Vis urat

Se facea ca eram intr-o veche si minunata manastire din orasul meu, in ziua in care se savarsea denia Acatistului Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Si toate erau altfel decat stiam. Biserica nu era plina cum o stiam. Corul canta cu o viteza demna de secolul vitezei nu insa si de Acatistul Maicii lui Dumnezeu - si canta cu greseli, fals, cumplit, unii prea tare si altii prea incet, nesincronizat si dureros de hurducait. Se slujea de parca cineva ar fi stat cu biciul in spatele celor care slujeau - repede, repede, mai repede... Se mai sareau cuvinte, pasaje, slujitorii se lasau de pe un picior pe celalat si vorbeau intre ei... repede, repede, mai repede... Cu anevoie intelegeai ceva din Acatist, daca nu-l stiai pe dinafara n-aveai nici o sansa sa pricepi ce se baiguie... Dar cel mai cumplit era ca nu se mai tamaia cand se canta "Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!"... Era doar un refren dintr-o cantare oarecare -cantare am zis? A, nu, cantec voiam sa zic. Si totul ametitor de repede. Repede, repede, mai repede...
Slava Domnului ca nu a fost decat un vis urat. In manastirea sfanta a carei biserica are usile sculptate cu netarmurita dragoste de chiar sfantul ei intemeietor, nu s-ar putea petrece niciodata asemenea lucruri. Iar slujitorii care savarsesc sfintele slujbe stiu prea bine ca Maica Domnului nu este doar o pictura pe o scandura, nu este nici macar doar in icoane, ci este, vie, in biserica, rugandu-se pururea pentru noi si primind, cu smerenia Ei dumnezeiasca, toate cele pe care i le aducem...cum i le aducem...
Bucura-te, Mireasa, pururea Fecioara!