Mare bucurie!

"(...)Există însă un aspect mai puțin discutat al păcatului pe care am dori să-l punem aici în evidență: Păcatul este o distorsiune ontologică. Ce vreau să spun cu asta? Că orice păcat este un nefiresc al omului, preluând cuvântul părintelui Rafail Noica. O distorsiune, o deformare, o pervertire, o mutație ontologică, adică a ființei, adică a lui a fi – și ne aducem aminte de Moise și de rugul aprins și de cuvântul Domnului: ”Eu sânt Cel ce Sânt”.
Omul care-și cere dreptul de a fi în afara firii, își urlă de fapt dreptul la moarte. O paradă gay este o paradă a morții, pentru că homosexualii mărșăluiesc nu pentru a cere dreptul de a fi, ci pentru a-și cere dreptul de a muri. Păcatul este separarea de Dumnezeu, deci este moartea. Orice paradă care cere dreptul la a păcătui este de fapt un marș funebru, un marș al morții, un marș al întunericului, al vieții care pâlpâie tot mai stins. Aici este cheia înțelegerii protestului împotriva homosexualității. Cine protestează violent împotriva morții are toate șansele să amplifice și să extindă moartea, hrănind-o cu acea energie pe care o folosește să o distrugă. Moartea nu se poate distruge de către om, ea însăși este distrugere. Domnul Hristos a călcat cu moartea pe moarte, dar nu este Dumnezeu însuși viața, și nu a fost moartea Lui spre Înviere? Să nu ucidem și mai adânc ceea ce deja trage din greu să moară, așadar, uitând a propovădui Învierea.
De asemenea, cine oferă mereu mesajul împăciuitor, bon-homme, tolerant la infinit al unei iubiri prost înțelese și presupus necondiționate, are toate șansele să repete experiența celor dintâi.
Biserica are calea: cu rugăciune multă, o împreunare - deci cu o continuă lucrare a Duhului Sfânt – a celor două căi, adică o chemare la pocăință făcută cu iubire. Adică nu o alungare cu blestem în chinurile veșnice care este o lepădare necreștină, ci o chemare, dar nu în numele unei iubiri vagi și difuze, atotintegratoare, ci făcută în numele vieții. Puțini oameni, înțelegând că alegerile lor sunt alegeri ale morții și ale neființei, mai au curajul să le dea curs până la capăt.
Dacă aplicăm doar constrângeri strict morale la o problemă ființială, riscăm să agravăm problema, sau, în orice caz, să nu obținem nici un rezultat vizibil. Soluția morală este doar un început. Problema cu noi, când am căzut în păcate de moarte, este că ne-am tăiat de la firul vieții, care este Hristos. Reconectarea nu se face doar printr-un parcurs legiuitor, moralizator, al unui manual de a fi.
Iubirea Domnului Hristos este calea. Dar e atât de greu de primit această cale. Pentru că a fi firesc este cel mai greu lucru. Iar noi nu putem fi firești, adică smeriți, singuri. Singur Domnul ne învață, și El însuși, viind în noi, este firescul nostru, El este revenirea întru ființă, devenirea întru ființă, refacerea distorsiunii ontologice."
Sursa: http://calindragan.wordpress.com
Printre atatea rataciri , glasuri ale unor oameni luminati de Domnul isi picura apa clara si curata prin cuvinte pe intelesul tuturor.
Cititi si postul de ieri de aici:http://viatalatara.wordpress.com (si comentariile, Anca mai puncteaza foarte bine aspectele in discutie)
Hristos s-a inaltat!