Din minivacanta de la sfarsitul lui aprilie, cateva plantute de munte. Cred ca nimic nu intrece in delicatete florile de munte. Putine, la acea vreme, poate si in acea zona.
Aceste panselute salbatice , micute si de-o veselie fara seaman, sunt preferatele mele. Intr-o vara, la Voineasa, sus pe munte, am gasit si albastre. Am un dor de munte...si de duca...
Oare de ce iubim muntele? Si mie mi-e dor...
RăspundețiȘtergereSunt atat de delicate si totusi atat de puternice si dornice sa traiasca!Si mie imi plac mult panselutele, dar floricelele galbene care cresc din stanca m-au cucerit definitiv. Da....si mie mi-e dor de munte...cat mai salbatic si mai departe de lumea dezlantuita!!!
RăspundețiȘtergereDana, aici nu stiu sa-ti raspund...Acum ma gandesc ca daca as putea motiva o iubire, aceea n-ar mai fi iubire.E?!
RăspundețiȘtergereApril, propun o plecare-n grup largit la munte! Oare cat am rezista fara toate facilitatile astea care ne-au slabanogit de tot? Dar da, e bine ca ne e dor si ca macar uneori mai reusim sa ne potolim dorul.Da, si eu m-am minunat de floricelele crescute din stanca si sa-ti mai spun ca anul trecut acolo era un mic salcam inflorit crescut tot din stanca! Din pacate am pierdut toate pozele de anul trecut.Astept postari noi la tine! Cu mult drag!
RăspundețiȘtergere