesteia, de "descoperirile" si "cunostintele"ei, cu atat facem loc lui Dumnezeu pentru a ne umple El cu adevarate informatii, descoperiri si cunostinte. Tot ce ne chinuim sa invatam din lumea asta ne face trufasi - inevitabil. Tot ce vrea sa ne invete Dumnezeu ne smereste -inevitabil. Vrem sa fim blanzi, modesti, milosi, iertatori.... n-avem cum, toate astea tin de iubire, nu sunt exterioare ei, iar iubirea tine de golirea de sine, mai ales de parerile tale, ambitiile tale, atasamentele tale de orice fel... Parintele Sofronie vorbea de o mare piedica pe care a avut-o in drumul sau spre Dumnezeu -pasiunea lui pentru pictura. Era pictor, unul de mare talent, talentul il avea de la Dumnezeu, doar nu era patima, cum ar fi putut gandi ca pasiunea pentru pictura era ceva la care trebuia sa renunte? O prietena imi spunea sa nu mai fac asemenea "comparatii", in intelesul ca asemenea oameni sunt sfinti, noi nici nu putem visa la asa ceva. Dar nu e porunca, sfintenia? Dar "sa va iubiti unii pe altii precum Eu v-am iubit" nu asta inseamna? Ca sa ne iubim unii pe altii precum Domnul ne-a iubit, nu inseamna sa devenim sfinti? Am putea iubi precum ne-a iubit Domnul fara sa fim sfinti? Ce porunci vrem sa plinim noi? Ce am inteles noi din toata Sfanta Evanghelie? Doamne, suntem prea destepti ca sa mai devenim sfinti!...

Uratul

Recunosc, sunt vinovata, imi plac lucrurile frumoase. Fug de urat. Nu cred ca uratul face parte din viata. Am crezut dintotdeauna intr-un Dumnezeu personal si frumos. Singura data cand m-am simtit biruitoare a fost cand am "inteles" ca asa si este Dumnezeul nostru -personal si frumos. DA! -am zis, bineinteles, nu se putea altfel!Daca am avea ochi duhovnicesti am vedea ca totul- inclusiv noi, oamenii- e mult si indescriptibil mai frumos decat putem vedea cu acesti ochi de carne si in aceasta stare de cadere. Ma doare uratul ca ceva ce nu tine de creatia Lui , El nu l-a dorit niciodata si sufera mai tare decat noi din cauza lui.Boala, moartea, stricaciunea -nu tin de creatia Lui, nu El le-a creat. In viata asta a noastra aici vrem-nu vrem ne lovim prea mult de urat. Si e bine, poate si asta ne face sa-L cautam.Eu fug de el fiindca ma raneste. Nu zabovesc asupra lui, fiindca ma ucide. Nu filosofez despre el, fiindca are o putere de fascinatie periculoasa. Dar cand trebuie sa-l infrunt (sau indur?) -si trebuie de multe ori, o boala, o moarte, atatea alte "chipuri" sub care ne apare in viata, incerc s-o fac gandindu-ma ca toate trebuie sa le primesc ca din mana lui Dumnezeu dar si cautand partea aceea de frumos , sau transfigurarea aceea... Cred ca lumea s-a lasat sedusa de urat. Nu-mi explic cum altfel, de exemplu, si-ar putea achizitiona jeep-urile acelea inspaimantatoare. Cum altfel s-ar putea farda femeile. Cum altfel ar fi "inflorit" vilele astea care-mi sparg retina si creierul. De "arta" moderna nu mai zic nimic. Nici de blocurile astea- marele meu "of", de cand ma stiu...Sau de limbajul care ma tortureaza oriunde m-as duce. Uratul implica intotdeauna agresiunea, violenta. De ce a crescut violenta? Fiindca s-a amplificat incredibil uratul. Fiindca ne-am lasat indepartati de frumos ca de ceva plictisitor, banal, insuficient. Neinteresant. Fiindca nu avem rabdare sa ascultam tot ce are de spus frumosul.

Repicatele...!

Am facut-o si pe asta...! Acum, Doamne ajuta sa se dezvolte bine. Aici e doar o parte...de fapt sunt multe, probabil prea multe, daca cresc bine voi da si altora.

In sfarsit au inflorit si zambilele. Curios, primele doua zambile au inflorit asta- iarna, acestea abia acum...fiecare cu ritmul lui.

Si o panseluta...Anul acesta am gasit panselute "adevarate", micute, aproape ca cele de padure, dupa care ma uit cand ies din Bucuresti...

Maine le repic!

Este prima data cand ma incumet. Deci maine le repic. Doamne ajuta!
(Da' nu sunt formidabile?!...)

"O singura iesire"

"...De la blestem la bucurie
Noi, maică, trăim o viaţă de blestem. Tot ce face omul face pentru că e blestemat de apucăturile acestei lumi – de familie, de societate, de televiziune, de tot ce vine. Lumea asta vine peste noi şi ne înfige în viaţă şi scrie în capul nostru, în neuronii noştri: să faci aşa, să faci asta, ca să fii aşa, să fii aşa. Toate aceastea sunt ca un blestem, omul n-are pe unde să iasă. O singură ieşire: binecu¬vân¬ta¬rea. Atunci ne mutăm în viaţa ca binecuvântare: să învă¬ţăm să acceptăm mizeria, s-o lepădăm, binecuvân¬tân¬du-L pe Dumnezeu, şi cel care a reuşit să iasă măcar până la gât din haznaua asta să tragă, să-i scoată şi pe ceilalţi. Nu să-l dispreţuiască pe celălalt.Eu nu ştiu dacă am nădejde. Dar cuvântul ăsta pe care l-a spus Domnul Sfântului Siluan, m-a ajutat să nu fug undeva într-o pădure şi să nu mă fac că mă rog. A zis Domnul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Maică, suntem în iad! Dar avem poruncă să nu deznădăjduim. Dumnezeu este cu noi şi eu zic că nu-i sfârşitul lumii – s-ar putea să fie şi mâine, dar astăzi nu e. Eu încă mai văd suflete care ies, care vin la biserică, care se luptă, şi pe cât e de mare mizeria, pe atât e de mare vitejia unor suflete. Şi toţi amărâţii ăştia, sărmanii, care spun că păcatul masturbării, de exemplu, este o formă de restabilire a echilibrului, ar trebui să citească strigătele unor copii care nu au nici o educaţie religioasă, care află de site (http://www.sfintiiarhangheli.ro/, site-ul pe care maica Siluana răspunde la întrebări, n.red. ) căutând cuvinte de astea, de ale lor, „sex” şi ce mai caută ei – avem şi noi cuvinte capcană puse la înaintare, acolo. Şi întreabă „Cum să scap? Cum să scap de asta?” Deci, ei simt că e iadul, că e chinul şi vor să scape. Şi cred că e momentul să deschidem i puncte de prim ajutor, cum e în război, pe lângă orice biserică să fie cineva care să-i întâmpine cu dragoste, să-i mângâie şi să le spună că în Hristos totul e posibil.Şi atunci, mănăstirea este acest loc în care prefacerea bolnavului în om sănătos şi prefacerea păcătosului în omul lui Dumnezeu este posibilă. Sigur că trebuie să începem prin, cum zice duhovnicul nostru: „Sigur, sigur, dar înainte de asta, hai să ne facem oameni de treabă!” Şi cred că dacă eşti om de treabă, sigur ai performanţe duhovniceşti.
- Mulţumesc, măicuţă.
- N-aş vrea să terminăm aşa, într-o notă tristă. Aşa e, suntem în iad. Aşa este, nu deznădăjduim numai şi numai pentru că avem poruncă de la Dumnezeu să nu deznădăjduim. Dar cine îndrăzneşte să nu deznădăjduiască descoperă bucuria. Bucuria e darul lui Dumnezeu, te primeşte Dumnezeu în ea atunci când tu faci porunca Lui, când îţi faci treaba. Dacă-i porunca să găteşti pentru oaspeţi, să schimbi aşternuturile în arhondaric, sau să te rogi pentru vrăjmaşi, când ai făcut-o, vine bucuria. Când o faci pentru că Hristos îţi porunceşte, vine bucuria. Când eşti într-o situaţie deznădăjduită şi nu deznădăjduieşti, şi zici: „Doamne, Tu ştii! Slavă Ţie, Doamne, Tu ştii de ce trec prin asta!”, şi eu trăiesc prin schemele mele vechi, nu ştiu care e adevărul, şi zic: „Întăreşte-mă, să nu deznădăjduiesc!”, vine bucuria! Bucuria este semnul că eşti pe cale: bucuria tainică, pe care nu poţi să pui mâna, nu poţi să spui de unde e şi ce spune, nu poţi s-o păstrezi, s-o pui la dosar, s-o ai şi azi şi mâine. Dumnezeu să ne ajute să dobândim bucuria! "
( din "Lumea Monahilor" nr 11(17), noiembrie 2008 - interviu cu Maica Siluana Vlad)

Oxalis (trifoi)

De fapt nu este vorba de trifoiul -planta furajera (triffolium) ci de o specie numita oxalis -trifoi decorativ. Este o planta bulboasa, bulbii se planteaza primavara si frunzele si florile apar in aproximativ 3-4 saptamani. Ii place lumina -care ii deschide larg frunzele deosebit de frumoase, care pot fi verzi, verzi "stropite" cu grena, sau cu "model" grena, dar pot fi si mov. Poate sta si la soare si la umbra, dar va inflori mai mult la soare. Seara si florile si frunzele se "culca" -se inchid.

Toamna frunzele se pot colora in nuante de aramiu iar iarna fie se tine in casa la lumina, fie se lasa sa se odihneasca intr-un loc racoros si fara multa lumina (recomandat). Nu e necesar sa se scoata bulbii, de fapt cu anii planta devine tot mai stufoasa, bogata, frumoasa. Am mare drag de ea, o asociez cu strabunica mea pe care am avut marea sansa sa o cunosc, o femeie extraordinara, vaduva de razboi de la 30 de ani, a crescut singura 3 copii si a adormit in Domnul dupa ce si-a ingropat doi ...N-a fost niciodata imbracata altfel decat in negru iar parul il avea complet alb de tanara - singura "pata" de culoare fiind ochii ei de un albastru ca cerul de primavara...Avea cateva splendide ghivece cu exact acest tip de trifoi pe care il am si eu acum.

Se spune ca este o planta care aduce noroc...

Nu stiu ce fac aici, iar va arata aiurea...

Acesta este trifoiul meu inflorit ieri.

Are frunzele colorate in doua feluri: unul...

...si celalalt.


Si alte cateva feluri de oxalis, care mai de care mai frumoase!

Ganduri

Ar trebui sa intelegem ca n-avem solutii la nimic. Ca acel "nici o vrabie nu cade pe pamanat fara stiinta Tatalui Meu" sau "toate firele de par din capul vostru sunt numarate"(am citat din memorie) nu inseamna doar atotputernicia sau atotstiinta Lui , nici atotgrija Lui, ci mai ales faptul foarte adanc si de neinteles pentru noi ca toate -TOATE- sunt conduse, randuite, nu e nimic lasat la voia intamplarii, nimic nu e scapat de sub control, pana la urma - nimic nu e fara sens. Dar nu asa, la masurile noastre, unde sunt lucruri de rangulI,II,III...-ci la "alte"masuri, unde absolut totul este de rangulI. Noi - n-avem solutii la nimic fiindca e cu neputinta sa stim ceva cu adevarat. Nu exista nimic altceva decat TAINA. Ar trebui sa fim foarte linistiti fiindca lucrurile nu pot fi niciodata, sub nicio forma, "scapate de sub control". Ne agitam si ne consumam foarte mult ca "e rau" - dar asta e pe de-o parte slabiciunea noastra de fapturi care nu controlam nimic, pe de alta parte nestiinta noastra si pe de alta parte necredinta noastra. Ce este credinta? Nu este atat incredere in El, cat INCREDINTARE LUI. Si credinta este de fapt un act de iubire -sau iubirea pur si simplu. Dar la om - la masurile omului- toate sunt relative. Schimbatoare si nedesavarsite. De asta "nimic nu plinim cum se cuvine" - nici credinta, nici increderea si incredintarea, nici iubirea - nimic. Nedesavarsirea noastra e cea care ne tulbura si ne face sa suferim.

Cred ca exista o tainica miscare a inimii omului spre EL -si de aici porneste totul. Este o reala dificultate pentru om a intelege in ce consta, ce trebuie sa faca pentru a se incredinta Lui cu adevarat. Omul vrea - dar simte ca nu poate si de fapt nu o face. Dar - incredintarea Lui este exact aceasta tainica miscare a inimii catre El, pe care El o provoaca si asteapta si la care El reactioneaza pe loc, acesta fiind momentul incredintarii - care tie ti-a scapat, dar Lui nu. Poti sti ca acest moment a avut loc, cred, dupa un singur semn: ca orice ti s-ar intampla, oricat de debusolat ai fi, de singur, de trist, de suferind, de revoltat, de indurerat, de ranit, de nesigur, de labil...- in mod inexplicabil, de neinteles pentru tine insuti, nu te poti rupe de EL. Inima omului nu e stabila si credincioasa -fiindca nimic in om nu e stabil si credincios - dar acea miscare tainica prin care inima s-a dat Domnului, s-a incredintat Lui, a fost primita de El nu schimbator, provizoriu sau cu vreo posibilitate de "intoarcere", ci - vesnic. Actul lui Dumnezeu de primire a miscarii tainice a inimii tale este un act vesnic precum Insusi este si de aceea si miscarea tainica a inimii tale a intrat in vesnicie. Si acesta este darul Lui, definitiv, creand legatura vesnica, neschimbabila, in baza careia din acel moment esti de fapt salvat. Vesnic.

Ce poti sa faci? Sa primesti tot ce vine asupra-ti si sa dai o mana de ajutor oricui are nevoie si se intampla sa-ti fie in preajma. Restul e amagire.

M-am tot intrebat (L-am tot intrebat) cum e posibil ca sfinti atat de mari ca Sf. Ioan Gura de Aur sau Sf. Vasile sa scrie atata despre educatia copiilor cand vedem clar ca nici educatia, nici genetica, nici mediul - nimic - nu-l "face" de fapt pe om. Au fost sfinti care au avut copii si unii dintre acestia au fost rai. Atunci la ce bun toate ostenelile noastre, toate chinurile noastre? Poate ca singura explicatie e asta: omul este dator sa faca aceste lucruri pe care Dumnezeu i le-a spus, nu ca sa existe niste rezultate, CARE NU DEPIND DE OM, ci ca sa-si implineasca "partea lui", ce i-a dat lui Dumnezeu sa faca. Cea mai mare freseala pe care o face si o tot face omul este sa astepte rezultatele muncii lui. NU EXISTA asa ceva. Foarte clar poate cunoaste omul asta cand munceste cu/in natura. Omul seamana, dar nu asteapta rezultatul fiindca a semanat, ci fiindca Domnul a dat ploaie, soare, cald, racoare... -la vreme. ( Totul e dar, nici macar eu nu sunt a mea, sunt tot in dar, cum as putea astepta un rezultat al muncii mele cand nimic nu e al meu...)

Omul n-a observat c-ar putea sa nu faca absolut nimic - si NU AR MURI, ar avea oricum tot ce-i trebuie ca sa traiasca. Socant, ametitor, dar adevarat.

Foarte bio

Sa incepem...

...bine-bine...

...si aici...
...cam atat...

...gata!

Vis urat

Se facea ca eram intr-o veche si minunata manastire din orasul meu, in ziua in care se savarsea denia Acatistului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Si toate erau altfel decat stiam. Biserica nu era plina cum o stiam. Corul canta cu o viteza demna de secolul vitezei nu insa si de Acatistul Maicii lui Dumnezeu - si canta cu greseli, fals, cumplit, unii prea tare si altii prea incet, nesincronizat si dureros de hurducait. Se slujea de parca cineva ar fi stat cu biciul in spatele celor care slujeau - repede, repede, mai repede... Se mai sareau cuvinte, pasaje, slujitorii se lasau de pe un picior pe celalat si vorbeau intre ei... repede, repede, mai repede... Cu anevoie intelegeai ceva din Acatist, daca nu-l stiai pe dinafara n-aveai nici o sansa sa pricepi ce se baiguie... Dar cel mai cumplit era ca nu se mai tamaia cand se canta "Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!"... Era doar un refren dintr-o cantare oarecare -cantare am zis? A, nu, cantec voiam sa zic. Si totul ametitor de repede. Repede, repede, mai repede...
Slava Domnului ca nu a fost decat un vis urat. In manastirea sfanta a carei biserica are usile sculptate cu netarmurita dragoste de chiar sfantul ei intemeietor, nu s-ar putea petrece niciodata asemenea lucruri. Iar slujitorii care savarsesc sfintele slujbe stiu prea bine ca Maica Domnului nu este doar o pictura pe o scandura, nu este nici macar doar in icoane, ci este, vie, in biserica, rugandu-se pururea pentru noi si primind, cu smerenia Ei dumnezeiasca, toate cele pe care i le aducem...cum i le aducem...
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!

O lectie grea

De niste luni bune sunt clar la lectia "sa acoperim greselile aproapelui". Cumva simt ca mi se da ceva care imi usureaza foarte mult aplicarea in practica a lectiei, totusi din cand in cand, insidios, sunt foarte tentata sa-mi dau drumul la gura- evident sub diverse pretexte "ziditoare"... Vad cu oarecare amuzament cum mi se scot iar si iar in cale greseli uitate -ale aproapelui, acoperite- , intr-o maniera din ce in ce mai "delicata" dar cu atat mai greu de trecut cu vederea... Lucruri mizerabile pe care a trebuit sa le "inghit" fara sa scot un sunet - daca voiam sa-mi insusesc lectia... La inceput argumentele in favoarea "vorbirii" erau atat de "serioase" si "in avalanse" incat chiar era dificil sa tac. Apoi au venit puhoi ocazii de "demascare a impostorului"...! Cu destul de greut efort am depasit si faza asta... Cum spuneam, sunt in faza de "insidios si delicat", dar si extrem de neasteptat... Oare se va termina vreodata?! Normal, toate se termina odata.
Pe cand si putina teorie, Doamne, ca la aia sunt buna, doar stii, in timp ce lectiile astea practice ma lasa fara suflu...

Leapsa de la Dana

Raspund cu intarziere-pentru care imi cer scuze- Danei -http://fiifericit.blogspot.com/ -care mi-a pasat o leapsa -"ce te face sa te lingi pe degete"...
Chiar asa, "sa ma ling pe degete", cred ca nu prea ma mai face nimic, sunt alimente care-mi plac mai mult dar nu sufar dupa ele... Imi place ciocolata, fireste, imi plac pestele, compotul de visine, sarmalele cu mamaliga(tare, de tara), urzicile cu usturoi si mamaliga, mancarea de masline, salatele de toate felurile, telemeaua de oaie, inghetata, fructele de toate felurile... aaa, si fasolea "icre",cea uscata, "batuta", cu ceapa verde si usturoi...! Cam amestecat, deh...
Sa dau mai departe leapsa?! O dau, celor care n-au "luat-o" deja, din lista mea de bloguri...

Uratul biruit...

...sau printre blocuri acoperite de primavara...

...unii nu renunta la bunele obiceiuri...aici va fi in curand o frumoasa gradina...

...aici este deja o bucatica frumoasa de gradina...

Urmatoarele trei poze au dedicatie...va mai amintiti?!...Marilena( http://marilena-blog.blogspot.com) si Anca(http://viatalatara.wordpress,com/) -n-am stiut ca eram candva "tovarase de suferinta"...!!!

In seara asta...

...ne-a chemat iar Domnul sa ne mangaie... "miluieste-ma, Dumnezeule"..."gresit-am, faradelege am facut"..."si m-a auzit, din iadul cel mai de jos, si a scos din stricaciune viata mea"...
Atata mangaiere pentru atatea greseli...
De ce vin tot mai putini oameni la Mrea Sf. Antim?
Oare nu mai este Sf. Antim acolo? Dumnezeu a plecat in munti? Maica Domnului S-a mutat in pustietate? Of...

Anunt umanitar

ANUNT UMANITAR
Oprean Corina, mama a doi copii din localitatea Deva jud. Hunedoara are urgent nevoie de ajutorul nostru!A fost diagnosticată cu o tumoare pe creier, care i-a rupt un vas de sânge, medicii din Timişoara unde este acum internată în stare gravă îi dau o şansă de 40% pentru a supravieţui, dar spun totodată că îi dau 90% şanse de a supravieţui dacă va face o intervenţie chirurgicală în Germania. Această operaţie nu se poate face în ţară, iar costul estimat este de 100000E. Deoarece situaţia financiară a familiei nu-i permite plata intervenţiilor medicale, orice sumă din partea noastră este binevenită.Pentru donaţii poate fi folosit contul:RAIFFEISEN BANKAdresa : B-dul Iuliu Maniu nr. 18 , Deva, 2700 - jud HunedoaraTel: +40 254 213 911Fax: +40 254 213 009Link catre pagina oficiala : www.raiffeisen.roOprean Samuel CristianCont Euro: Cont IBAN: RO47RZBR0000060011138542 Unitate: 28-AGENT.DEVACont Lei: Cont IBAN: RO74RZBR0000060009847665 Unitate: 28-AGENT.DEVAPublicat de Sorin M. la 9:21 PM , aici: http://de-vorba-cu-mine.blogspot.com/2009/03/oprean-corina-mama-doi-copii-are-nevoie.html